Duminică, 8 aprilie, Ungaria își alege componența legislativului din Budapesta, iar miza acestor alegeri o reprezintă diaspora în condițiile în care mulți etnici maghiari trăiesc în afara granițelor țării, aproximativ 2 milioane. Populația Ungariei este de 9,8 milioane de locuitori.

Premierul Viktor Orban speră să obţină un al treilea mandat de premier la alegerile din 8 aprilie, partidul său Fidesz fiind pe primul loc în sondajele de opinie. El face campanie cu un mesaj ferm anti-imigranţi şi cu promisiuni de subvenţii generoase din partea statului pentru familii şi de creştere a pensiilor.
În cadrul campaniei electorale, actualul premier, Viktor Orban, a declarat că țara sa nu are nu mai are nevoie de fondurile europene, argumentând că economia va crește cu 4% în următorii ani, şomajul va ajunge la un nivel foarte scăzut până în 2022, timp în care salariile vor crește.
Ungaria este statul care ocupă cea de-a patra poziție în rândul statelor care se numără printre beneficiarii neți, după Grecia, România și Polonia. Ungaria a primit în 2015 fonduri de la UE de circa 5,6 miliarde de euro, contribuind cu numai 946 de milioane de euro, conform unor cifre ale Parlamentului European.
–




