Comisia Europeană, amendă record pentru Google. De ce trebuie compania să plătească 2,42 miliarde de euro

Compania Google a fost amendată cu 2,42 miliarde de euro de autorităţile din Uniunea Europeană pentru că a denaturat rezultatele căutărilor în favoarea propriului serviciu de căutare a cumpărăturilor, notează BBC NewsAceastă sumă este cea mai mare penalizare până în prezent impusă unei companii acuzate de denaturarea pieței. Hotărârea obligă Google să pună capăt practicilor anti-comerciale în termen de 90 de zile sau poate primi o nouă sancțiune.

Companiile care sunt vinovate că au încălcat regulile europene pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri globală. În cazul Google, amenda se putea ridica la 9 miliarde de dolari. Cea mai mare valoare a unei amenzi, de 1,06 miliarde de euro, a fost primită de producătorul american de chipuri Intel, în 2009.

Google a sugerat că ar putea face recurs. ”Atunci când cumperi online, vrei să găsești rapid și ușor produsele pe care le cauți”, a declarat un ourtător de cuvânt, după anunțarea hotărârii judecătorești. ”Cu respect, transmitem că nu suntem de acord cu concluziile anunțate astăzi. Vom examina decizia Comisiei Europene în detaliu, având în vedere un recurs, și suntem nerăbdători să continuăm să ne prezentăm argumentele în acest caz”, a susținut acesta.

Google susţine totodată că autorităţile au ignorat competiţia din partea retailerilor online precum Amazon şi eBay.

Comisia Europeană continuă alte două procese împotriva Google, în paralel. Primul se referă  la un posibil abuz din partea dezvoltatorului Android, acesta fiind suspectat că „forţează” partenerii hardware să preinstaleze pe dispozitive o suită de aplicaţii Google, pe care utilizatorii nu au posibilitatea să le dezinstaleze. Acești producători încheie acorduri cu Google pentru a obține dreptul de a instala aplicații Google pe dispozitivele lor Android. Ancheta aprofundată efectuată de Comisie va analiza în principal dacă Google a încălcat normele antitrust ale UE prin împiedicarea dezvoltării și a accesului pe piață al sistemelor de operare, aplicațiilor și serviciilor mobile concurente, în detrimentul consumatorilor și al dezvoltatorilor de servicii și produse inovatoare.

Cel de-al doilea proces vizează investigații privind presupusa încălcare a normelor UE de către compania Google prin practicile sale de comparare a produselor și de publicitate. Comisia Europeană susține că Google a abuzat de poziția sa dominantă prin favorizarea sistematică a propriului serviciu de comparare a produselor în cadrul paginilor sale cu rezultatele căutării.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *