Statele Unite și Rusia nu au reușit luni să ajungă la un acord privind Siria în cadrul negocierilor în marja summitului G20 de la Hangzhou, în estul Chinei, din cauza divergențelor persistente, a precizat un diplomat american.
Noile discuții care au avut loc luni între secretarul de stat american John Kerry și ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-au încheiat fără să se ajungă la un acord, a precizat diplomatul, notează Agerpres.
Moscova și Washingtonul, care efectuează separat atacuri asupra jihadiștilor în Siria, sunt în dezacord în special în privința a ceea ce ar trebui să se întâmple cu președintele sirian Bashar al-Assad, în contextul în care regimul de la Damasc continuă să atace opoziția siriană cu sprijin rus, un alt măr al discordiei cu SUA.
Duminică, Washingtonul a acuzat Moscova că „a dat înapoi” în privința anumitor puncte din negocieri, făcând imposibil pentru moment un acord de cooperare între cele două mari puteri.
Nici în cadrul negocierilor de pace de la Geneva nu s-a putut ajunge la un compromis sau o soluție care să mulțumească toate părțile implicate. Rebelii sirieni și guvernul se acuză de nerespectarea angajamentelor, precum și a continuării bombardamentelor.
Mai mult, negociatorul șef al opoziției siriene a considerat că este o „incapacitate a comunității internaționale de a pune în aplicare rezoluțiile, în special în ceea ce privește aspectele umanitare precum accesul la ajutoare, eliberarea prizonierilor și încetarea focului”.
–




