Corespondență de la Bruxelles – Dan Cărbunaru, Robert Lupițu

Multiplele provocări pe care Europa și ansamblul instituțional european le înregistrează au început să fie dublate de inconsistența și incoerența declarațiilor oferite de înalții oficiali ai Uniunii Europene. După ce declarațiile președintelui Comisiei Europene, fostul premier popular european al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, au făcut înconjurul sferelor decizionale europene și chiar transatlantice, eurodeputatul PPE/ PNL, Ramona Mănescu a acceptat să vorbească într-un interviu pentru CaleaEuropeana.ro despre implicațiile și influențele unei astfel de afirmații.

După participarea sa la audierea Comisiei LIBE privind ancheta în desfășurare ce vizează existența unor centre de detenție secrete ale CIA în state membre ale UE, printre care și România, Ramona Mănescu, membru în Comisia AFET a vorbit despre stadiul acestei anchete, rezultatele obținute până în prezent, dar și despre cele mai recente evoluții la scară europeană.

Dan Cărbunaru (D.C.): Bună ziua, doamnelor și domnilor. Suntem la Bruxelles (n.r. – biroul membrului Parlamentului European, Ramona Mănescu), la doar câteva minute după încheierea unei dezbateri nu doar interesante, dar și provocatoare. Numele României a fost menționat de câteva ori în cazul închisorilor CIA, după ce o delegație a Parlamentului European (PE) a participat zilele trecute în România la mai multe întâlniri menite să clarifice, într-un fel sau altul implicarea sau neimplicarea României în acest scandal. Azi au fost dezbateri în Comisia Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), poziția României fiind reprezentată în acest context de către doamna Ramona Nicole Mănescu, membru al PE. Vă mulțumim încă o dată, doamna Mănescu, pentru că ați acceptat să ne acordați acest interviu.

Ramona Mănescu (R.M.): Vă mulțumesc pentru că ați participat la această dezbatere și mulțumesc pentru invitația de a spune câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat astăzi în această dezbatere. Menționați faptul că a existat o vizită a Comisiei LIBE din Parlamentul European în București. Am făcut parte din delegație, eu nefiind membru al Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, ci a Comisiei pentru Afaceri Externe. Vreau să vă spun încă de la început că această delegație nu a avut menirea de a ancheta ceva în România, pentru că nu are această capacitate. Nicio comisie a PE nu are astfel de capacități. Vă mai spun că delegația aceasta a fost de la început gândită în sensul de a acuza România cu privire la existența unor posibile facilități de detenție ale CIA pe teritoriul României. Vă spun foarte clar că nicio clipă membrii Comisiei LIBE nu au pornit de la premisa că în România nu au existat și că vor doar să verifice dacă au existat sau nu. Ei au plecat de la premisa că au existat cu siguranță și au vrut neapărat să obțină de la autoritățile române o confirmare a acestui lucru. Era practic imposibil să obțină o astfel de confirmare atâta timp cât niciodată un raport oficial nu a adus dovezi cu privire la existența unor astfel de facilități de detenție pe teritoriul României. Este foarte complicat și un pic nefiresc faptul că o delegație a Parlamentului European face o vizită într-un stat membru doar pentru a-l acuza de ceva ce nu a fost niciodată dovedit.

D.C.: Mi s-a părut că s-au amestecat puțin argumentele cu situația din Polonia, acolo unde lucrurile stau diferit. Unii membri ai Comisiei nu păreau doar dezamăgiți, ci revoltați că nu au reușit să găsească argumente sau dovezi în sprijinul ipotezei de lucru pe care insistau, și anume că România ar fi găzduit astfel de centre.

R.M.: Colegii din delegație au fost practic frustrați de faptul că toți oficialii cu care s-au întâlnit au arătat disponibilitatea de a dialoga cu ei și de a răspunde la întrebări. Au fost foarte frustrați de faptul că nu au găsit nicio dovadă pe teren că astfel de facilități ar fi existat. Când au fost puși în fața evidenței sigur că au acuzat și mai mult România de lipsă de transparență, de dialog și de dorință de a colabora cu Parlamentul European în aflarea adevărului. Eu cred că trebuie foarte clar spus că dacă este să aflăm adevărul, acesta va fi aflat în urma unor investigații judiciare, care sunt deja în curs, și doar acestea vor face lumină în acest caz. Până atunci, prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze, fie că le place sau nu colegilor din Parlamentul European. Asta le-am spus astăzi. Sigur că nu le-a plăcut, dar nu mi se pare corect, normal și nu mi se pare o atitudine responsabilă din partea unei comisii a PE să acuze un stat membru doar pe baza unor investigații de presă și a unor suspiciuni date, puse cap la cap, care i-au dus pe ei cu gândul că România ar putea să fie acel black seat despre care se vorbea în raportul executiv al Senatului Statelor Unite, fără a se menționa vreo secundă România. Sunt niște speculații din punctul meu de vedere și până când acestea nu vor fi dovedite de organele judiciare eu cred că nu trebuie să le alimentăm în niciun fel.

Citiți și VIDEO CORESPONDENȚĂ de la Bruxelles. Ramona Mănescu, eurodeputat PNL/PPE în Comisia LIBE privind ancheta închisorilor CIA: Vizita misiunii LIBE în România arată disponibilitatea noastră de dialog

D.C.: Spuneați în Comisia LIBE că este și în interesul României să clarifice aceste aspecte. În acest sens voiam să vă întreb: Pe de o parte, în țară, care este mersul acestor verificări interne? Pe de altă parte, ce urmează, ca proceduri de lucru, în Parlamentul European pentru continuarea acestui raport prezentat astăzi?

R.M.: Este în interesul României să se facă lumină în acest caz pentru că este neplăcut și revoltător să planeze mereu asupra României tot felul de acuze. Cei din Comisia LIBE din PE sunt foarte supărați și de faptul că opinia publică nu este foarte entuziasmată de acest subiect și nu se discută foarte mult în mediile publice despre acest subiect. Sigur că ar fi vrut să vadă o mai mare efervescență, mai multe organizații non-guvernamentale și opinia publică acuzând astfel de practici. Pe de altă parte, în momentul acesta în România este o investigație judiciară care își urmează cursul. România a fost dată în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către un fost deținut care crede că a fost în România. El nu știe unde a fost, dar crede că a fost în România. Așa i s-a spus lui, probabil de către cei care îl apără și îl susțin. Există această investigație judiciară în curs. Autoritățile, din punctul meu de vedere, își fac treaba așa cum trebuie să și-o facă. Nu există nicio interferență a politicului așa cum foarte greșit s-a spus astăzi. Nu văd de ce într-o bună zi nu am afla dacă într-adevăr au fost sau nu au fost astfel de facilități în România. 

D.C.: Totuși, contextul în care au avut loc discuțiile, poate și tonul, se leagă oarecum de un cadru mai larg de discuție, în care relația transatlantică pare că suferă. Mă refer și la recentele declarații ale șefului Comisiei Europene, domnul Juncker, care vorbea despre o apropiere de Rusia, de recunoaștere a rolului ei global, îl critica pe președintele Obama pentru că a trimis Rusia într-o zonă de putere regională, lucru care o irită și nu îi convine. În general, americanii să îi lase pe europeni în pace să își facă treburile. Vi se pare că asistăm la un moment complicat, tensionat în relațiile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite?

R.M.: Cu siguranță asistăm la un moment foarte complicat, de răscruce aș spune eu. În politica externă europeană, noi, cei din Comisia pentru Afaceri Externe, am spus de foarte multe ori un lucru: din păcate, în ultimii ani și sub ochii noștri, Europa s-a transformat tot mai mult într-un lobbyist al Rusiei sau într-un instrument de lobby. Spun asta fără să am niciun fel de ezitare. În PE, dacă ne uităm la dosarele care sunt în derulare, în diferite comisii, vom vedea că balanța înclină întotdeuna în favoarea Rusiei și împotriva Statelor Unite. Pot interpreta declarația domnului Juncker în aceeași notă. Este, totuși, surprinzător că domnul Juncker face astfel de declarații. Doamna Mogherini nu m-ar fi surprins, pentru că de foarte ori a făcut declarații în favoarea Rusiei, chiar în ultima dezbatere a Comisiei pentru Afaceri Externe. Se știa de la nominalizare că există o simpatie, o afinitate și o preferință a domniei sale pentru Rusia. 

D.C.: Poate chiar a încercat o perioadă să menajeze aceste suspiciuni, încercând să tempereze eventuale ieșiri publice pro-ruse. 

R.M.: Exact, dar declarația domnului Juncker este surprinzătoare pentru că vine de la domnia sa. Cred că în momentul acesta dacă asistăm la o recalibrare, la o regândire a politicii externe a Uniunii Europene, domnul Juncker ar trebui să vină în Parlamentul European, în Comisia pentru Afaceri Externe sau în plenul PE și să ne explice în ce constă această recalibrare. Să ne explice și care sunt argumentele dumnealui atunci când spune că mai bine cu Rusia și mai puțin cu Statele Unite în politica externă, ca parteneri strategici. Dacă domnul Juncker crede că Rusia ar trebui să fie un partener strategic al UE și să renunțăm la parteneriatul strategic cu SUA, iarăși trebuie să ne explice și să ne dea argumentele dumnealui. Astfel de decizii care influențează profund toate elementele de geopolitică și tot ce se va întâmpla de acum încolo cu Uniunea Europeană și cu statele membre, sunt hotărâri pe care nu poate să le ia domnul Juncker singur. Nu cred că este bine să dea astfel de declarații fără să se consulte.

D.C.: Când spuneți că ar trebui să vină să dea aceste explicații aveți în vedere o invitare a domniei sale în Comisia pentru Afaceri Externe sau în plen?

R.M.: Da, cred că la Comisia de Afaceri Externe vom pune deja în discuție declarația domnului Juncker și cred că ar fi foarte potrivit ca domnul Juncker să vină și să dea explicații sau măcar să ne trimită o scrisoare explicativă, în care să ne spună exact care sunt argumentele sau în ce direcție vrea să meargă cu această abordare.

D.C.: Pentru prima dată, în baza tratatului de la Lisabona, am avut un președinte al Comisiei Europene ales într-un moment cvasi-democratic. S-a știut care este candidatul fiecarăi familii politice importante. Domnul Schulz din partea socialiștilor a pierdut, spun unii, la mustață mandatul de președinte al Comisiei Europene tocmai pentru că avea poziții publice pro-rusești în perioada electorală pentru alegerile europarlamentare. Domnul Juncker a făcut un titlu de glorie din faptul că dorește un tratat aprofundat în domeniul comercial și al investițiilor, acest TTIP cu Statele Unite. Îl dorește finalizat cât mai repede și vede parteneriatul transatlantic ca fiind o componentă strategică pentru UE. Astăzi, la un an de la preluarea mandatului, vine și ne spune că, dimpotrivă, americanii ar trebui să stea acasă și să fim un pic mai prietenoși cu vecinii ruși care sunt destul de activi la granițele Europei și în sud și în est.

R.M.: Nu știu cât de prietenoși sunt ei.

D.C.: Constatăm totuși că europenii sunt prietenoși.

R.M.: Da, constatăm că europenii sunt prietenoși, sunt foarte inimoși, dar constat cu dezamăgire în același timp că, cel puțin la nivelul leadership-ului european există o lipsă de coerență în mesaj. Spun asta pentru că liderii europeni ne spun că este nevoie de solidaritate de cele mai multe ori. De a fi împreună în deciziilor pe care le luăm, doar că nu le luăm împreună. Deciziile sunt impuse, iar modul în care se iau acestea mi se pare total nedemocratic și împotriva spiritului european și valorilor europene.

D.C.: Ați legat acest sistem de decizie de subiectule repoziționării Europei față de Rusia și de Statele Unite. Se pregătește o nouă mutare în plic, inclusiv vis-a-vis de această repoziționare europeană față de Rusia, știut fiind faptul că România, dintre statele membre, are un parteneriat aprofundat cu Statele Unite.  

R.M.: România are un parteneriat aprofundat, trebuie să-l păstreze și trebuie să îl intensifice, după părerea mea. României nu i s-a lăsat altă alternativă. În momentul de față, modul în care reacționează UE la nivelul politicii externe nu avantajează foarte mult România. Pe termen mediu și lung, cred că România trebuie să se poziționeze de acea parte care îi conferă un plus de securitate și de oportunități de dezvoltare. Acel parteneriat este cel cu Statele Unite. Modul în care Uniunea Europeană abordează politica externă este total confuz, total contradictoriu și nu cred că putem fi de acea parte a baricadei care încă nu s-a decis ce vrea sau s-a decis și nu spune. Decizia nu se ia cu consultarea partenerilor.

D.C.: Să fie acesta modul în care România a ales să comunice decizia și mă refer la întâlnirea pe care președintele Klaus Iohannis a avut-o după declarația domnului Juncker cu noul ambasador american la București, domnul Hans Klemm? O întâlnire la care România a asigurat Statele Unite de deplina disponibilitate de implementare a acestui parteneriat strategic.

R.M.: Eu cred că comunicarea oficială a României este întotdeauna aceasta: că suntem într-un parteneriat puternic cu Statele Unite și vrem să rămânem în acesta. Niciodată, în comunicarea oficială, România nu a spus că nu vrea să mențină parteneriate cu state membre, pentru că suntem parte a Uniunii Europene. Suntem într-un partenariat în cadrul UE. În ceea ce privește politica externă și de securitate trebuie să facem această distincție. UE, până una alta, nu are o politică externă și de securitate coerentă. Nu a avut-o și nici nu dă semne că o va avea în următoarea perioadă, care se arată a fi foarte dificilă, foarte complicată și chiar nu ne permitem să învățăm din mers sau din greșeli. Din punct de vedere al politicii externe și de securitate cred că trebuie să spunem tot timpul, ori de câte ori avem nevoie, și oficial și neoficial, că vrem să menținem parteneriatul cu Statele Unite. Este singura alternativă pe care o avem. 

D.C.: Pe de altă parte, dacă ne asumăm în continuare această decizie și în implementare și declarativ, va trebui să facem față la tot felul de presiuni de tipul declarațiilor belicoase din Rusia, de tipul că nu este prea târziu să renunțăm la scutul antirachetă. A fost o declarație destul de dură, iar Ministerul de externe a trebuit să reacționeze și să explice. Coincidența făcea că domnul Frank Rose venise la București pentru a explica importanța și miza scutului anti-rachetă. Nu vorbim doar de presiunea de la Răsărit, dar și de această repoziționare la nivel european, unde unele state membre își urmăresc propriile interese (Germania), iar acum avem și declarațiile venite dinspre Comisia Europeană. Credeți că ne vom descurca în această linie fragilă a frontului Est-Vest?

R.M.: Eu sper să ne descurcăm. Am încercat de nenumărate ori în dezbaterile pe care le-am avut să găsim o linie de mijloc a acestei relații pe care noi trebuie să o menținem într-un echilibru între SUA și Rusia. La nivel european întotdeauna s-a făcut distincție între dosarele economice și interesul economic și relațiile economice pe care Uniunea Europeană și statele membre la nivel bilateral le pot avea cu state terțe și dosarele de politică externă și securitate. Europa și majoritatea statelor membre fiind în NATO nu și-au pus niciodată problema unei politici de securitate și apărare foarte elaborate. În domeniul economic și al cooperării economice, Europa a avut o arie foarte largă de parteneriate. Printre acestea s-a numărat și Rusia. Putem să vedem foarte clar că există interese economice în relația cu Rusia, între diferite state membre și Uniunea Europeană per ansamblu. De aici și motivul pentru care Comisia Europeană de foarte multe ori înclină balanța spre Rusia. Până una alta, acordul cu SUA nu a fost semnat. El este încă în fază de negociere și nu merg într-un ritm foarte rapid.

D.C.: Promisese domnul Juncker că până la sfârșitul acestui an vom avea acest acord încheiat.

R.M.: Așa ne-a promis, însă se vede că lucrurile merg destul de încet. Din câte am fost noi informați, negocierile pe TTIP erau cumva spre finalizare. Rămăseseră câteva aspecte legate de taxe vamale și alte proceduri care trebuiau puse la punct pe sistemul vamal. Deja în Parlament a venit ultima formă a acordului pentru consultare.

D.C.: Dar nu s-a supus încă la vot. Chiar a fost amânat.

R.M.: Nu s-a supus la vot. Trebuie să vedem de ce se amână și până când, pentru că, între timp, Tratatul Parteneriatului Pacific s-a semnat. Avem tot interesul să îl semnăm și pe acesta. Uniunea Europeană are tot interesul să semneze TTIP-ul. Există foarte mulți susținători și chiar domnul Juncker și doamna Merkel săptămâna trecută a spus că este foarte important și este o prioritate pe care noi trebuie să o avem în vedere, dar în continuare lucrurile trenează. În acest timp, relația cu Rusia, din punct de vedere economic, avansează. 

D.C.: Sunt sancțiuni încă în vigoare…

R.M.: Sunt sancțiuni în vigoare, dar în continuare sunt parteneriate la nivel bilateral între state membre și Rusia. Din acest motiv spun că UE întotdeauna a făcut diferența între cele două dosare, cel de securitate și cel economic. Dacă începem să le amestecăm, mi-e teamă că economicul va prevala. Putem să ne gândim și să vedem cam care ar fi trend-ul în Uniunea Europeană, spre ce zonă ar înclina, dacă latura economică prevalează. Sigur că interesul economic este foarte important și pot să înțeleg lucrul acesta, dar nu ar trebui încurcate cele două dosare pentru că ambele sunt de o importanță covârșitoare, mai ales în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. 

D.C.: Cel puțin ar trebui explicate aceste repoziționări pentru ca și cei care vor trebui să fie buni europeni, executând decizii luate la Bruxelles sau în cele mai mari capitale ale lumii, să înțeleagă de ce și în ce condiții. Pare-se că lipsa de transparență generează anumite semne de întrebare. Pentru că ați vorbit despre Orientul Mijlociu și situația de acolo este departe de a se fi liniștit, dimpotrivă, văzând acum și intervenția Rusiei în Siria și pozițiile americanilor sunt destul de tranșante în această zonă. Se și speculează că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Barack Obama, de la New York, ar fi putut explica în parte evoluțiile de după. Cum arată situația în Europa ca urmare a acestor ultime evoluții? Să ne așteptăm ca situația din Siria să se liniștească, valurile de refugiați să se oprească sau, dimpotrivă, tulburările care vin acum să creeze noi valuri de refugiați?

R.M.: Mie mi se pare că aici avem iarăși o dovadă foarte clară a lipsei de abilitate a Uniunii Europene în a creiona și a gestiona propria politică externă, de a avea o strategie sau o viziune de politică externă. În momentul acesta, asistăm la situație în care UE și continentul nostru este victimă, până la urmă, a acestui conflict. Sau riscă să devină victimă sigură a acestui conflict. Sunt cele două mari puteri – Statele Unite și Rusia – care își adjudecă supremația în regiune și există tensiunile generată de această competiție și suntem noi, mereu indeciși, mereu incapabili să luăm o hotărâre. Încă de la începutul conflictului am fost incapabili să luăm o hotărâre și să ne poziționăm ferm, iar în momentul acesta asistăm neputincioși la exacerbarea conflictului în Siria și la acest val imens de imigranți. Nu le-aș spune refugiați și vă voi explica de ce. Acest val imens de imigranți este doar începutul, doar vârful iceberg-ului. 

D.C.: Aproape 1 milion de oameni într-un an este doar începutul?

R.M.: Da, este doar începutul, așa cum ne spun studiile și analizele. Dacă nu reușim să stopăm și să oprim conflictul și să oprim acest exod, el va continua.

D.C.: Există evaluări cu privire la următorii ani, cam la cât s-ar putea ridica numărul migranților care ar putea veni în Europa pe acest fond?

R.M.: O evaluare pe care am văzut-o într-un studiu făcut de un institut în Bruxelles arată că ar putea pleca până la 5 milioane de persoane din zonă, nu doar din Siria, pentru că și în momentul de față constatăm că nu doar sirieni sunt cei care vin spre Europa, ci și afgani, pakistanezi sau eritreeni. Sunt foarte mulți cei care vin. Exodul este imens, 1 milion fiind foarte mult. Nu vorbim de faptul că Europa nu ar putea să absoarbă 1 milion de cetățeni, ci de factorul psihologic și de imposibilitatea autorităților de a gestiona exodul în momentul acesta. Ei vin toți odată. Nu vorbim de imigrația din anii ’70, ’80 și ’90, care a fost una economică, similară cu cea de azi, dar care a fost treptată și etapizată. Atunci autoritățile erau pregătite și capabile să primească. Chiar și așa, pregătite fiind și dornice să primească imigranți, putem să constatăm că acești imigranți de acum 30-40 de ani sunt departe de a fi fost integrați. Sunt la a doua, a treia generație. Cei care vin acum o fac pe acest fond de instabilitate și insecuritate create în Europa de valurile anterioare de imigrație.

D.C.: Va fi o provocare nu doar pentru guverne, ci și pentru serviciile de informații și pentru autoritățile judiciare.

R.M.: Aici există o problemă de coordonare pentru că nouă ne vin suficient de multe rapoarte. Avem un coordonator pe anti-terorism la nivelul UE, iar toate rapoartele ne arată că serviciile de informații din statele membre tras semnale de alarmă cu privire la pericole, la vulnerabilitățile de securitate pe care le ridică aceste valuri de imigranți, pe fondul unor probleme nerezolvate în timp. Oamenii aceștia vin în Franța, unde avem aproximativ 800 de zone în care autoritățile franceze nu pot intra pentru că sunt rețele organizate. Vin în Marea Britanie, vin în Germania, vin în Belgia, unde se creează rețele și celule teroriste. Ei vin pe acest fond de probleme de securitate nerezolvate și din câte am fost noi informați la Comisia de Afaceri Externe, toate serviciile de informații la nivel național au informat autoritățile. Atunci vin și spun: De ce autoritățile, informate fiind, nu țin cont de aceste avertismente? Până la urmă, autoritățile sunt cele care trebuie să facă față pericolului sau vulnerabilităților. Aici nu voribm doar de solidaritate sau de elementul de ajutor umanitar, pe care sigur că vrem să-l dăm și sigur că trebuie să-l dăm. Dar aici vorbim și de securitatea propriilor cetățeni la care se pare că nimeni nu se mai gândește sau sunt state la care aveai pretenții, care nu dau semne că s-ar gândi. Nu pot decât să constat și să mă bucur că autoritățile din România au fost responsabile și au avut o atitudine corectă. Poate comunicarea nu a fost cea mai fericită, poate că trebuiau să comunice într-un alt mod și să spună cu suntem solidari și, în mod voluntar, ne-am asumat primirea unui număr de imigranți. Asta s-a întâmplat – în mod voluntar România și-a arătat disponibilitatea, chiar din iunie, să primească un număr de imigranți, dar suntem suficient de responsabili, să ne opunem unui sistem obligatoriu de cote. Nu vorbim de numere, de niște cifre goale, ci de persoane față de care autoritățile care îi primesc trebuie să aibă responsabilitate. Este ușor să spui că primești un număr și după să te gândești ce faci cu ei. E greu să îi gestionezi, să le asiguri asistență socială, asistență medicală, educație.

D.C.: Se pare că, totuși, modalitatea confuză prin care doamna Merkel a comunicat și soluțiile pe care le-a comunicat europenilor și, mai ales, germanilor deja îi generează probleme. Am văzut că are scăderi în sondajele de opinie. Pentru că vorbim de doamna Merkel și poate, în acest context, și de domnul Hollande, care uneori am văzut că este și ironizat că duce poșeta doamnei Merkel la întâlniri din formatul Normandia, dar nu este profilul publicației noastre pentru a analiza astfel de speculații. Cert este că, la 26 de ani după istoricul discurs la dublu între Helmut Kohl și François Miterrand, în plenul Parlamentului European am avut zilele trecute cuplul Merkel-Hollande ținând un discurs într-un moment dificil pentru Europa. Dacă e să menționăm, doar în ordinea în care au apărut, de la începutul anului problemele în Europa: amenințările teroriste, situația din Grecia, situația din Ucraina, din Siria, din Orientul Mijlociu și această problemă uriașă a migrației pe care chiar doamna Merkel o anunța în urmă cu aproximativ o lună ca fiind o problemă mai mare pentru Europa decât situația din Grecia. Multe probleme resimțite diferit și cu soluții abordate diferit în Europa. Cum se aude acest motor franco-german, motor european? Ce impresie v-au făcut cei doi lideri?

R.M.: Nu vreau să fiu foarte acidă, încerc să fiu moderată. Cei doi lideri, sigur, încearcă să își apere pozițiile pe care și le-au prezentat până acum și acesta este motivul pentru care au venit în Parlamentul European – să își ia o gură de oxigen de aici, pentru că la ei acasă sunt foarte nepopulari pentru ceea ce au făcut. știind ce se întâmplă și în Franța, și în Germania și modul în care au scăzut în sondaje ambii și cât de nepopulare au fost inițiativele celor doi, au venit în Parlamentul European, pentru că Parlamentul le putea conferi o platformă în care ei să poată spune ce au de transmis și cineva să îi aplaude. Aduceți-vă aminte că, de curând, a trecut o rezoluție în PE, votată de o majoritate covârșitoare, pentru cotele obligatorii. Acesta era singurul loc în care puteau veni și ”bifa” o acțiune pozitivă sau un mesaj care să fie bine primit. Acesta este motivul pentru care au venit, ca să își ridice puțin moralul unul altuia, pentru că dacă discutăm despre ce stă în spatele acestor acțiuni, vă pt spune că inclusive colaboratori apropiați ai doamnei Merkel încep să facă un pas înapoi și o lasă pe dumneai să gestioneze ceea ce tot dumneaei a creat. În Germania, doamna Merkel nu prea mai este populară și e destul de dificil de gestionat acest lucru. Eu nu cred că în perioada următoare vom asista la vreo schimbare a politicii. Avem cote obligatorii, s-a hotărât în JAI, nu mai avem ce face. Din momentul acesta, trebuie să vedem cum gestionăm ceea ce avem de gestionat. Înainte să vină în plen, doamna Merkel a venit la întâlnirea cu grupul PPE și i-au fost adresate câteva întrebări. Vă voi povesti puțin, ca să puteți observa abordarea chiar în grupul doamnei Merkel. Sigur că au fost câteva voci care au lăudat-o și care i-au mulțumit pentru tot ceea ce face și au rugat-o să continue- Franța, Italia, Spania. Au fost însă foarte multe voci care au întrebat-o ”dacă avem Schengen, ce facem cu el dacă nu putem să apărăm granițele? La ce ne mai folosește dacă nu ne putem apăra granițele și ne pedepsiți pentru că vrem să le apărăm, sau că vrem să aplicăm procedurile în vigoare?” sau ”ce facem cu Dublin II?”. Doamna Merkel a răspuns că dacă ar fi după Dublin II , nu ar mai ajunge nimeni în Germania.

D.C.: Ar trebui întorși în țara în care au intrat, prima țară de intrare în spațiul Schengen…

R.M.: Eu la răspunsul doamnei Merkel îmi pun o întrebare: dumneaei chiar își dorește să se aplice Dublin II după ce a invitat 800.000 de imigranți în Germania, ea chiar își dorește să îi întoarcă pe toți cei care intră în Germania, să îi trimită în alte țări, pe unde au intrat? Atunci discuția se poartă un pic diferit. A mai fost întrebată doamna cu privire la Rusia și i s-a cerut poziționarea vizazi de relațiile cu Rusia și doamna Merkel a spus că Rusia este un partener foarte important și, indiferent că ne place sau nu ne place, trebuie să înțelegem că Rusia ne va salva în Siria și noi trebuie să colaborăm cu Rusia, dacă vrem să rezolvăm această problemă. Sigur, asta poate fi interpretat în mai multe feluri, eu vă spun exact ce a declarat. Deci dânsa este foarte convinsă că doar Rusia ne poate ajuta și ca atare trebuie să ținem aproape. Au fost întrebări și din partea noastră, și din partea letonilor, referitor la pericolul pe care îl reprezintă Rusia pentru statele din est și doamna Merkel a spus că înțelege foarte bine îngrijorările noastre, dar până una-alta, Rusia s-a dovedit a fi un partener foarte bun, singurul care poate face ceva să oprească conflictul și nu vede de ce ar trebui să ne temem sau să ne tensionăm. Însă doamna Merkel a făcut o promisiune, pe care sper să o țină și anume că nu va negocia influența Rusiei în estul Europei versus oprirea conflictului din Siria. Acesta a fost un subiect pe care noi l-am discutat în AFET, într-un grup al PPE-ului și foarte mulți și-au pus problema cu privire la pericolul unei negocieri de genul Siria versus Ucraina și că s-ar putea ca marile puteri să ”agreeze” cumva să cedeze Rusiei estul în favoarea implicării active în Siria. Doamna Merkel spune că nu este așa și a încercat să dea garanții în fața grupului că nu va accepta astfel de negocieri și că nici nu va ridica în vreun fel sancțiunile economice impuse Rusiei în contrabalanță.

D.C.: De ce ai menține sancțiuni în fața unui partener în care ai așa de multă încredere? Dar probabil că vom asista la mai multe discuții pe această temă și în continuare. Aș vrea să vă mulțumesc la finalul acestui interviu pentru faptul că ni l-ați acordat, dar și pentru faptul că ați vorbit foarte deschis despre lucruri care afectează nu doar agenda României, ci și agenda europeană și global. Sperăm ca motivele de optimism ale doamnei Merkel să fie fondate, în sensul în care și dacă nu suntem de acord cu ea, deciziile pe care să le ia să fie unele pozitive. Rămâne de văzut care va fi reacția partenerilor americani, după ce Europa unită dă semne de repoziționare într-un context delicat pentru absolut toată lumea. Vă dorim success în activitatea dvs. de europarlamentar și sperăm să mai avem ocazia să discutăm cu dvs. și să analizăm împreună agenda europeană și globală.

R.M.: Mulțumesc mult și sper ca la următoarea întâlnire să avem subiecte mai optimiste pe agendă.

—

Ramona Mănescu este membru al Parlamentului European din partea grupului Partidului Popular European (PPE) cel mai mare grup politic din Parlamentul European, având 219 membri din 27 de state membre ale UE, și face parte din Comisia pentru Afaceri Externe a PE, fiind și vicepreședinte a Delegației pentru relațiile cu țările din Mashreq. Totodată, PPE este cel mai mare și cel mai influent partid politic de centru-dreapta la nivel european, ce cuprinde 78 de partide membre din 40 de state, președinții Comisiei Europene și ai Consiliului European, 11 șefi de stat și de guvern din interiorul UE și 6 din afara Uniunii și 14 membri ai Comisiei Europene.

.