Mesajul Guvernului după consultările Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă: Premierul a declarat că, având ca principală responsabilitate implementarea Programului de Guvernare, inclusiv politica externă, are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României

Guvernul precizează, într-un comunicat transmis după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe teme referitoare la mutarea ambasadei României la Ierusalim, că premierul a precizat la discuţii că „în calitate de şef al Guvernului are ca principală responsabilitate aplicarea programului de guvernare, inclusiv a prevederilor referitoare la politica externă”, şi că are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României. De asemenea, a subliniat necesitatea unei abordări moderate din partea tuturor actorilor implicaţi.

„Premierul României a declarat că, în calitate de şef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României şi identificarea celor mai bune modalităţi de a consolida rolul şi profilul României pe plan internaţional. A subliniat că lansarea unui proces de analiză şi evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în Statul Israel este menit să susţină obiectivele mai sus-menţionate, într-un moment în care SUA, partenerul şi aliatul strategic principal al României, au luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere”, precizează Guvernul.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidenţiat că elementul principal pe care se fondează această analiză este poziţia principială şi susţinută constant de România în ceea ce priveşte soluţia existenţei a două state: Israel şi Palestina, care să trăiască împreună în pace, în securitate şi recunoaştere reciprocă.

„Mai mult decât atât, premierul a amintit că recentul demers al României la nivelul UE viza reconfirmarea angajamentului comun pentru o soluţie de pace care să consfinţească existenţa a două state, Israel şi Palestina şi să evite orice măsuri unilaterale, care ar avea potenţialul de a compromite procesul de pace. Elementele propuse de România erau, astfel, în linie cu limbajul şi concluziile adoptate de Consiliul European din data de 14 decembrie 2017 şi în deplin acord cu poziţia oficială susţinută la nivel naţional, inclusiv de Preşedintele României”, menţionează Executivul.

Premierul României a reamintit angajamentul României de a sprijini eforturile comunităţii internaţionale în gestionarea provocărilor cu care se confruntă contextul regional deosebit de complicat.

„Pentru gestionarea cât mai eficientă a tuturor acestor provocări este nevoie de adoptarea unei poziţii moderate şi echilibrate din partea tuturor actorilor implicaţi, iar la nivel naţional prezenţa mea astăzi, la Palatul Cotroceni, este o dovadă a susţinerii reale a acestui angajament şi a dorinţei de continuitate în  în domeniul politică externă”, a declarat premierul, la finalul întâlnirii cu reşedintele Klaus Iohannis, conform Executivului.

Citiți și: Klaus Iohannis, după consultări cu Viorica Dăncilă: Tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca România să rămână un actor credibil în relația cu SUA, UE și NATO

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *