Mii de polonezi au protestat pe străzile Varșoviei și ale altor orașe pentru apărarea democrației

Mii de oameni s-au adunat la Varşovia şi în alte oraşe poloneze duminică, în semn de protest faţă de ultimele modificări ale legislaţiei cu privire la o reorganizare a puterii judiciare, transmite News.ro, conform Digi24.

Protestele, organizate sub sloganul „În apărarea tribunalelor”, sunt ultimele dintr-o serie de mitinguri antiguvernamentale în masă, care au marcat cele 20 de luni de când Partidul Lege şi Dreptate (PiS, conservator, populist) se află la putere.

Principala temă a acestor proteste este apărarea democraţiei în timpul regimului PiS, care deţine controlul în ambele Camere ale Parlamentului.

O mulţime zgomotoasă a scandat la Varşovia „Vom apăra democraţia” şi sloganuri împotriva liderului PiS Jaroslaw Kaczynski, cel mai puternic politician din Polonia, pe care-l etichetează drept un „dictator”, mai arată sursa citată.

Citiți și Polonia continuă să sfideze statul de drept și avertismentele UE: Parlamentul de la Varșovia a decis dizolvarea unei instituții care nominaliza judecătorii

Parlamentul de la Varșovia, a cărui majoritate este deținută de partidul conservator Lege și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski a luat săptămâna trecută noi măsuri controversate prin adoptarea legii ce dizolvă un corp instituțional independent care avea dreptul de a nominaliza majoritatea membrilor Consiliului Național al Magistraturii și prin inițierea unui proiect de lege care face posibilă înlocuirea judecătorilor Curții Supreme de către ministrul Justiției.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare