Ministrul italian de Interne confirmă: Autorul atacului de la Târgul de Crăciun din Berlin a fost împuşcat mortal de poliţie în Milano

Anis Amri, tunisianul suspectat că ar fi fost cel care a condus luni seara un camion într-un târg de Crăciun de la Berlin, a fost împușcat de o patrulă a poliției la Milano, a confirmat ministrul italian de Interne Marco Minniti, potrivit Agerpres.

Conform DPA, suspectul ar fi fost identificat cu ajutorul amprentelor.

Conform agenției italiene ANSA, schimbul de focuri ar fi avut loc în cursul nopții, n jurul orei 3 dimineața, și a izbucnit după ce o patrulă a poliției ar fi făcut un control în Piața 1 Mai. Când i s-au cerut documentele de identitate, suspectul a scos un pistol și a tras în direcția polițiștilor, iar aceștia l-au împușcat pe loc.

Autorităţile germane au început să îl caute pe Anis Amri din Oueslatia după ce au găsit un document de identitate sub scaunul şoferului în camionul care a intrat în mulţime, într-o piaţă de Crăciun din Berlin, în cel mai sângeros atac de pe teritoriul german din 1980 şi până în prezent.

Amir ar fi comunicat cel puţin o dată cu membri ai organizaţiei extremiste Stat Islamic şi a căutat pe internet informaţii despre fabricarea dispozitivelor explozive, notează cotidianul New York Times. Pentru că a folosit mai multe nume false, acesta risca să fie deportat, dar cum nu avea documente de identificare valide și a fost lasat să rămână până când autorităţile tunisiene aveau să emită un nou paşaport pe numelui lui, document care a ajuns miercuri, la două zile după atentat, relatează site-ul cotidianului The Telegraph.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare