Decizia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a participa la forumul supranumit şi „Davos-ul lui Putin”, fapt confirmat de un purtător de cuvânt al Comisiei, l-a plasat pe şeful executivului european într-o poziţie delicată.
De când ştirea a fost confirmată chiar de un purtător de cuvânt de la Bruxelles, canalele media ruse specializate în modelarea percepţiei opiniei publice occidentale prezintă gestul într-o lumină ce se pliază perfect pe discursul şi iniţiativele lui Vladimir Putin, informează Digi 24.
Jean-Claude Juncker intenţionează să fie prezent la Forumul Exonomic Internaţional de la Sankt Petersburg, din 16-18 iunie, titrează portalul rusesc RT (fost Russia Today), ocazie cu care organul de presă agreat de Kremlin notează: „Preşedintele Comisiei Europene ar fi primul lider al unei instituţii UE care vizitează Rusia de când acesteia i-au fost impuse sancţiuni, în martie 2014, pe fondul conflictului din Ucraina”.
Sputniknews face însă un pas mai departe şi, în stilul deja consacrat cu alte şi alte ocazii, dă o interpretare contrară faptelor din teren, înlocuind termenul „anexare” cu cel de „reunificare”. „Bruxelles-ul, Washington-ul şi aliaţii lor au introdus mai multe runde de sancţiuni după reunificarea Crimeei cu Rusia în 2014, acuzând Moscova de amestec în conflictul ucrainean. Rusia a negat acuzaţiile şi a introdus un embargo de un an la alimente, în august 2014, care a fost între timp extins de câteva ori”, se arată în ştirea Sputniknews, încheie sursa citată.
„Președintele Juncker a fost invitat și planifică să participe la Forumul Economic Internațional din St. Petersburg pe 16 iunie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei cu privire la posibila deplasare a lui Juncker la Sankt Petersburg.
Propaganda rusă a atins un nou moment culminant și în ceea ce privește România.
Într-un nou documentar de propagandă care va fi difuzat marți de postul de televiziune rusesc Rossia 1, România este prezentată ca o ţară din lumea a treia, unde situaţia economică s-a înrăutăţit după aderarea la Uniunea Europeană, în 2007.
Documentarul, prezentat de jurnalistul rus Dmitri Kiseliov, cunoscut pentru materialele sale de propagandă rusească, începe cu prezentarea localităţii Deveselu, unde, spun jurnaliştii ruşi, conexiunea mobilă nu funcţionează, iar oamenii se plâng că nu au simţit nicio schimbare în bine nici după prăbuşirea regimului comunist şi nici după aderarea la UE. Apoi echipa de jurnalişti de la postul de televiziune afiliat Kremlinului prezintă imagini dintr-un cartier sărac din Bucureşti, prezentându-l ca pe un cartier tipic oraşelor din România.
.




