Consiliul Tineretului din România – CTR cu sprijinul Autorităţii Electorale Permanente – AEP, Biroul de Informare al Parlamentului European în România – BIPERO și Ministerul Tineretului și Sportului – MTS a desfăşurat în București, pe data de 20 mai 2014 o dezbatere între candidații pentru Parlamentul European și tineri, se arată într-un comunicat transmis redacției. Dezbaterile au avut drept teme politicile de tineret și problemele cu care se confruntă tinerii în societatea actuală, în cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Conştientizare „Tinerii votează – Tinerii contează” sau League of Young Voters Romania.
La dezbateri au fost invitați reprezentați ai tuturor partidelor înscrise pentru alegerile europene, precum și candidații independenți, cei care au răspuns pozitiv invitației fiind:
dl. Mihai NEAMȚU, Noua Republică
dl. Petru LUHAN, Partidul Democrat Liberal
dl. Florin BRABETE, Partidul Verde
dl. Lucian SÂRBU, Alternativa Socialistă
dl. Cristian GHIȚĂ, Partidul Național Liber
dl. Vlad ALEXANDRESCU, Forța Civică
Temele abordate în cadrul dezbaterii au vizat: angajabilitatea tinerilor, antreprenoriat şi incluziunea pe piaţa muncii, participarea tinerilor la procesele decizionale şi dialogul constant între tineri şi reprezentanţii politici, accesul la educaţie de calitate, mobilitate în spaţiul european, oportunităţi de voluntariat şi recunoaşterea competenţelor dobândite prin activităţi de voluntariat. Alte subiecte aduse în dicuţie, în linie cu dezbaterile europene, au vizat: coborârea vârstei de vot la 16 ani, crearea unui salariu minim european şi stabilirea unui procent de reprezentare a tinerilor în forurile decizionale.
La dezbatere au participat aproximativ 30 tineri, în principal studenţi, care au adresat întrebări candidaţilor prezenţi pe temele mai sus menţionate.
Scopul Campaniei este de a stimula participarea activă a tinerilor la viaţa democratică europeană şi naţională, în special prin încurajarea participării acestora la alegerile pentru Parlamentul European, în calitate de cetăţeni corect informaţi şi responsabili. Campania are un caracter nepartizan, asigurând reprezentarea echitabilă a tuturor părţilor.
În perioada 5 – 20 mai în cadrul campaniei au fost organizate 4 dezbateri regionale pe teme de interes pentru tineri în Iași, Cluj, Timișoara, București cu candidați români ai tuturor partidelor politice înscrise în cursa pentru Parlamentul European și tineri interesați de subiect.
Pentru detalii complete privind evenimentele din cadrul Campaniei vă invităm să accesaţi pagina web: tineriiconteaza.ctr.ro, pagina oficială de Facebook şi contul de Twitter TineriiConteaza.
Pentru alte detalii vă stăm la dispozitie la adresa tineriiconteaza@ctr.ro, persoană de contact Corina PÎRVULESU – Coordonator programe CTR – telefon 0769 060 495.
.




