Nicușor Dan: Pompierii demonstrează, prin fiecare misiune dusă la bun sfârșit, ce înseamnă să fii în serviciul oamenilor și al țării

România celebrează astăzi Ziua Pompierilor, context în care președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de profundă apreciere pentru devotamentul lor neobosit în slujba țării. 

Potrivit liderului statului, trăim într-o perioadă în care riscurile devin tot mai complexe și mai greu de anticipat: „Războiul din vecinătatea României, incendiile de vegetație, inundațiile, fenomenele meteorologice extreme, accidentele tehnologice și amenințările asupra infrastructurilor critice ne obligă să privim protecția civilă ca pe o componentă esențială a securității naționale.”

„Pompierii sunt în prima linie a acestui efort, iar contribuțiile lor sunt decisive în gestionarea situațiilor de urgență. Profesionalismul pompierilor români este recunoscut și dincolo de granițele țării, iar implicarea și solidaritatea de care au dat dovadă sunt impresionante. Participarea la misiuni internaționale și europene de protecție civilă confirmă capacitatea României de a fi un partener pe care alte state și comunități se pot baza cu toată încrederea atunci când se confruntă cu situații dramatice. România are nevoie de o cultură modernă a rezilienței”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, Nicușor Dan consideră esențială și pregătirea fiecăruia dintre noi pentru a fi pregătiți în situații de urgență: „Oamenii trebuie să știe cum să acționeze în situații de criză, iar pregătirea trebuie să înceapă în instituții, în școli, în comunitățile locale și în fiecare familie. Este, așadar, necesar să continuăm investițiile în instruire, în infrastructură și în tehnologii inovatoare. Inteligența artificială, dronele, sistemele de avertizare timpurie, de comunicații și soluțiile avansate de intervenție trebuie să devină instrumente firești ale protecției civile moderne.”

„Însă dincolo de toate acestea, succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană. Iar pompierii demonstrează, prin fiecare misiune dusă la bun sfârșit, ce înseamnă să fii în serviciul oamenilor și al țării, iar, pentru aceasta, merită întreaga noastră recunoștință”, a conchis șeful statului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare