Cel mai mare exercițiu militar multinațional din acest an – Saber Guardian 2017, alcătuit din 25.000 de soldați din 23 țări NATO și partenere – începe marți, fiind coordonat de Forțele Terestre ale Statelor Unite în România (USAREUR) și se va desfășura pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei. De altfel, va fi cel mai mare exercițiu militar găzduit de România de când a devenit stat membru NATO și cel mai de amploare exercițiu multinațional organizat în regiunea Mării Negre.
Saber Guardian este un exercițiu anual, iar SG17 va fi cel mai amplu organizat până acum, ca număr de participanți și obiective urmărite, dorind să demonstreze capacitatea de descurajare, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în orice moment, oriunde în Europa, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Redislocarea masivă a unor militari aparținând Brigăzii 3 Blindate din cadrul Diviziei 4 Infanterie a SUA din Europa și deplasarea Regimentului 2 Cavalerie al SUA de la Vilseck, Germania, în diverse locuri de desfășurare din cadrul ariei de operații întrunite din Ungaria, România și Bulgaria vor constitui principalele acțiuni în cadrul exercițiului. Mai mult, SG17 va include antrenamente de stat major și de trageri de luptă, forțări de cursuri de apă, precum și evacuarea medicală și tratamentul răniților.
Ce acțiuni militare va cuprinde exercițiul din acest an: 10 astfel de antrenamente vor avea loc în România
În marja SG17 sunt planificate și alte acțiuni și evenimente de sprijin, în zilele premergătoare sau ulterioare exercițiului. Pentru mărirea eficacității acestuia, SG17 va fi sprijinit de câteva exerciții de mai mică amploare ale SUA și țărilor partenere și aliate din Europa care vor avea loc, în vara acestui an, în regiunea Mării Negre, facilitându-se, în acest mod, execuția unei game largi de acțiuni militare pentru asigurarea securității și stabilității în zonă, contribuind astfel la întărirea posturii de descurajare.
Ceremonia de deschidere va avea loc în Bulgaria, ea fiind urmată de 21 de module de exerciții, dintre care 10 vor fi găzduite de România, 7 de Bulgaria și 4 de Ungaria.
Desfășurătorul seriilor de exerciții din cadrul Saber Guardian 2017:
– 11 iulie: Ceremonia de deschidere Saber Guardian 2017, Novo Selo Training Area, Bulgaria
– 12 iulie: Special Operations Forces Demo (Black Swan 17) – Szolnok, Ungaria
– 13 iulie: Fire Support Coordination Exercise (GS17) – Cincu Joint Nat’l Training Ctr, Romania
– 14 iulie: Engineer Capabilities Demo (Resolute Castle 17) – CJNTC, România
– 15 iulie: Combined Arms Live Fire Exercise (GS17) – CJNTC, România
– 15 iulie: Field Training & Live Fire Exercise (Peace Sentinel 17) – Koren, Bulgaria
– 16 iulie: River Crossing (SG17) – Bordusani, România
– 16 iulie: Mass Casualty Exercise (SG17) – Mihail Kogalniceanu, România
– 16 iulie: Night River Crossing (SG17) – Valcea, România
– 17 iulie: Engineer Ribbon Cutting (RC17) – Mihai Kogălniceanu, România
– 18 iulie: Airborne loading operations (Swift Response 17) – Papa Air Base, Ungaria
– 18 iulie: Airborne operations (SR17) – Bezmer, Bulgaria
– 18 iulie: Air Defense Artillery Live Fire (Shabla 17) – Shabla, Bulgaria
– 19 iulie: Air Defense Artillery Live Fire (SG17) – Capu Midia, România
– 19 iulie: Aerial Delivery of Stryker Vehicles (SR17) – Bezmer, Bulgaria
– 20 iulie: Live Fire Exercise / Closing Ceremony (SG17) – NSTA, Bulgaria
– 20 iulie: Live Fire Exercise (Brave Warrior 17) – Varpalota, Ungaria
– 21 iulie: Airborne Loading Operations (SR17) – Papa Air Base, Ungaria
– 21 iulie: Airborne Operations (SR17) – Campia Turzii, România
– 22 iulie: Air Defense Digital Demonstration (Tobruq Legacy 17) – Mihail Kogalniceanu, România
– 22 iulie: Air Assault Operations (SR17) – NSTA, Bulgaria
– 23 iulie: Port Operations (Dragoon Guardian 17) – Burgas, Bulgaria
Ce module vor avea loc în România
Pe teritoriul României, SG17 se desfășoară în peste 20 de poligoane și raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră:
– 13 iulie – Exercițiu de conducere a focului – Getica Saber 17, Centrul Național de Instruire Întrunită (CNII) “Getica” Cincu;
– 14 iulie – Exercițiu demonstrativ al structurilor de geniu – Resolute Castle 17, CNII Cincu;
– 15 iulie – Exercițiu întrunit cu trageri de luptă – Getica Saber 17, CNII Cincu;
– 16 iulie – Trecere peste un curs de apă – Saber Guardian 2017, Bordușani;
– 16 iulie – Exercițiu de evacuare medicală – Saber Guardian 2017, Mihail Kogălniceanu;
– 16 iulie – Trecere peste un curs de apă pe timpul nopții – Saber Guardian 2017, județul Vâlcea;
– 17 iulie – Inaugurare lucrări de infrastructură – Resolute Castle 17, Mihail Kogălniceanu;
– 19 iulie – Exercițiu cu trageri antiaeriene reale – Tobruk Legacy 17, Capu Midia;
– 21 iulie – Operațiuni aeropurtate – Swift Response 17, Câmpia Turzii;
– 22 iulie – Simulare virtuală de apărare aeriană – Tobruk Legacy 17, Mihail Kogălniceanu.
Saber Guardian 2016, găzduit tot în România
Anul trecut, Saber Guardian 2016 a fost găzduit de România la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” din Cincu, județul Brașov și a avut loc la câteva zile distanță de la istoricul summit aliat de la Varșovia.
Atunci, militari din cinci țări NATO (Bulgaria, Canada, Polonia, România şi Statele Unite ale Americii) şi cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina) se antrenează pe baza unui scenariu fictiv, având ca scop antrenarea militarilor pentru planificarea, executarea şi evaluarea acţiunilor militare într-un mediu întrunit, dezvoltând nivelul de interoperabilitate cu forţele statelor membre ale NATO, precum şi promovarea cooperării regionale cu ţările din zona Mării Negre, îndeplinind cerinţele de standardizare ale Alianţei.
**
Exercițiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. SG17 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfășura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare și mai complex dintre acestea. Împreună, aceste exerciții urmăresc să demonstreaze capabilitățile întrunite și multinaționale superioare ale SUA, aliaților și partenerilor și evidențiază coeziunea, unitatea și solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.
.




