Connect with us

RUSIA

Cu doar câteva ore înaintea discuției telefonice cu Joe Biden, Vladimir Putin își exprimă convingerea că este posibil un ”dialog eficient” cu SUA

Published

on

© Official White House Photo 2011

Președintele rus, Vladimir Putin, și-a arătat convingerea că este posibil un dialog ”eficient” cu Statele Unite, într-un mesaj de felicitare de sfârşit de an trimis omologului său american, Joe Biden, cu doar câteva ore înaintea unei convorbiri telefonice cu acesta din urmă, informează AFP, citat de Agerpres.

”Sunt convins (…) că vom putea face progrese şi vom clădi un dialog ruso-american eficient, bazat pe respect reciproc şi pe luarea în considerare a intereselor naţionale ale fiecăruia”, i-a scris Putin lui Biden într-o telegramă, potrivit Kremlinului, pe fondul crizei ruso-occidentale din cauza tensiunilor privind Ucraina.

Președintele american, Joe Biden, urmează să aibă o convorbire telefonică cu Vladimir Putin în jurul orei 20.30 GMT în cadrul căreia liderul de la Casa Albă va propune ”o cale diplomatică” pentru soluționarea crizei din Ucraina.

Convorbirea de joi dintre Biden și Putin va fi a doua din această lună, după ce președintele SUA l-a avertizat pe omologul său rus, în urmă cu trei săptămâni, că Statele Unite și aliații europeni vor impune sancțiuni economice ”ferme” și vor recurge la alte acțiuni punitive la adresa Rusiei în cazul în care aceasta va organiza o invazie în Ucraina, idee semnalată și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se bucură de sprijinul României

La acel moment, Jake Sullivan, consilierul prezidențial pentru probleme de securitate, a declarat că Washingtonul intenționează să ”furnizeze Ucrainei material defensiv suplimentar” și că ”își va ajuta aliații NATO de pe flancul estic cu capacități suplimentare”.

De asemenea, Sullivan a dat asigurări că SUA vor folosi controversatul gazoduct Nord Stream 2 ca ”pârghie” pentru a descuraja Moscova să invadeze Ucraina, țară care și-a exprimat îngrijorarea că acest proiect ar putea reduce rolul său energetic regional.

Punând în practică promisiunile, Statele Unite s-au angajat să finanțeze proiecte, inclusiv echipamente de supraveghere și monitorizare, pentru a consolida frontierele Ucrainei cu Rusia și Belarus, după ce au livrat Ucrainei ultimele elemente ale pachetului de securitate de 60 milioane de dolari.

Discuțiile americano-ruse ce vor avea loc la cel mai înalt nivel anticipează întâlnirea dintre reprezentanţi ai SUA şi Rusiei din 10 ianuarie, de la Geneva pentru a aborda tensiunile privind Ucraina şi garanţiile de securitate cerute de Moscova, care dorește ca NATO să promită că îşi va opri extinderea spre Est şi că nu va permite aderarea Ucrainei, considerând că aceasta ar fi o ameninţare.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov şi secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, vor conduce negocierile de securitate de la Geneva, transmite Reuters.

Întâlnirea dintre Washington și Moscova va fi succedată de o reuniune a Consiliului NATO-Rusia, programată pentru 12 ianuarie și anunțată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă comune cu noul prim-ministru al României, Nicolae Ciucă.

Oficialul Alianței a dat atunci asigurări că va face ”tot ce este necesar pentru apărarea tuturor aliaților”, garanție care vine să răspundă preocupărilor punctate de premierul român și subliniată anterior și de consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden într-o sesiune a formatului “București 9”

Viena va găzdui apoi o reuniune mai amplă, la care vor participa Rusia, SUA şi alte state europene, la 13 ianuarie.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL DE SECURITATE

SUA, după ce Rusia a respins o rezoluție ONU care previne o cursă a înarmării nucleare în spațiu: ”De ce, dacă respectați regulile, nu ați susține o rezoluție care le reafirmă?”

Published

on

© U.S. Mission to the UN/ X

Rusia a respins prin veto o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care cerea tuturor națiunilor să prevină o cursă periculoasă a înarmării nucleare în spațiul cosmic, calificând-o drept ”un spectacol murdar”, conform The Guardian.

Rezoluția, promovată de Statele Unite și Japonia, ar fi cerut tuturor țărilor să nu dezvolte sau să desfășoare arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă în spațiu, care sunt deja interzise în conformitate cu un tratat internațional din 1967.

”Veto-ul de astăzi ridică întrebarea: De ce? De ce, dacă respectați regulile, nu ați susține o rezoluție care le reafirmă? Ce ați putea să ascundeți?”, a declarat ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, după vot.

Reacția diplomatului american vine după ce Vladimir Putin a spus că Moscova nu are vreo intenție de a desfășura arme nucleare în spațiu.

Ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia, a respins rezoluția, calificând-o drept ”complet absurdă și politizată” pentru că nu merge suficient de departe în interzicerea tuturor tipurilor de arme în spațiu.

Votul în Consiliul de Securitate, format din 15 membri, a fost de 13 voturi pentru, Rusia s-a opus și China s-a abținut.

Rusia și China au propus un amendament care ar cere tuturor țărilor, în special celor cu capacități spațiale importante, ”să interzică pentru totdeauna amplasarea de arme în spațiul cosmic și amenințarea cu utilizarea forței în spațiul cosmic”.

Însă SUA s-au opus, iar după vot Nebenzia a declarat: ”Amândoi au fost de acord: „Vrem o interdicție privind amplasarea de arme de orice fel în spațiul cosmic, nu doar a armelor de distrugere în masă. Dar voi nu vreți asta. Și permiteți-mi să vă pun aceeași întrebare. De ce?”

Ambasadorul american a declarat înainte de vot că lumea abia începe să înțeleagă ”ramificațiile catastrofale ale unei explozii nucleare în spațiu”.

Aceasta ar putea distruge ”mii de sateliți operați de țări și companii din întreaga lume – și ar putea anihila serviciile vitale de comunicații, științifice, meteorologice, agricole, comerciale și de securitate națională de care depindem cu toții”, a spus Linda Thomas-Greenfield.

Citiți și: SUA au informat aliații din Europa că Rusia dezvoltă o armă anti-satelit, care nu este una “activă” și o amenințare imediată la adresa securității. Biden a dispus un angajament diplomatic direct cu Kremlinul

Ambasadoarea SUA la ONU a anunțat rezoluția SUA-Japonia în martie după ce, la mijlociul lunii februarie,  Casa Albă, prin purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională, John Kirby, a declarat că SUA au informații că Rusia dezvoltă o armă antisatelit, despre care Washingtonul crede că nu este încă operațională.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Relațiile cu Rusia se află la cel mai scăzut nivel din istoria R. Moldova și nu există premise de îmbunătățire atât timp cât barbaria continuă în Ucraina, subliniază ministrul de externe Mihai Popşoi

Published

on

© Mihai Popșoi/ Facebook

Relațiile cu Rusia sunat la cel mai scăzut nivel din istoria Republicii Moldova și nu există premise de îmbunătățire a acestor relații atât timp cât barbaria în Ucraina continuă, a subliniat ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi, care asigură și prerogativele de vicepremier, într-o emisiune la postul public de televiziune TRM, conform portalului IPN, informează Agerpres.

”Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria modernă a Republicii Moldova. Acest lucru reflectă realitatea cruntă prin care trece regiunea noastră, mai cu seamă vecinii şi prietenii noştri ucraineni. Atât timp cât ucrainenii trec zilnic printr-un calvar de nedescris, nu vedem premise de îmbunătăţire a relaţiei noastre cu Rusia. Atât timp cât această barbarie continuă, nu există premise în acest sens. Noi rămânem fermi în a sprijini suveranitatea şi integritatea Ucrainei”, a declarat Mihai Popşoi, invitat la emisiunea ”Dimensiunea diplomatică” de la TRM.

Oficialul moldovean a amintit și de încercările Rusiei la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, sprijinind separatismul din regiunea transnistreană, încălcând suveranitatea acestei țări prin refuzul de a-și retrage trupele şi muniţiile și organizând alegeri ilegale. 

De altfel, Republica Moldova a decis în acest context să expulzeze un angajat al Ambasadei Rusiei pentru ”acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic”.

Amintim că în proiectul Strategiei de securitate națională a Republicii Moldova, prezentat de Maia Sandu la mijlocul lunii octombrie, Chișinăul definește pentru prima dată Rusia drept amenințare care intenționează să “lichideze statalitatea”

Continue Reading

RUSIA

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

Published

on

© gerhard-schroeder.de

Fostul cancelar german Gerhard Schröder susţine în continuare că prietenia sa cu preşedintele rus Vladimir Putin ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina, notează joi DPA.

”Lucrăm împreună cu înţelepciune de mulţi ani. Poate că acest lucru poate încă să ajute la găsirea unei soluţii negociate, nu văd o altă modalitate”, a spus Schröder într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, potrivit Agerpres.

Gerhard Schröder este prieten cu Putin încă din perioada când primul era cancelar al Germaniei (1998 – 2005). El continuă să lucreze pentru majoritatea companiilor ruseşti participante la proiectul energetic Nord Stream din Marea Baltică.

Deşi a descris atacul rus contra Ucrainei drept o ”greşeală fatală”, Schröder nu a renunţat la relaţia sa cu Putin. Conducerea Partidului Social-Democrat (SPD) l-a marginalizat din acest motiv, dar o procedură de excludere a sa din această formaţiune politică a eşuat.

Atunci când a fost întrebat de ce nu renunţă la prietenia cu liderul rus, în pofida zecilor de mii de decese şi a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina, Gerhard Schröder a răspuns că ”este adevărat că aceasta este o dimensiune care e diferită”.

El tinde să se plaseze în favoarea contribuţiei relaţiei sale personale cu Vladimir Putin la soluţionarea unei probleme politice extrem de dificile.

”De aceea cred că ar fi complet greşit să uităm toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat între noi în politică, în trecut. Nu este stilul meu şi oricum nu fac aşa ceva”, a afirmat fostul şef al executivului german.

Schröder s-a referit la misiunea sa de mediere din martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, când a spus că s-a întâlnit la Istanbul cu actualul ministru al apărării ucrainean Rustem Umerov, pe atunci parlamentar, după care s-a deplasat la Moscova pentru a discuta cu Putin. Totuşi, acea iniţiativă a eşuat, adaugă DPA.

Pe de altă parte, cancelarul german în funcție, social-democratul Olaf Scholz, a reamintit cu ultima sa convorbire telefonică cu Vladimir Putin a avut loc în decembrie 2022.

Scholz este aspru criticat pentru că refuză să trimită rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru a ajuta Ucraina, însă susține că Germania sprijină necondiționat Ucraina, în timp ce “face tot ce poate pentru a se asigura că războiul nu se va intensifica”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.1 hour ago

“Este mai bine să fii în UE!”: La 20 de ani de la aderare, Donald Tusk promite că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie

U.E.2 hours ago

Moldova, Ucraina și Balcanii au “fereastra istorică” de a-și lega viitorul de UE, apreciază șeful diplomației europene la 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”

NATO5 hours ago

SUA încurajează aliații să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia au în dotare aceste rachete

U.E.5 hours ago

Două decenii de la “reunificarea unui continent divizat”: UE celebrează 20 de ani de la extinderea “Big Bang”, când zece țări au aderat la Uniune

POLITICĂ6 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul Franței la București: Prezența militară franceză în România este o garanție a securității și stabilității noastre

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Cătălin Predoiu: România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens

ROMÂNIA17 hours ago

România și Germania au marcat, în premieră, Ziua Prieteniei româno-germane. Ambasadorul Peer Gebauer, decorat de președintele Iohannis pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Ursula von der Leyen afirmă că va crea postul de comisar european pentru apărare dacă va fi realeasă președintă a Comisiei Europene

ROMÂNIA22 hours ago

România are șansa să construiască primul centru de tratament inovator pentru pacienții cu afecțiuni oncologice din regiune, subliniază Alexandru Rafila, care speră că va demara licitația cel târziu în august

COMISIA EUROPEANA1 day ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL7 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending