Connect with us

BUSINESS

Acord financiar de proporții: Deutsche Boerse (Bursa de la Frankfurt) negociază preluarea bursei de la Londra

Published

on

Acţiunile operatorului Bursei de la Londra, London Stock Exchange Group, au înregistrat marţi o creştere de 18,7%, cel mai mare avans înregistrat într-o singură zi după luna noiembrie 2008, după ce LSE a confirmat că poartă discuţii vizând o posibilă fuziune cu Bursa de la Frankfurt (Deutsche Boerse), potrivit Reuters, informează Capital.ro.

london stock exchangeÎn urma recentelor evoluţii ale preţului acţiunilor LSE, board-ul de conducere London Stock Exchange şi echipa managerială de la Deutsche Boerse confirmă că au demarat discuţii detaliate cu privire la o posibilă fuziune între egali a celor două companii, a informat LSE.

Posibila fuziune ar urma să fie structurată sub forma unei combinaţii schimb de acţiuni la o nouă companie holding. Potrivit planului, acţionarii Deutsche Boerse ar urma să deţină 54,4% din acţiunile noii companii în timp ce acţionarii LSE vor controla restul de 45,6%.

Gigantul bursier gândit de cele două mari entități financiare europene (London Stock Exchange și Deutsche Boerse) ar urma să își desfășoare activitatea la Londra, dar să fie condus de un director general al grupului german, informează Financial Times.

Cele două companii plănuiesc, astfel, să consolideze city-ul londez ca fiind centrul financiar dominant din Europa, în pofida referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană, programat pe 23 iunie.

Gigantul bursier ar urma să fie condus de Carsten Kengeter, un fost bancher responsabil cu conducerea bursei de la Frankfurt, potrivit Wall Street Journal. Totodată, consiliul de administrație ar urma să fie condus de Donald Brydon, actualmente președinte al London Stock Exchange.

O eventuală fuziune a Deutsche Boerse cu London Stock Exchange ar da naştere unui mare operator bursier european capabil să concureze cu rivalii din SUA şi Asia, potrivit Agerpres.

Deutsche Boerse a mai făcut o încercare, nereuşită, de a prelua London Stock Exchange la finele lui 2004. Noul director general de la Deutsche Boerse, Carsten Kengeter, a anunţat însă că este deschisă la mari achiziţii în conformitate cu strategia sa de a stimula creşterea şi veniturile.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

BUSINESS

Ministrul economiei, întâlnire cu delegația Departamentului pentru Comerț al SUA: România poate deveni hub investițional pentru companiile americane

Published

on

© Radu Oprea/ Facebook

Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului Ştefan Radu Oprea a avut o întrevedere cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, Director Executiv al Advocacy Center.

“România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA, având toate capabilităţile necesare pentru susţinerea de mari proiecte, beneficiind de o poziţie geografică avantajoasă, dar şi de capital uman pregătit fie că vorbim de sectorul energetic, comerţ, industria de apărare sau sectorul IT&C”, a afirmat ministrul PSD.

“Tot mai multe companii americane îşi îndreaptă atenţia către România pentru investiţii. M-am întâlnit astăzi cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, Director Executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, atât prin proiecte guvernamentale comune, cât şi prin parteneriate între mediile de afaceri din cele două ţări”, a scris Ştefan Radu Oprea, vineri pe Facebook.

EL a mai spus că reprezentanţii Departamentului de Comerţ al SUA sunt însoţiţi de o delegaţie cu reprezentanţii a 15 companii americane care activează în domenii precum energie, apărare, aeronautică, industrie, finanţe/bănci, securitate cibernetică şi sectorul farmaceutic, urmând să aibă o serie de discuţii atât la nivel guvernamental, cât şi cu companii româneşti.

„România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA, având toate capabilităţile necesare pentru susţinerea de mari proiecte, beneficiind de o poziţie geografică avantajoasă, dar şi de capital uman pregătit fie că vorbim de sectorul energetic, comerţ, industria de apărare sau sectorul IT&C. În anul 2023, exportul României în Statele Unite ale Americii a însumat 2,33 mld. USD, importurile au înregistrat 1,49 mld. USD, astfel balanţa comercială cu SUA în 2023 a fost una pozitivă, de 0,83 mld. USD, iar volumul total al schimburilor comerciale a fost de 3,81 mld. USD”, a mai precizat ministrul economiei.

 

Continue Reading

BUSINESS

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior anunță un val de investiții japoneze în România de peste 500 de milioane de dolari

Published

on

© Rareș Burlacu/ Facebook

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a anunțat marți un val japonez de investiții în România în valoare de peste 500 de milioane de dolari.

Burlacu, care s-a aflat în vizită în Japonia, a scris într-o postare pe Facebook că are încrederea că vizita de lucru recent încheiată în Japonia va marca o nouă etapă în colaborarea economică între România și Țara Soarelui Răsare.

“Discuțiile intense pe care le-am purtat cu mari companii private precum GMB Corporation, IHI Corporation și Toyo Construction Co. au fost extrem de productive, pregătind terenul pentru un val de investiții de peste 500 de milioane de dolari în România”, a subliniat el.

Potrivit lui Rareș Burlacu, aceste investiții nu numai că vor consolida parteneriatele existente, dar vor crea și noi oportunități de afaceri și locuri de muncă în domeniile infrastructurii energetice și de transport, financiar-bancar, manufacturier și mass-media.

 

Aflat în Japonia, președintele ARICE a semnat și un Memorandum de Înțelegere alături de Kenichiro Hayashi, președintele Japan Institute for Overseas Investment (JOI).

“Acest Memorandum de Înțelegere reprezintă o adevărată piatră de hotar în consolidarea investițiilor străine între cele două țări ale noastre și în valorificarea avantajelor competitive ale fiecăreia dintre ele. ARICE va furniza, prin intermediul JOI, informații investitorilor japonezi cu privire la economie, oportunități de investiții, politici aferente, prin documente, seminarii și întâlniri, pentru a facilita investițiile directe japoneze în România. Investițiile japoneze sunt extrem de importante pentru economia românească, prin prisma valorii adăugate mari a domeniilor către care ele sunt în general direcționate, dar și a apetitului manifestat de investitorii japonezi pentru proiectele de lungă durată”, a explicat Rareș Burlacu.

 

Vizita de lucru s-a desfășurat în contextul Declarației de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia, semnată în martie 2023 de către președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Japoniei Fumio Kishida.

Obiectivele României în cadrul Parteneriatului Strategic cu Japonia se raportează la statutul Japoniei de economie majoră și inovativă a lumii și unul dintre principalii investitori la nivel global, precum și în România, Japonia fiind, de altfel, cel mai mare investitor asiatic în țara noastră.

Conform statisticii vamale din România, la data de 31 decembrie 2023, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Japonia a fost de 1,26 miliarde de dolari (în creștere cu 13,50% față de 2022), din care exportul a fost de 824,5 milioane de dolari (în creștere cu 18,35% față de 2022) și importul de 441,2 milioane de dolari (+5,43% față de 2022), soldul fiind de 383,3 milioane de dolari în favoarea României.

În 2023, soldul balanței comerciale a fost favorabil României, pentru al patrulea an consecutiv. 

Conform datelor înregistrate la O.N.R.C., la 31 ianuarie 2024 erau înregistrate în România 407 societăţi comerciale cu capital japonez, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 405.126,3 mii de dolari.

După valoarea investiției în echivalent valută, Japonia ocupă locul 21 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină. 

Se apreciază totuși că investiţiile japoneze în România au un volum mult mai mare, deoarece statistica de mai sus se referă numai la capitalul înregistrat, nu la investiţiile efective; de asemenea, nu include investițiile realizate de firmele japoneze cu sediul în alte ţări, în special din Europa, arată MAE într-o fișă informativă privind relațiile economice româno – nipone.

Continue Reading

BUSINESS

Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă

Published

on

© Rareș Burlacu - Facebook

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvan, și Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, prilej cu care oficialul român a subliniat importanța identificării unor noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă. 

„Am accentuat, în timpul discuției, că este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă, pentru a reduce și mai mult deficitul comercial, aflat oricum în scădere față de anul 2022. Potențialul de intensificare a colaborării există în domenii cum ar fi energie, transporturi, agricultură, IMM-uri, dar și în domeniul industrial, domnul ambasador anunțând un fapt îmbucurător și anume că România reprezintă prima destinaţie externă a investiţiilor turce în domenii industriale”, a transmis președintele ARICE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, Rareș Burlacu a reamintit mai multe rezultate importante ale relației economice româno-turce: „Turcia este cea mai mare țară de export din afara Uniunii Europene pentru companiile românești. La capitolul investiții, cele peste 18 mii de companii cu capital turcesc ridică cifra investițiilor la aproximativ 8-9 miliarde de euro, poziționând Turcia în primii 5 investitori din țara noastră. Schimburile comerciale dintre cele două țări depășesc 10 miliarde de euro doar anul trecut. Cifre impresionante.”

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA24 mins ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

POLITICĂ60 mins ago

Nicolae Ciucă: Subiectul trimiterii unui sistem de apărare aeriană Patriot Ucrainei nu trebuie politizat. Va urma o decizie de la cel mai înalt nivel

U.E.1 hour ago

Șeful diplomației UE merge în SUA pentru consolidarea cooperării transatlantice în materie de tehnologie și inovare

SUA2 hours ago

Blinken: Ofensiva Israelului la Rafah nu ar elimina Hamas și ar avea „un cost incredibil de ridicat”

ROMÂNIA2 hours ago

Israelul a semnat cu România un acord de furnizare de grâu în situații de urgență. Țara noastră va primi tehnologie și expertiză în domeniul agricol din partea Israelului

ROMÂNIA3 hours ago

ICI București organizează pe 17 mai workshopul „Comunicații pentru Viitor: Inovație și Cercetare în Era Digitală” pentru a marca Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

ROMÂNIA4 hours ago

Marcel Ciolacu consideră că României îi vor fi ridicate vizele pentru SUA în acest an: Trebuie o mobilizare din partea românilor să își reînnoiască vizele

U.E.4 hours ago

UE protestează după ce noua președintă a Macedoniei de Nord a omis să pronunțe noul nume al țării în jurământul de învestitură: Acordul de la Prespa, primordial pentru aderarea la UE

ALEGERI EUROPENE 202418 hours ago

Polonia țintește poziția de comisar european pentru apărare dacă acest portofoliu va fi creat în noua Comisie Europeană

U.E.1 day ago

Macron le explică francezilor condițiile în care Franța “va merge la război”: Sper că nu va trebui, dar Rusia trebuie descurajată

ROMÂNIA24 mins ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL4 days ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO6 days ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL3 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA3 weeks ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

Trending