ALEGERI 2012
Alegeri 2012: Cine votează USL și ARD. Vezi aici profilul votanților
Published
12 years agoon
By
REDACTIA
Potrivit unui sondaj IMAS, USL ar obține 60,5% din voturi, iar ARD și Partidul Poporului ar fi la egalitate, cu aproape 15 procente, UDMR e cotată cu puțin peste 6%, iar PRM – cu mai puțin de 2%, informează Realitatea.net.
Votanții ARD sunt preponderent bărbați (57,5% ), o treime au vârste cuprinse între 30 și 44 de ani (34,2%). Din punct de vedere al venitului pe gospodărie, votanții ARD se împart astfel: 14,5% – venituri mai mici de 800 lei lunar; 30,5% – venituri între 1400 și 2000 lei; 22,9% – venituri peste 2000 lei. 44,9% dintre votanții ARD au absolvit un liceu sau o școală postliceală. 23,1% au studii superioare.
Mai mult de jumătate din votanții USL (51,4%) au vârste cuprinse între 30 și 59 de ani. 48,9% locuiesc în mediul rural în timp ce 9,1% provin din București. Din punct de vedere al venitului pe gospodărie, votanții USL se împart astfel: 16,2 % – venituri mai mici de 800 lei lunar; 26,3% – venituri între 1400 și 2000 lei; 22,4% – venituri peste 2000 lei. 39,7 % dintre votanții USL au absolvit un liceu sau o școală postliceală. 20,9% au studii superioare.
Sondajul despre opțiunile de vot la alegerile parlamentare de duminică a fost realizat telefonic, prin metoda CATI, în perioada 29 noiembrie-3 decembrie. Marja de eroare este de +/- 3%.
Sursa: Realitatea.net
Foto: http://uslonline.ro
You may like
Maia Sandu atrage atenția că Rusia va încerca să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova din acest an și dă asigurări că autoritățile sunt pregătite să contracareze aceste tentative
Maia Sandu atrage atenția asupra campaniilor de dezinformare și tentativelor de influențare externă. Autoritățile de la Chișinău au convenit să consolideze măsurile pentru asigurarea securității și integrității proceselor electorale
Klaus Iohannis a invitat, duminică, președinții formațiunilor politice din Parlament la consultări pentru desemnarea prim-ministrului
George Simion anunță că AUR dorește să își asume guvernarea și îi asigură pe partenerii euro-atlantici că România își va respecta angajamentele, dând exemplul Italiei
Klaus Iohannis face apel la liderii politici “să se vadă ca oameni de stat”: Criza guvernamentală trebuie evitată cu orice preț. Toată lumea așteaptă bugetul și alegerile prezidențiale
Parlamentare 2024 | Exit-poll. România a decis cu cea mai mare prezență la vot în 20 de ani: Forțele democratice pro-europene au peste 60% din mandate, extremismul crește la peste 30%
ALEGERI 2012
Ponta: Băsescu lansează doar scandal şi minciuni pentru că are lansare de partid
Published
12 years agoon
July 23, 2013By
REDACTIA
Preşedintele Traian Băsescu este un personaj care lansează doar scandal, ceartă şi minciuni numai pentru că, marţi, are o lansare de partid şi se află, astfel, în campanie, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
“Preşedintele nu se poate obişnui că nu mai are un guvern de slugi. Aştept ca o uşurare să îşi termine odată mandatul”, a spus Ponta laAntena 3.
El a adăugat că nu îl interesează părerea preşedintelui despre fondurile UE sau privatizarea CFR Marfă, deoarece acesta este ultimul om care poate da sfaturi, situaţia dificilă din 2010-2011 datorindu-i-se.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro
ALEGERI 2012
UDMR a facut public acordul de guvernare semnat cu USL
Published
12 years agoon
January 4, 2013By
REDACTIA
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a postat, joi, pe site-ul formaţiunii, potrivit Mediafax, acordul de colaborare semnat de Ponta, Antonescu, Kelemen şi Borbely, care a fost încheiat în 1 octombrie 2012 şi prin care USL şi UDMR se angajau să formeze, după alegeri, o alianţă politică parlamentară şi guvernamentală.
“În baza prezentului acord, cele două formaţiuni politice se angajează să formeze, după alegerile din 9 decembrie, o alianţă politică parlamentară şi guvernamentală. În condiţiile în care USL va deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare va anunţa încă din seara de 9 decembrie cooptarea în majoritatea parlamentară şi în structurile guvernamentale a UDMR”, se arată în documentul citat.
Acordul a fost semnat la 1 octombrie 2012 de co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pe de-o parte, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi vicepreşedintele politic al Uniunii, Borbely Laszlo, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Documentul integral disponibil AICI.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: wikipedia.org
ALEGERI 2012
Victor Ponta: Noul Guvern va depune jurământul în această seară
Published
12 years agoon
December 21, 2012By
REDACTIA
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că după şedinţa de plen a Camerei în cazul Stan, se vor reuni Birourile Permanente şi vor stabili audierile miniştrilor, iar după audieri, în jurul orelor 15:00-16:00, va avea loc plenul Parlamentului în care el va cere învestirea noului Guvern, anunţă Mediafax.
Premierul a spus că imediat după şedinţa Camerei în cazul Stan, se vor întruni Birourile Permanente, care vor stabili programul audierilor în Comisii.
Ponta a adăugat că în jurul orelor 15:00-16:00 va începe plenul pentru învestitură, care va dura patru ore. Potrivit premierului desemnat, vineri seară, “târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, efectuează prima vizită oficială în Republica Moldova

Ucraina este pregătită să negocieze cu Rusia după încetarea focului, anunță Zelenski înainte de noi discuții cu aliații la Londra

Maia Sandu va participa sâmbătă la funeraliile Papei Francisc: Lumina pe care a aprins-o în inimile oamenilor să ne călăuzească spre o lume mai bună

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă

Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- CONSILIUL UE1 week ago
UE amână cu până la doi ani obligațiile de raportare privind sustenabilitatea: Directiva “Stop-the-clock”, adoptată în numele competitivității europene și al simplificării pentru mediul de afaceri
- NATO1 week ago
De la Odesa, secretarul general NATO temperează acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski: Rusia a început acest război. Nu există nicio îndoială
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Răbdarea lui Trump și perspectiva ca Putin să-l tragă pe sfoară în dosarul ucrainean
- COMISIA EUROPEANA5 days ago
UE dă curs unei solicitări de multă vreme a României: Comisia Europeană pregătește o strategie pentru Marea Neagră axată pe securitate