Alegeri prezidențiale 2024. Nicolae Ciucă a votat cu “speranța că democrația și libertatea vor învinge”: Pentru “prosperitate, securitate și democrație”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa “pentru securitate, prosperitate şi democraţie”.

“Este într-adevăr o zi importantă pentru România, este o zi în care eu, personal, am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie. Este o zi în care îmi pun speranţa că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decenţa şi pregătirea necesară să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de responsabilităţile acestei funcţii. Am votat util pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democraţiei româneşti. Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor noştri”, a declarat Nicolae Ciucă.

“Îmi pun speranța că democrația și libertatea vor învinge!”, a adăugat el.

Liderul PNL a venit la vot împreună cu soţia sa. El şi-a exercitat dreptul constituţional la o secţie de votare organizată la Grădiniţa nr. 3 din satul Dumbrăveni, judeţul Ilfov.

Citiți și LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024: Românii sunt chemați la urne pentru a alege al șaselea președinte din istoria republicii. La ce premiere am putea asista

Peste 18 milioane de români sunt așteptați duminică la urne pentru primul tur al scrutinului prezidențial la capătul căruia vor decide, cel mai probabil, care vor fi cei doi candidați ce se vor confrunta pe 8 decembrie în turul al doilea pentru a alege președintele țării în următorii cinci ani. 

Ziua votului pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate continuă a treia zi la urne pentru românii din diaspora, fiind pentru a doua oară când cetățenii români de peste hotare pot vota pe parcursul a mai multor zile la alegerile prezidențiale.

Principalii candidați la funcția supremă în stat și care au cele mai mari șanse să îi succeadă președintelui în funcție Klaus Iohannis sunt prim-ministrul Marcel Ciolacu (PSD), fostul premier și actual președinte al Senatului Nicolae Ciucă (PNL), primarul municipiului Câmpulung Elena Lasconi (USR), deputatul George Simion (AUR) și fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană (candidat independent).

Desfășurate sub semnul unei campanii prezidențiale tensionate și pline de acuzații între candidați, rezultatele alegerilor prezidențiale din 2024 ar putea marca o serie de premiere. O victorie a liderului PSD Marcel Ciolacu ar marca revenirea social-democraților la Cotroceni după o pauză de două decenii, de la Ion Iliescu încoace. În cazul în care liderul PNL Nicolae Ciucă ar câștiga funcția supremă în stat ar fi pentru prima dată când un general de armată ar deveni președinte. Totodată, România ar putea avea prima femeie președinte dacă Elena Lasconi din partea USR ar câștiga scrutinul prezidențial, în vreme ce o victorie a lui George Simion ar confirma o ascensiune a curentului suveranist în România la cea mai înaltă treaptă de decizie politică, iar un triumf al lui Mircea Geoană ar însemna prima victorie prezidențială a unui candidat înscris ca independent în cursă.

Până în prezent, România a avut cinci președinți: dictatorul Nicolae Ceaușescu (1974-1989), Ion Iliescu (1990-1996 și 2000-2004), Emil Constantinescu (1996-2000), Traian Băsescu (2004-2014) și Klaus Iohannis (2014-2024). Constituția în vigoare a României, cea din 2003, reglementează o limită de două mandate pentru un președinte.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare