Ambasada Marii Britanii la București: Așteptăm din partea Guvernului să prezinte ”în scurt timp” prevederile aplicate cetățenilor britanici din România în cazul unui Brexit fără acord

Ambasada Marii Britanii la București a precizat marți că așteaptă din partea Guvernului României să publice, în condițiile unui Brexit fără acord, oferta cu privire la prevederile ce sunt aplicate resortisanților Regatului Unit care locuiesc în România, în contextul în care Guvernul de la Londra a lansat luni o campanie de informare majoră în care îi îndeamnă pe cetățenii britanici care locuiesc sau călătoresc în UE să se pregătească pentru Brexit la 31 octombrie.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, misiunea diplomatică britanică transmite că ”așteaptă ca Guvernul României să publice în scurt timp” prevederile care sunt aplicate în cazul unui Brexit fără acord.

Potrivit Ambasadei britanice, ”nu există alți pași pe care cetățenii britanici trebuie să îi facă sau care pot fi făcuți înainte de data producerii Brexit decât să verifice că pașapoartele lor mai au cel puțin șase luni de valabilitate”.

”Imediat ce Guvernul României își publică oferta, vom actualiza paginile special dedicate celr care locuiesc în România pentru a le oferi cetățenilor britanici indicații clare despre ceea ce pot face pentru a se pregăti pentru Brexit. Cetățenii britanici care trăiesc și lucrează în România ar trebui să verifice deja platforma gov.uk/livinginromania și să se înscrie la alertele prin e-mail pentru a fi la curent cu ultimele acțiuni pe care trebuie să le întreprindă pentru a se pregăti pentru Brexit”, mai spune Ambasada Marii Britanii în România.

Potrivit Radio România Actualități, în țara noastră locuiesc aproximativ 2.500 de cetățeni britanici.

Amintim faptul că în luna martie, înaintea primei prelungiri a Brexit-ului, scadent atunci la data de 29 martie, Guvernul României a adoptat un memorandum care să pune bazele modificărilor legislative, astfel ca toţi cetăţenii britanici din România să poată continua să locuiască, să muncească şi să studieze în ţară fără a întâmpina dificultăţi.

În ce-i privește pe românii din Marea Britanie, peste 140.000 de cetățeni s-au înregistrat pentru a obține noul statut de ședere în Regatul, sistemul respectiv fiind creat pentru a asigura, după Brexit, drepurile cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie. De altfel Ministerul de Interne de la Londra a anunțat luna trecută că polonezii, românii și italienii sunt cetățenii din statele membre ale UE care au trimis cele mai multe solicitări pentru drept de reședință în Marea Britanie după Brexit. Potrivit celor mai recente estimări, comunitatea română din Marea Britanie este de aproximativ 500.000 de persoane.

Pe de altă parte, Guvernul britanic a renunţat la planul de a anula libertatea de circulaţie pentru imigranţii din state UE imediat după producerea Brexit şi va acorda cetăţenilor europeni drept de şedere temporară pe o perioadă de trei ani.

Un Brexit fără acord deține, în prezent, o probabilitate ridicată, în condițiile în care premierul Boris Johnson refuză să pună în practică legea adoptată de Parlament care prevede înaintea solicitării către țările UE pentru a amâna retragerea din Uniune până la 31 ianuarie 2020, o lege pe care Johnson o descrie drept ”actul capitulării”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare