Comisia Europeană investighează dacă ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 al Centralei de la Cernavodă respectă normele UE

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Investigația Comisiei Europene 

Într-un comunicat, Comisia Europeană amintește că a fost notificată de România în ianuarie 2026 cu privire la intenția de a sprijini retehnologizarea reactorului Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, cu menținerea aceleiași capacități de producție a energiei electrice, respectiv 706 megawați, astfel încât acesta să poată funcționa pentru încă 30 ani.

Reactorul Unității 1 a fost pus în funcțiune în 1996. În prezent, acesta asigură aproximativ 10 % din necesarul de energie electrică al României. Întrucât în 2027 reactorul ar urma să ajungă la sfârșitul duratei sale de viață estimate, prelungirea vieții acestuia cu un nou ciclu de exploatare de 30 ani este esențială pentru asigurarea disponibilității pe termen lung a energiei electrice cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Obiectivul proiectului este de a spori securitatea aprovizionării cu energie electrică a României și de a contribui la obiectivele de decarbonizare ale Uniunii. Beneficiarul sprijinului este Compania Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN), proprietarul și operatorul Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, care este deținută majoritar de statul român, și totodată, singurul operator de energie nucleară din țară. Valoarea nominală estimată a proiectului este de 3,2 miliarde de euro.

România intenționează să sprijine retehnologizarea unității nucleare prin patru măsuri:

  • un grant în valoare de 600 milioane de euro;
  • garanții de stat pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea investiției;
  • un contract bi-direcțional pentru diferență (CfD) cu o durată de 30 ani, menit să asigure venituri stabile centralei și
  • un mecanism de protecție în cazul unor modificări reglementare în timpul construcției și exploatării.

În această etapă, pe baza evaluării sale preliminare, Comisia consideră că proiectul este necesar și că ajutorul facilitează dezvoltarea unei activități economice. Cu toate acestea, Comisia are îndoieli cu privire la conformitatea deplină a măsurii cu normele UE privind ajutoarele de stat. Din acest motiv, Comisia a decis să deschidă o investigație aprofundată pentru a stabili:

  • adecvarea și proporționalitatea pachetului de ajutor. Întrucât există mai multe măsuri de ajutor care, împreună, pot limita riscurile pentru beneficiar, este important să se asigure că nu se acordă în ultimă instanță un cuantum al ajutorului mai mare decât este necesar. În special, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că pachetul propus asigură un echilibru adecvat între reducerea riscurilor pentru a crea condiții favorabile pentru investiții și menținerea stimulentelor pentru o conduită eficientă, evitând în același timp transferul excesiv al riscurilor către stat;
  • impactul măsurii de ajutor asupra concurenței de pe piață și dacă acesta este redus la minimum. În special, Comisia se teme că mai multe elemente esențiale ale contractului pe diferență nu oferă stimulente eficace în materie de exploatare și întreținere. În etapa actuală, Comisia nu poate concluziona că există suficiente garanții care să împiedice transferul ajutorului către consumatori sau anumiți participanți la piață;
  • conformitatea cu alte dispoziții ale legislație UE, în special cu principiile care guvernează conceperea schemelor de sprijin sub formă de contracte bidirecționale pentru diferență, principii prevăzute la articolul 19 d alineatul (2) din Regulamentul privind energia electrică.

În prezent, Comisia își va continua investigația pentru a stabili dacă preocupările sale inițiale sunt sau nu confirmate. Deschiderea unei investigații aprofundate oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații, fără a aduce însă atingere rezultatului investigației.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare