Fostul secretar general al NATO și actual ministru de finanțe al Norvegiei, Jens Stoltenberg, a reliefat miercuri importanța crucială a aliaților europeni din NATO, inclusiv a țării sale, pentru securitatea Statelor Unite, într-un context marcat de intenția președintelui american Donald Trump de a reexamina relația cu NATO și chiar de a părăsi Alianța Nord-Atlantică.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Morning Joe”, difuzată de MS NOW, iar Stoltenberg a subliniat că, în ciuda diferențelor politice și a unor episoade tensionate din istoria NATO, unitatea alianței a fost menținută constant, deoarece aceasta reprezintă un factor esențial de securitate colectivă.
„Și asta nu înseamnă că suntem de acord asupra tuturor chestiunilor, nu înseamnă că nu am avut crize serioase, mergând înapoi până la criza Suezului din anii ’50, sau momentul în care Franța a ieșit din cooperarea militară cu NATO, sau războiul din Irak. Dar am reușit întotdeauna să depășim aceste dezacorduri și apoi să rămânem împreună, pentru că acest lucru ne face mai în siguranță. Și, dacă pot adăuga pe scurt, asta se aplică și Statelor Unite”, a spus fostul secretar general al NATO, în mandatul căruia a lucrat cu președintele american Donald Trump în primul său mandat la Casa Albă.
Fostul lider aliat a vorbit și despre poziția strategică a Norvegiei în proximitatea Federației Ruse, evidențiind prezența unor capabilități militare majore în regiune.
„Sunt din Norvegia, avem o graniță cu Rusia. Chiar dincolo de acea graniță avem cea mai mare concentrare de arme nucleare din lume, cu submarine, cu rachete, cu bombardiere. Aceste rachete nu sunt îndreptate spre Norvegia, ci spre New York, spre Washington și spre Statele Unite”, a insistat el.
În același timp, Stoltenberg a evidențiat contribuția Norvegiei la securitatea Statelor Unite prin activități de monitorizare și schimb de informații în cadrul NATO.
„Dar Norvegia ajută la urmărirea submarinelor, la monitorizarea rachetelor și la furnizarea de foarte multe informații Statelor Unite, ceea ce vă ajută în apărarea teritoriului național. Deci nu este vorba doar despre resurse, ci și despre geografie, care contribuie efectiv la a face Statele Unite mai sigure printr-un NATO puternic”, a mai adăugat Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat săptămâna trecută că Donald Trump a fost „clar dezamăgit” de faptul că aliații Statelor Unite au refuzat să se alăture războiului împotriva Iranului.
Declarațiile au fost făcute în urma unei întâlniri cu ușile închise desfășurate la Washington cu liderul de la Casa Albă, una considerată crucială pe fondul temerilor că Trump ar putea forța ruperea Alianței Nord-Atlantice și decuplarea SUA de la această arhitectură de securitate euro-atlantică.
Vorbind pentru CNN după întâlnirea privată cu președintele american, Rutte a evitat să spună direct dacă Trump a adus în discuție amenințarea de a retrage SUA din alianța militară din cauza războiului cu Iranul, dar a descris schimbul de opinii drept o discuție „foarte sinceră, foarte deschisă” între „doi buni prieteni”, relatează The Guardian.
Ceea ce trebuia să fie o întâlnire pregătitoare pentru agenda summitului NATO de la Ankara și o marcare a 77 de ani de la înființarea Alianței, Rutte a fost primit la Casa Albă după diatribele liderului de la Casa Albă la adresa aliaților europeni și sondarea ideii de a retrage SUA din Alianța Nord-Atlantică și după ce șeful diplomației americane Marco Rubio a sugerat reexaminarea relațiilor cu aliații.




