Ashton Carter, șeful Pentagonului: Disputele din Marea Chinei de Sud amplifică solicitările privind prezența SUA în regiune

FOTO: indianexpress.com
FOTO: indianexpress.com

Disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud determină țările din regiune să solicite tot mai mult o prezență americană pentru asigurarea securității, a declarat duminică secretarul american al apărării, Ashton Carter, potrivit Reuters, informează Agerpres.

“Atenția la revendicările asupra unor teritorii disputate în Marea Chinei de Sud, proeminența acestor dispute, are ca efect faptul că determină multe țări din regiune să-și dorească intensificarea cooperării cu SUA în domeniul securității”, a declarat șeful Pentagonului în drumul spre Coreea de Sud pentru discuții la nivel înalt privind securitatea.

Carter a spus că un subiect de discuție la summitul pe probleme de apărare care va avea loc în Malaezia vor fi evoluțiile din Marea Chinei de Sud, “cea mai notabilă dintre acestea în ultimul an fiind nivelul fără precedent al operațiunile de dragare și al activităților militare ale Chinei”.

Secretarul american al apărării urmează să ajungă duminică la Seul și are programate pentru luni discuții cu ministrul sud-coreean al apărării, care se vor concentra pe răspunsul celor doi aliați la programele nuclear și de rachete ale Coreii de Nord.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare