Connect with us

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014

Băsescu, despre întâlnirea cu Iohannis: L-am informat despre poziţia în Consiliul European

Published

on

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înainte de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, că în întâlnirea de miercuri seara, l-a informat pe preşedintele ales, Klaus Iohannis despre poziţia sa la această reuniune, şi că nu i-a dat sfaturi acestuia, ci doar au schimbat informaţii.

basescu iohannis

presidency.ro

”Ceea ce am spus public a fost subiect discutat şi cu domnul preşedinte Iohannis. L-am informat cu privire la poziţia mea în acest Consiliu European”, a spus Băsescu, despre întâlnirea de miercuri seara cu preşedintele ales, Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, în pregătirea predării-primirii mandatului, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă i-a dat sfaturi preşedintelui ales, Traian Băsescu a replicat: ”Nu, nimeni nu dă sfaturi nimănui, ci doar schimbăm informaţii”.

De altfel, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să afirme în declaraţia susţinută la Aeroportul Otopeni că participă la ultimul Consiliu European.

”Dincolo de faptul că însuşi Consiliul are noutăţi, şi eu împlinesc exact zece ani de participare la această structură fundamentală a Uniunii Europene. A fost pentru mine onoare să reprezint România în această instituţie a Uniunii şi vă asigur că în cei zece ani, am reprezentat interesele României la limita maximă la care puteau fi reprezentate, în raport cu principiile de funcţionare ale Uniunii, adică toţi trebuie să fie mulţumiţi când se termină un Consiliu”, a mai spus Traian Băsescu.

Tatiana Niculescu Bran, purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis, a precizat, miercuri seară, pentru Mediafax, că întâlnirea dintre preşedintele ales şi preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, pentru pregătirea preluării funcţiei prezidenţiale, a durat o oră.

Este singura întâlnire dintre cei doi preşedinţi, unul încă în exerciţiu şi celălalt ales, înainte de preluarea mandatului prezidenţial de către Klaus Iohannis, dumunică, 21 decembrie.

Traian Băsescu şi-a anunţat intenţia de a-l lua la Consiliul European şi pe preşedintele ales, Klaus Iohannis, la sfârșitul lunii noiembrie. O asemenea dublă reprezentare s-a mai petrecut şi în 2004, când Ion Iliescu l-a luat cu el pe Traian Băsescu la Consiliul European.

 

 

.

ALEGERI 2014

Victor Ponta, după întâlnirea cu Klaus Iohannis de la Cotroceni: „Prima consultare instituțională, extrem de utilă și eficientă”

Published

on

UPDATE 14:30:

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-a încheiat, după aproximativ o oră. Cei doi au avut o discuţie tete-a-tete, pe teme privind priorităţile guvernării, actualitatea politică şi economică şi pespectivele colaborării instituţionale.

”Prima consultare institutionala cu Presedintele Iohannis – extrem de utila, serioasa si eficienta. Lucrurile intra pe fagasul normal” este mesajul publicat de premierul V.Ponta pe Twitter.

UPDATE: Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta a început, luni, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, iar discuțiile dintre cei doi oficiali au loc “tete-a-tete”, au precizat surse oficiale, în condițiile în care marți va avea loc o ședință de guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta urmează să aibă, luni, la ora 12.00, o întâlnire la Palatul Cotroceni, pentru a discuta legat de priorităţile guvernării, precum şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern, conform unor surse oficiale, citate de Mediafax. Ulterior, premierul a cofirmat informația.

Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

Mâine voi merge la Palatul Cotroceni pentru prima întâlnire instituţională cu preşedintele Iohannis. După 10 ani putem în sfârşit să demonstrăm românilor ce important şi benefic este ca preşedintele şi premierul să colaboreze pt binele public. Toţi cetăţenii care ne-au numit în funcţiile noastre vor avea de câştigat“, afirmă Ponta pe Facebook.

Întâlnirea are loc la invitaţia preşedintelui Iohannis, au menţionat sursele citate.

La întâlnire urmează să se discute priorităţile guvernării, actualitatea politico-economică şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern.

Klaus Iohannis a preluat duminică mandatul de preşedinte. El a depus jurământul de învestitură în şedinţa solemnă a Parlamentului.

 

 

 

.

 

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014

Românii din Europa: Vot prin corespondență sau cerem dizolvarea Parlamentului

Published

on

Respingerea in Camera Deputatilor a votului prin corespondenta nu a ramas fara ecou printre romanii din Europa, care spun ca, daca nu se va gasi o solutie, vor cere presedintelui ales Klaus Iohannis dizolvarea Parlamentului.

“Suntem profund ingrijorati de atitudinea dispretuitoare pe care parlamentarii romani o au fata de romanii din diaspora, manifestata si ieri (marti, n.red.) prin respingerea initiativei legislative lansate de deputatul Eugen Tomac privind votul prin corespondenta.vot_php_01355900

Parlamentarii ar trebui sa tina cont de indemnurile prim-ministrului, domnul Victor Ponta, si de recomandarile presedintelui ales, Klaus Iohannis, sa modifice legea electorala 370/2004 si sa pregateasca o forma de vot care sa poata permite oricarui roman sa voteze”, se arata intr-un comunicat al Federatiei asociatiilor de romani din Europa (FADERE), remis Ziare.com.

Romanii de peste hotare cer Parlamentului Romaniei sa treaca imediat la discutiile pe tema legii votului prin corespondenta si cer, de asemenea, initierea unui proiect de lege pentru votul electronic.

“Nu vrem sa se mai repete evenimentele din 2 si 16 noiembrie 2014 iar pentru a evita acest lucru trebuie sa se inceapa imediat dezbaterile legate de legea votului prin corespondenta si cel electronic. Consideram ca ambele forme de vot sunt benefice pentru toti romanii, indiferent unde locuiesc.

Daca actualul Parlament al Romaniei va continua sa refuze discutiile pe marginea proiectului de lege privind votul prin corespondenta, vom fi nevoiti sa cerem presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, dizolvarea acestuia. Cred ca aceasta este datoria domnilor parlamentari, sa creeze cadrul legal pentru respectarea drepturilor constitutionale, unul dintre acestea fiind dreptul de a vota”, a declarat Daniel Tecu, presedinte FADERE.

Votul prin corespondenta a fost respins, marti, de Camera Deputatilor. Astfel, raportul de respingere al Comisiilor de administratie si juridica a fost adoptat cu 203 voturi pentru, 84 de abtineri si 8 voturi impotriva, iar Camera Deputatilor este for decizional.

Comisiile de administratie si juridica au apreciat ca votul prin corespondenta prezinta vulnerabilitati semnificative din punctul de vedere al sigurantei procesului de votare.

 

.

 

 

.

Continue Reading

ALEGERI 2014

Klaus Iohannis: Anul viitor mă voi implica într-o campanie națională de încurajare a lecturii

Published

on

Președintele ales Klaus Iohannis spune că este un „cititor avid” și „un mare iubitor de cultură” și anunță că are de gând să se implice la anul într-o campanie națională de încurajare a lecturii.klaus iohannis

Președintele ales a luat această decizie după ce volumul său „Pas cu pas”, lansat în campanie, se bucură de un mare succes și a ajuns dejla la 100.000 de exemplare. Și ediția electronică a cărții înregistrează un record.

„Este încă un exemplu că se poate, mai ales pe o piață de carte foarte mică în comparație cu alte piețe din Europa. Tocmai de aceea vă asigur că acesta este doar începutul, iar de anul viitor mă voi implica activ într-o campanie națională de încurajare a lecturii”, scrie Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.

„Vreau să vă mai spun că voi fi un președinte foarte apropiat de acest domeniu nu doar pentru că am fost primarul Capitalei Culturale Europene, ci pentru că sunt un cititor avid și un mare iubitor de cultură”, încheie Klaus Iohannis.

 

.

 

.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL8 hours ago

”Securitatea Europei se află la un punct de cotitură”, a declarat președinta CE la începutul Summitului de urgență de la Paris

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Sfatul comisarului european pentru afaceri interne: UE ”trebuie să se concentreze asupra îndeplinirii propriilor sarcini și să nu se îngrijoreze de ceea ce spun americanii în fiecare minut”

NATO10 hours ago

Primele mișcări de politică externă ale lui Bolojan: Președintele interimar participă marți la summitul PPE și se întâlnește cu ambasadorii străini acreditați în România

U.E.10 hours ago

Polonia nu trimite trupe în Ucraina. Tusk avertizează împotriva dezbinării alianței Europa-SUA: Nu poate exista loc pentru ”fie unul, fie celălalt”

PPE10 hours ago

”România e parte a Europei civilizate și a blocului euroatlantic. Este singura cale spre libertate, democrație și prosperitate”, subliniază eurodeputatul Dan Motreanu

U.E.10 hours ago

Von der Leyen și echipa sa vor vizita Ucraina pentru a marca trei ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei. UE pregătește intensificarea sprijinului militar pentru Kiev

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Zelenski le transmite lui Trump și Putin că Ucraina va considera nul orice acord SUA-Rusia: Ucraina nu va lua parte la negocierile din Arabia Saudită

PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, propune cinci direcții ”esențiale” pentru politica externă a României: Trebuie să fim un actor influent

U.E.11 hours ago

Germania consideră „premature” discuțiile privind o eventuală trimitere de trupe în Ucraina

ROMÂNIA12 hours ago

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

ROMÂNIA12 hours ago

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

ROMÂNIA4 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ2 weeks ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Trending