Ce conține mandatul primit de România pentru a negocia în numele țărilor UE directiva privind gazele naturale, o componentă cheie pentru securitatea energetică europeană

Președinția României a Consiliului UE a primit mandat din partea țărilor membre ale Uniunii Europene să deschidă negocierile cu Parlamentul European pentru revizuirea directivei care vizează stabilirea unor norme comune pe piața internă a Uniunii în privința gazelor naturale. (Mai multe detalii aici despre subiectul care a iscat tensiunile în condițiile în care Germania a făcut presiuni pentru ca acordul său cu Rusia pentru construcția gazoductului Nord Stream 2 să nu fie afectat de aceste prevederi europene).

Dincolo de componenta de negociere politică și de interesele naționale menționate, mandatul de negociere primit de România vizează extinderea aplicării normelor privind piața gazelor naturale a UE la conductele de gaze înspre și dinspre țări terțe.

Conform unui comunicat al Consiliului UE remis CaleaEuropeană.ro, obiectivul general al modificării propuse a Directivei privind gazele naturale este de a garanta faptul că normele care reglementează piața internă a gazelor naturale a UE se aplică conductelor de transport de gaze dintre un stat membru și o țară terță, până la frontiera teritoriului statului membru și a mării teritoriale a acestuia.

Astfel, cadrul juridic al UE va deveni mai coerent, va asigura o transparență sporită și va oferi securitate juridică investitorilor în infrastructura de gaze și utilizatorilor rețelelor.

Ce prevede mandatul de negociere: țările UE care doresc să inițieze negocieri care are impact asupra normelor europene vor trebui să notifice Comisia Europeană

Pentru a ține seama de actuala absență a unor norme specifice aplicabile conductelor dintre statele membre ale UE și țările terțe, modificarea propusă a directivei prevede posibilitatea acordării de derogări pentru conductele existente. De asemenea, mandatul de negociere prevede că acordurile tehnice privind exploatarea conductelor, încheiate între operatorii sistemelor de transport, ar trebui să rămână în vigoare, cu condiția să respecte legislația UE.

Mandatul de negociere stabilește o procedură pentru negocierea acordurilor dintre statele membre ale UE și țările terțe în ceea ce privește exploatarea unei conducte de gaz. Aceste acorduri ar putea servi drept exemplu pentru soluționarea oricăror incompatibilități potențiale dintre legislația Uniunii Europene și cea a statelor membre.

Conform propunerii, statele membre care doresc să inițieze negocieri cu o țară terță pentru a încheia, modifica sau prelungi un astfel de acord care ar avea un impact asupra normelor comune ale UE, ar trebui să notifice acest lucru Comisiei.

Pentru partea care ar putea avea un efect asupra normelor UE, Comisia ar autoriza apoi statele membre să demareze negocierile oficiale.

Modificarea Directivei privind gazele naturale a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017. Parlamentul European și-a adoptat poziția cu privire la acest dosar în aprilie 2018.

După acordul de vineri privind mandatul, președinția română a Consiliului poate demara negocierile cu Parlamentul European.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare