Connect with us

CHINA

Prima vizită în Afganistan a unui înalt oficial chinez în ultimii 50 de ani

Published

on

Un înalt oficial chinez a semnat o serie de acorduri economice şi de securitate, cu Afganistanul, în timpul unei scurte vizite neanunţate, la Kabul, informează Adevarul.ro.

Zhou Yongkang, şeful securităţii interne din China, a fost de acord să susţină dezvoltarea Afganistanului şi să ajute la pregătirea şi finanţarea forţelor de poliţie din Afganistan. China este cel mai mare investitor în sectorul minier din Afganistan, potrivit BBC.

Aceasta este prima vizită în Afganistan a unei personalităţi politice chineze în ultimii 50 de ani, în contextul întăririi legăturilor dintre cele două ţări înaintea retragerii trupelor NATO din 2014, scrie agenţia agenţia China Nouă.

Mai multe detalii AICI.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: en.wikipedia.org

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CHINA

Guvernatorul Băncii Centrale a Chinei: SUA și China au convenit să nu folosească devalorizarea monedei naționale în scopuri concurențiale

Published

on

Guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Yi Gang, a dat asigurări sâmbătă că Beijingul și Washingtonul au stabilit să se opună unei devalorizări a monedei naționale cu scopuri concurențiale, urmând ca piața să fie cea care să joace un rol decisic în determinarea cursului de schimb, anunță EFE, citat de Agerpres.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate în capitala Chinei, Yi a explicat că, la ultima rundă de negocieri comerciale dintre reprezentanții primelor două economii mondiale, cele două părți au discutat despre cursul de schimb, respectarea autonomiei autorităților monetare și necesitatea menținerii unei comunicări stricte privind piețele valutare.

Astfel, cele două părţi s-au pus de acord în legătură cu ”multe aspecte cheie şi importante”, dar nu a furnizat mai multe detalii.

De asemenea, acesta a menţionat angajamentul Chinei de a nu utiliza cursul de schimb ca pe o unealtă pentru a creşte producţia sau a rezolva ”fricţiunile comerciale”, după ce preşedintele american, Donald Trump, a acuzat, anul trecut, Beijing şi Moscova că ”joacă jocul devalorizării monetare”.

În ceea ce priveşte negocierile pentru găsirea unei ieşiri din războiul comercial, vice ministrul chinez al Comerţului, Wang Shouwen, a afirmat, sâmbătă, că acestea progresează semnificativ şi s-a arătat optimist în legătură cu un posibil pact pentru a pune capăt impunerii mutuale de taxe vamale.

Banca Populară a Chinei a dat asigurări că va continua să implementeze o politică ”prudentă” pentru a ”ghida” o creştere rezonabilă a creditării şi finanţării în 2019, care va include un sprijin mai mare pentru IMM-uri şi companiile private.

Politica monetară a Chinei, schiţată în principal pentru a se adapta la situaţia economică naţională, va ţine cont de factori globali şi de sectoarele orientate spre export, a subliniat Yi.

Continue Reading

CHINA

De la München, China respinge o competiție strategică globală: ”Amenințarea cu forța, hegemonia și politica de putere trebuie respinse”

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

China nu pare dispusă să intre într-o competiție strategică globală care ar putea genera o schimbare epocală a arhitecturii securității și ordinii internaționale, este mesajul care reiese din prezența celei mai mari delegații chineze din istoria participării la Conferința de Securitate de la München.

Utilizarea intenționată sau amenințarea cu forța, hegemonia și politica de putere trebuie respinse”, a declarat, de la prezidiul Conferinței, Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, fost ministru de Externe și fost ambasador al Beijing-ului în SUA.

Oficialul chinez s-a adresat Conferinței de Securitate de la München după vicepreședintele SUA Mike Pence și înaintea ministrului de Externe ale Rusiei și a dat un semnal de respingere a unei noi mentalități în relațiile internaționale, în condițiile în care Washington-ul critică practicile sale comerciale neloiale, activitățile de spionaj cibernetic și dezvoltarea tehnologiei nucleare.

Mai mult, Statele Unite solicită constant aliaților săi europeni ca alianța transatlantică să-și unească forțele împotriva influenței maligne a Chinei.

În ce privește China, președintele american Donald Trump a utilizat chiar prilejul discursului privind Starea Națiunii pentru  a avertiza Beijing-ul că nu va mai putea “să fure locurile de muncă şi bogăţia americanilor” şi a cerut “schimbări structurale” din partea puterii chineze pentru a pune capăt practicilor sale comerciale “neloiale”.

Peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale participă la cea de-a 55-a ediție a Conferinței de Securitate care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Continue Reading

CHINA

Prima reacție a Chinei după denunțarea Tratatului INF de către SUA: Ne opunem retragerii unilaterale a Statelor Unite. Cerem un ”dialog constructiv” între SUA și Rusia pentru a evita ”consecințe grave”

Published

on

China a anunțat că se opune retragerii unilaterale a Statelor Unite din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare, semnat în 1987 de către fostul lider sovietiv, Mihail Gorbaciov și președintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, solicitându-le celor două state un ”dialog constructiv” pentru a evita ”consecințe grave”, anunță AFP, citat de Agerpres.

”China se opune retragerii SUA din tratat şi cere SUA şi Rusiei să-şi soluţioneze diferendele în mod corespunzător printr-un dialog constructiv”, a declarat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, fiind o primă reacție a Beijingului după anunțul Statelor Unite și al Rusiei privind suspendarea participării la Tratatul INF.

”Retragerea unilaterală a SUA ar putea antrena o serie de consecinţe negative şi China va acorda o atenţie specială evoluţiei situaţiei”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe chinez, care menţionează că Beijingul regretă decizia Washingtonului.

Într-o declarație publicată vineri de Casa Albă, președintele Donald Trump acuza Rusia că ”încalcă de prea mult timp Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (…), dezvoltând un sistem interzis de rachete care reprezintă o amenințare directă pentru aliații și trupele noastre din străunitate”, după ce ce secretarul de Stat Mike Pompeo a anunțat începerea procedurilor de retragere a SUA din acest tratat și suspendarea obligațiilor ce decurg din acesta cu data de 2 februarie.

Liderul american subliniază că Statele Unite nu pot fi singura țară din lume legată unilateral de acest tratat.

”Vom continua să dezvoltăm propriile noastre opțiuni de reacție militară și vom lucra cu NATO și ceilalți aliați și parteneri pentru a preveni ca Rusia să dobândească un avantaj militar din acest comportament ilicit”, a mai afirmat Trump, precizând totodată că SUA rămân deschise la dialog cu Rusia privind negocieri ce țin de controlul armamentelor.

Drept răspuns, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că țara sa își suspendă participarea la Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare. 

”Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea la acord şi noi o suspendăm la rândul nostru”, a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse.

Putin a anunțat, de asemenea, că Rusia va începe să lucreze la dezvoltarea de noi rachete, inclusiv hipersonice, și le-a cerut miniștrilor să nu demareze negocieri de dezarmare cu Washingtonul.

Citiți și: 

București, capitala de unde Europa reacționează și privește cu incertitudine riscurile suspendării Tratatului INF, acordul strategic care ținea continentul departe de amenințarea unei noi curse a înarmărilor
Secretrarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Alianța nu intenționează să desfășoare noi arme nucleare în Europa

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending