CONSILIUL UE
Consiliul UE a aprobat bugetul pentru 2013
Published
11 years agoon
By
REDACTIACele 27 de state ale Uniunii Europene au dat undă verde propunerii de buget pentru anul 2013, la fel ca şi plăţilor rămase în aşteptare în cazul unor programe precum Erasmus, urmând ca Parlamentul European să se pronunţe prin vot în data de 12 decembrie, relatează agenţia EFE, potrivit Capital.ro.
Proiectul de buget al UE a fost semnat de miniştrii de interne europeni, reuniţi joi în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Legislaţia UE prevede posibilitatea mandatării miniştrilor responsabili pentru alte domenii de a semna, în numele ţării membre, astfel de documente.
În negocierile de săptămâna trecută, purtate la nivel de ambasadori, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Olanda au respins proiectul propus, în care se prevedeau plăţi în valoare de 137,8 de miliarde de euro şi angajamente (suma maximă de plăţi viitoare pe care şi le poate asuma UE) în valoare de 151 de miliarde de euro. Acordul final prevede plăţi în valoare de 132,8 miliarde de euro şi angajamente de 150,9 miliarde de euro.
Mai multe detalii aici.
Sursa: Capital.ro
Foto: freefoto.com
You may like
Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior
Comisarul european pentru justiție Didier Reynders intră oficial în cursa pentru funcția de secretar general al Consiliului Europei
Gestionarea competitivității, a stabilității monedei și a sectorului bancar din România în contextul unor vulnerabilități macroeconomice multiple
RescEU: Comisia Europeană achiziționează o nouă flotă de avioane de stingere a incendiilor, în valoare de 600 mil. euro
Comisia Europeană recomandă autorităților din România să se bazeze pe sfatul experților la stabilirea salariului minim
Eurobarometru: Opt din zece europeni afirmă că, în regiunile lor, calitatea vieții este bună. Sănătatea și costul vieții rămân principalele provocări
CONSILIUL UE
Ministrul Agriculturii din Austria anunță că 20 de țări membre sprijină solicitare sa către UE de a relaxa legea anti-defrișări
Published
2 days agoon
March 27, 2024By
Teodora Ion20 de țări membre au solicitat Uniunii Europene să relaxeze și, posibil să suspende, legea UE anti-defrișări, motivând că aceasta îi va afecta pe fermieri, opoziție care se înscrie în seria de lovituri date agendei Europei în domeniul protecției mediului înconjurător, anunță Reuters, citat de Agerpres.
Ministrul austriac al Agriculturii, Norbert Totschnig, a anunțat că solicitarea formulată de țara sa în direcția revizuirii legislației a primit sprijinul a 20 din cei 27 de miniștri ai Agriculturii din UE.
”Cerem acum Comisiei o suspendare temporară a reglementării pentru a permite o implementare fezabilă, însoţită de o revizuire a reglementării”, a precizat Norbert Totschnig într-un comunicat de presă.
Mai mulți oficiali europeni au confirmat pentru Reuters că printre susținători se numără Franța, Italia, Polonia sau Suedia.
Confruntată cu protestele fermierilor care acuză că măsurile privind tranziția ecologică sunt prea dure și că le afectează activitatea, Comisia Europeană a relaxat anumite prevederi legate de protejarea mediului, cel mai recent exemplu în această direcție fiind o serie de condiționalități stabilite în Politica Agricolă Comună.
În pofida acestei deschideri manifestate de executivul european, comisarul pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, a pus luni sub semnul întrebării momentul ales de țările membre pentru a-și exprima îngrijorările cu privire la legislația anti-defrișări, luând în calcul faptul că mai sunt doar câteva luni până la alegerile europarlamentare din iunie, instituție cu rol de co-legislator implicată în lungul proces de negociere la finalul căruia legea a fost aprobată, urmând să intre în vigoare la finalul acestui an.
Adoptată de Comisia Europeană la începutul lunii decembrie 2022, noua reglementare garantează că un set de bunuri introduse pe piața UE nu vor mai contribui la defrișarea și degradarea pădurilor în UE și în alte părți ale lumii.
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că în perioada 1990-2020 s-au pierdut 420 de milioane de hectare de pădure, o suprafață mai mare decât cea a Uniunii Europene. În ceea ce privește pierderea netă de suprafață (diferența dintre suprafața defrișată și noua suprafață a pădurilor plantate sau regenerate), FAO estimează că, în aceeași perioadă, lumea a pierdut aproximativ 178 de milioane de hectare de suprafață împădurită, echivalente cu triplul teritoriului Franței.
CONSILIUL UE
Libertatea presei, pluralismul mediatic și independența editorială vor fi mai bine protejate în Uniunea Europeană după ce Consiliul UE a adoptat Actul european privind libertatea presei
Published
3 days agoon
March 26, 2024By
Teodora IonConsiliul Uniunii Europene a adoptat o nouă legislație care va garanta libertatea presei, pluralismul mediatic și independența editorială în UE.
Potrivit unui comunicat al instituției, Actul european privind libertatea presei (EMFA) va stabili un cadru comun pentru serviciile mass-media pe piața internă a UE și va introduce măsuri menite să protejeze jurnaliștii și furnizorii de servicii mass-media de interferențele politice, facilitându-le totodată desfășurarea activităților dincolo de frontierele interne ale UE.
Noile norme vor garanta dreptul cetățenilor de a avea acces la informații complete și libere și vor defini responsabilitatea statelor membre de a asigura condițiile și cadrul adecvat pentru protejarea acestui drept.
”O presă independentă este un element vital al oricărei societăți libere și democratice. Adoptarea de astăzi demonstrează angajamentul continuu al UE de a proteja jurnaliștii și de a garanta libertatea și pluralismul mass-media”, a declarat Benjamin Dalle, ministrul flamand pentru afaceri bruxelleze, tineret, mass-media și combaterea sărăciei.
Amenințare tot mai mare la adresa libertății presei
Regulamentul răspunde preocupărilor tot mai mari din UE cu privire la politizarea mass-mediei și la lipsa de transparență a proprietății mass-media și a alocării fondurilor de stat pentru publicitate către furnizorii de servicii mass-media. Acesta urmărește să instituie măsuri de protecție pentru a combate interferența politică în deciziile editoriale, atât pentru furnizorii de servicii media private, cât și pentru cei publici, pentru a proteja jurnaliștii și sursele acestora și pentru a garanta libertatea și pluralismul mass-media.
Un nou organism pentru servicii media
EMFA se bazează pe dispozițiile Directivei privind serviciile media audiovizuale (DSMA) din 2018. În special, aceasta introduce un organism european independent pentru servicii media care să înlocuiască grupul de reglementare (ERGA) instituit în temeiul DSMA. Organismul va fi alcătuit din autorități naționale din domeniul mass-media și va consilia și sprijini Comisia și va promova aplicarea consecventă a dispozițiilor-cheie ale noii legi EMFA și ale directivei DSMA în toate statele membre, inclusiv prin furnizarea de avize și prin sprijinirea Comisiei în elaborarea de orientări.
Regulamentul va fi semnat, publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare 20 de zile mai târziu.
CONSILIUL UE
Consiliul UE adoptă cadrul juridic privind portofelul digital european, ridicând povara birocrației de pe umerii europenilor
Published
3 days agoon
March 26, 2024By
Teodora IonConsiliul Uniunii Europene a adoptat un nou cadru pentru o identitate digitală europeană (eID), asigurând astfel o identitate digitală sigură și de încredere pentru toți cetățenii europeni.
”Adoptarea regulamentului european privind identitatea digitală reprezintă o etapă importantă în transformarea digitală a societății noastre. A le permite cetățenilor să aibă un portofel digital european unic și sigur, păstrând în același timp controlul deplin asupra datelor lor personale, reprezintă un pas înainte esențial pentru UE, care va stabili un punct de referință la nivel mondial în domeniul digital și va spori securitatea atunci când se utilizează serviciile online. În plus, prin plasarea cetățenilor în centrul atenției, regulamentul european privind identitatea digitală contribuie la îmbunătățirea și simplificarea semnificativă a accesului la serviciile publice online. Cetățenii nu ar trebui să fie nevoiți să suporte povara complexității administrative și instituționale”, a transmis Mathieu Michel, secretarul de stat belgian pentru digitalizare, simplificare administrativă, protecția vieții private și reglementarea în domeniul construcțiilor.
Portofelul european pentru identitate digitală
Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, regulamentul revizuit constituie o schimbare clară de paradigmă pentru identitatea digitală în Europa. Acesta urmărește să asigure accesul universal al cetățenilor și al întreprinderilor din întreaga Europă la identificarea și autentificarea electronică sigură și de încredere.
În conformitate cu noua legislație, statele membre vor oferi cetățenilor și întreprinderilor portofele digitale care vor putea să facă legătura între identitățile digitale naționale și dovada altor atribute personale (de exemplu, permis de conducere, calificări, cont bancar). Cetățenii își vor putea dovedi identitatea și vor putea partaja documente electronice din portofelele lor digitale pur și simplu, cu ajutorul telefoanelor lor mobile.
Noile portofele europene pentru identitate digitală (European Digital Identity Wallets – EDIW) vor permite tuturor cetățenilor să acceseze serviciile online cu ajutorul identificării lor digitale naționale, care va fi recunoscută în întreaga UE, fără a fi nevoiți să utilizeze metode de identificare private sau să partajeze inutil date personale. Controlul utilizatorilor garantează că vor fi partajate doar informațiile care trebuie partajate.
Principalele elemente ale regulamentului revizuit
Colegislatorii au menținut orientarea generală a propunerii Comisiei pentru un cadru modernizat care va îmbunătăți eficacitatea și va extinde beneficiile unei identități digitale sigure și convenabile la sectorul privat și pentru utilizarea mobilă. Discuțiile interinstituționale au consolidat legislația în mai multe domenii care sunt importante pentru cetățeni. Portofelul va conține un tablou de bord al tuturor tranzacțiilor accesibile titularului său atât online, cât și offline, va oferi posibilitatea de a raporta eventualele încălcări ale protecției datelor și va permite interacțiunea între portofele. În plus, cetățenii vor putea integra portofelul în sistemele naționale de identitate electronică existente și vor putea beneficia de semnături electronice gratuite pentru uz neprofesional. Principalele elemente ale legii revizuite pot fi rezumate după cum urmează:
- până în 2026, fiecare stat membru trebuie să pună la dispoziția cetățenilor săi un portofel pentru identitate digitală și să accepte EDIW-uri din alte state membre, în conformitate cu regulamentul revizuit
- au fost incluse suficiente garanții pentru a evita discriminarea celor care aleg să nu utilizeze portofelul, care va rămâne întotdeauna voluntar
- modelul de afaceri al portofelului: emiterea, utilizarea și revocarea vor fi gratuite pentru toate persoanele fizice
- validarea atestării electronice a atributelor: statele membre sunt obligate să furnizeze gratuit mecanisme de validare doar pentru a verifica autenticitatea și validitatea portofelului și identitatea părților care se bazează pe acesta.
- codul portofelelor: componentele software ale aplicației vor fi open source, dar statele membre dispun de o marjă de manevră astfel încât, din motive justificate, să nu fie necesară dezvăluirea unor componente specifice, altele decât cele instalate pe dispozitivele utilizatorilor.
- a fost asigurată coerența între portofel ca formă de identitate electronică și sistemul în cadrul căruia este emis.
În cele din urmă, legislația revizuită clarifică domeniul de aplicare al certificatelor de autentificare a site-urilor web calificate (QWAC), ceea ce garantează că utilizatorii pot verifica cine se află în spatele unui site web, păstrând în același timp normele și standardele de securitate actuale bine stabilite în domeniu.
Regulamentul revizuit va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE în următoarele săptămâni și va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Regulamentul va fi pus în aplicare integral până în 2026.
Concrete & Design Solutions
Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”
Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”
România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică
Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL
Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior
Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta
Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar
Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina
Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită
Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta
Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității
Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE
INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru
Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate
Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării
Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european
Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”
Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată
Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială
Trending
- ALEGERI EUROPENE 20241 week ago
Nicolae Ciucă a prezentat candidații PNL pentru Parlamentul European: Vor apăra cauza României și vor găsi soluții europene la problemele românilor
- EDITORIALE1 week ago
Reprezentarea Estului Europei la vârful NATO și UE: În ce moment de cotitură al istoriei euro-atlantice suntem?
- ALEGERI EUROPENE 20241 week ago
Marcel Ciolacu a anunțat lista PSD pentru europarlamentare. Aceasta va fi deschisă de Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda și Victor Negrescu
- ROMÂNIA1 week ago
Nicolae Ciucă îndeamnă „să lăsăm diferențele” și să alegem o administrație „pentru ca Bucureștiul să se dezvolte și cetățenii să simtă că trăiesc într-o capitală europeană”
- ROMÂNIA1 week ago
Ministerul Educației investește 30 milioane de euro prin PNRR în construcția de campusuri școlare rurale