Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda a prezentat în PE un raport privind inversarea tendințelor demografice din UE utilizând instrumentele politicii de coeziune

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

 Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din PE, a prezentat luni în ședința plenară a Parlamentului European raportul pe care l-a inițiat cu privire la Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE utilizând instrumentele politicii de coeziune, prin intermediul căruia a a conturat provocările curente cu care se confruntă autoritățile regionale și locale, soluțiile puse în practică de autorități ca răspuns, precum și recomandările de politici necesare pentru a inversa tendințele demografice. 

Statele membre trebuie să utilizeze instrumentele politicii de coeziune pentru a aborda problemele demografice! Libertatea de circulație a persoanelor este un drept fundamental prevăzut de tratatul UE, astfel că cetățenii Uniunii sunt liberi să decidă fără nicio îngrădire locul unde doresc să locuiască și să lucreze. Însă, autoritățile europene și naționale trebuie să asigure o dezvoltare economică sustenabilă astfel încât cetățenii care își părăsesc regiunile să nu o facă forțați fiind de calitatea vieții scăzute din zona unde locuiesc și de lipsa oportunităților”, a transmis eurodeputatul.

Daniel Buda a mulțumit raportorilor care au depus amendamente, dar și tuturor celor care au contribuit la redactarea raportului și a explicat că acesta pornește de la o realitate îngrijorătoare, respectiv faptul că depopularea zonelor rurale, a celor mai sărace și supra-aglomerarea centrelor urbane au un impact major asupra comunităților locale și afectează viață fiecărui cetățean european.

Mai mult, eurodeputatul a afirmat că în comisia REGI au fost depuse 288 de amendamente, ce se regăsesc în compromisuri astfel încât documentul final să reflecte abordarea Parlamentului la problemele demografice, raportul fiind aprobat în unanimitate, fiind identificate două categorii de regiuni din punct de vedere demografic: regiuni exportatoare și regiuni receptoare, fiecare categorie având nevoie de politici distincte.

„Există în prezent instrumente care contribuie la contracararea fenomenelor depopulării sau supraaglomerării și am subliniat Investițiile Teritoriale Integrate în cazul zonelor izolate sau programelor LEADER, în spațiul rural. Comisia a publicat un studiu privind impactul schimbărilor demografice asupra regiunilor UE, iar datele dinainte de pandemie, au arătat că anual, aproximativ 5% din cetățenii UE părăseau regiunile din care provin în căutarea de oportunități. Îngrijorător este faptul că ei reprezintă peste 25% din populația activă din țările aflate în Estul Europei”, a mai spus el.

De asemenea, Daniel Buda a subliniat că raportul pleacă de la faptul că libera circulație a persoanelor este o valoare fundamentală a Uniunii, iar tendința de migrare este mai accentuată în rândul populației mai educate sau a lucrătorilor care dețin specializări, fără însă a minimaliza migrația lucrătorilor necalificați, mai ales din sectorul agricol.

„O problemă spinoasă a dinamicii demografice o reprezintă supraaglomerarea zonelor urbane sau a celor mai dezvoltate, unde ne confruntăm cu dificultăți generate de accesul limitat la servicii și costuri ridicate de viată. Criză sanitară actuală a schimbat însă radical situația, restricțiile de călătorie și a redus semnificativ numărul celor care părăsesc țara în căutare de oportunități, dar după această pandemie, fenomenul migraționist ar putea să revină”, a afirmat eurodeputatul român.

„Am constatat că unele autorități au venit cu soluții ingenioase ce au contribuit semnificativ la diminuarea acestor tendințe. De exemplu, o taxă mai redusă pe impozitul pe venit pentru sectorul IT face că exodul creierelor în rândul celor din domeniul tehnologiei informației să nu fie atât de accentuat, dar nu putem însă spune același lucru despre personalul medical. Dinamica demografică actuală are implicații asupra coeziunii sociale, economice și teritoriale, astfel încât investițiile UE ajung uneori să fie nesustenabile, adâncindu-se decalajul dintre regiunile mai dezvoltate și cele mai sărace”, a adăugat acesta.

Daniel Buda solicită Comisiei Europene, ca prin acest raport, să elaboreze în viitor un „Acord pentru demografie” care să cuprindă strategii subsidiare, pentru rezolvarea acestei probleme, pe modelul „Acordului verde”, în curs de implementare. Aceasta trebuie să se asigure de existența unor condiții de muncă decente și a unui echilibru între viață privată și viață profesională.

În plus, el a punctat că statele membre trebuie să utilizeze instrumentele politicii de coeziune pentru a aborda problemele demografice, iar în Planurile Naționale de Redresare și Reziliență să fie cuprinse măsuri pentru a răspunde schimbărilor demografice. Politicile fiscale adecvate ar stimula crearea de locuri de muncă, iar autoritățile locale și regionale trebuie să faciliteze accesul la învățământ, împreună cu crearea de politici eficiente pentru prevenirea exodului creierelor.

„Această problemă va reprezenta în viitor, cu siguranță, o provocare, atât pentru statele membre, cât și pentru Uniunea Europeană în ansamblul său, astfel încât avem nevoie de soluții concrete”, a detaliat el.

În finalul mesajului său, eurodeputatul i-a mulțumit lui Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, care a transmis următorul mesaj: „Domnule raportor, doresc să vă mulțumesc pentru această prezentare. Este un raport deosebit de important. Într-adevăr, sunt provocări demografice. Comisia a lansat recent Atlasul Demografic. Sugerează că fiecare mișcare creează perdanți sau câștigători. Circulația creierelor dintr-un loc în altul poate produce câștiguri individuale sau colective. Mișcarea în UE nu e un sens unic. E nevoie de ajustare a serviciilor publice în funcție de nevoie. Deja se lucrează pe schimbarea demografică și crearea unei viziuni pe termen lung pentru spațiul rural. Vrem să susținem investițiile. E nevoie de o Europă mai competitivă, mai inteligentă, prin digitalizare, prin înverzire. E nevoie de instrumente dedicate pentru a integra dezvoltarea teritorială, iar acestea vor fi disponibile pentru autorități”.

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde solicitării eurodeputatului Daniel Buda privind combaterea dezinformării ecologice: Comercianții trebuie să dispună de dovezi în sprijinul afirmațiilor lor

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, a adresat Comisiei Europene o întrebare pe marginea utilizării în mod abuziv a etichetei de produs ecologic de către anumite companii.

”Cu puțin timp în urmă, am adresat Comisiei Europene o întrebare pe marginea utilizării în mod abuziv a etichetei de produs ecologic de către anumite companii. Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor au publicat rezultatele unei verificări amănunțite a site-urilor web, un exercițiu care se efectuează anual pentru a se identifica încălcări ale legislației UE în materie de protecție a consumatorilor pe piețele online. În urma acestei verificări, a fost semnalată o problemă des întâlnită, și anume faptul că firmele își atribuie merite extinse în materie de practici verzi, care nu se regăsesc și în realitate”, a precizat Buda într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a explicat că în ”42% dintre cazurile în care a fost analizată folosirea cuvântului <<ecologic>> în diverse sectoare de activitate, cum ar fi confecțiile, produsele cosmetice și echipamentele de uz casnic, afirmațiile au fost exagerate, false sau înșelătoare. Astfel de practici pot fi calificate drept practici comerciale neloiale în temeiul normelor UE. Amploarea dezinformării ecologice a crescut, pe fondul tendinței consumatorilor de a alege produse ecologice”, a semnalat eurodeputatul român.

În acest context, Daniel Buda a solicitat Comisiei Europene să îi transmită care sunt ”instrumentele de care dispune în vederea unei sancționări mai aspre a acestor tipuri de practici comerciale neloiale și cum se poate asigura Comisia că produsele denumite <<ecologic>> respectă într-adevăr standardele impuse la nivelul UE”.

În răspunsul primit din partea comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, eurodeputatul român a fost informat că ”Directiva privind practicile comerciale neloiale interzice o serie de practici comerciale înșelătoare, inclusiv practicile care pot induce în eroare consumatorul în legătură cu natura unui produs”.

”Directiva privind practicile comerciale neloiale interzice o serie de practici comerciale înșelătoare, inclusiv practicile care pot induce în eroare consumatorul în legătură cu natura unui produs și cu impactul său asupra mediului. În cazul încălcării dispozițiilor naționale de transpunere a directivei, statele membre trebuie să prevadă sancțiuni care trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Modificările recente aduse directivei vizează consolidarea în continuare a normelor privind sancțiunile. În plus, Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului garantează că statele membre cooperează în mod eficient atunci când un comerciant încalcă drepturile consumatorilor în mai multe state membre. Comisia coordonează acțiunile de asigurare a respectării legislației la nivelul UE întreprinse de autoritățile naționale de protecție a consumatorilor pentru a combate practicile care dăunează unei mari majorități a consumatorilor din UE”, i-a răsuns comisarul Didier Reynders eurodeputatului Daniel Buda.

Oficialul Comisiei Europene a explicat că ”instanțele judecătorești naționale sau autoritățile administrative responsabile cu punerea în aplicare a directivei trebuie să stabilească dacă Directiva 2005/29/CE a fost sau nu încălcată într-un anumit caz, pe baza tuturor circumstanțelor și faptelor cazului. Comercianții trebuie să dispună de dovezi în sprijinul afirmațiilor lor și să le furnizeze autorităților competente însărcinate cu asigurarea respectării legislației în cazul în care afirmația este contestată. În prezent, Comisia lucrează la actualizarea orientărilor sale privind aplicarea Directivei 2005/29/CE”, detaliază Reynders.

”Inițiativa privind capacitarea consumatorilor în cadrul tranziției verzi, anunțată în Noua agendă privind consumatorii, urmărește, printre altele, să abordeze în mod specific practicile comerciale neloiale asociate cu „dezinformarea ecologică”. Se preconizează că alte aspecte ale acestei practici vor fi abordate de alte inițiative relevante în curs de pregătire, în special inițiativa privind mențiunile <<ecologic>>”, conchide comisarul european pentru justiție în răspunsul oferit vicepreședintelui Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, Daniel Buda.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Înființarea unui sistem unic la nivel european de urmărire GPS a transporturilor de animale, o soluție armonizată pentru monitorizarea acestora

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a discutat în calitate de membru al Comisiei privind Protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European, cu dr. Vidmantas Paulauskas, director adjunct al Serviciului de stat responsabil de sectoarele alimentar și veterinar din Lituania, privind urmărirea prin GPS a transporturilor de animale.

Daniel Buda i-a adresat o serie de întrebări pe marginea experienței Dr.ului Vidmantas privind următoarele subiecte: mecanismele de sprijin pentru transportatorii de animale vii din Lituania, accesul autorităților la sistemul de GPS al transportatorilor de animale, relațiile comerciale cu statele terțe, dar și perioada de transport a vițeilor tineri.

„Mulțumesc, domnule Vidmantas pentru expunerea dvs., pentru propunerile pe care le-ați înaintat pe care le consider oportune și care ar trebui implementate de către statele membre. Am câteva întrebări pe care aș dori să vi le adresez privind transportatorii din Lituania. În cadrul acestei comisii, dorim să vedem și exemple de bună practică. Transportatorii de animale vii din Lituania au anumite mecanisme de sprijin astfel încât aceștia să își îmbunătățească capacitatea de transport, în sensul de dotare a mașinilor cu sisteme de ventilație, de hrănire, etc.? Statul lituanian i-a sprijinit într-o anumită formă pe aceștia? Spuneați că ar fi bine ca autoritățile să aibă acces la sistemele de GPS ale mașinilor care transportă animalele pentru a verifica și autoritățile condițiile în care sunt transportate animalele. Ați precizat, de asemenea, că s-a eliminat avertismentul pentru încălcări ale legislației, trecând direct la sancționare, o propunere pe care o voi înainta și eu. Nu aveți posibilitatea în Lituania să modificați legislația pentru a permite accesul la sistemele de GPS? Dumneavoastră aveți o funcție publică și aș dori să știu de ce nu s-a făcut acest lucru, care au fost barierele întâmpinate.

În momentul revizuirii Regulamentului 1/2005, autoritățile ar trebuie să aibă acces la aceste sisteme de GPS pentru mașinile care transportă animale pentru a le putea urmări de la locul de încărcare până la locul de debarcare. De asemenea, având în vedere că aveți multe relații comerciale cu țările din afara UE, ați avut discuții cu actorii responsabili din aceste țări receptoare privind condițiile de bunăstare? Dacă ați avut discuții, care a fost rezultatul acestor discuții? Mă interesează să vedem modul prin care noi putem condiționa transportul de animale vii către state terțe de respectarea condițiilor de bunăstare.

Mai mult, în această Comisia, în calitate de teoreticieni, alții și teoreticieni și practicieni, vorbim de creșterea vârstei pentru animelele tinere, viței în special, înainte de transport. Aș dori să vă întreb, dacă ați avut discuții cu fermierii din Lituania, legat de durata de așteptare a animalelor tinere la ferme până la înțărcare. Stimați colegi, când discutăm de luare unei decizii la Bruxelles sau de către guvernele statelor membre, trebuie să fim atenți deoarece fermierii trebuie să aibă capacitatea de a păstra acei viței în fermele lor având în vedere că este nevoie de diferite tipuri de instalații, de o anumită temperatură, de o serie de condiții. Dacă venim și impunem fermierilor să își țină mai mult fermierii, 2- 3 săptămâni, trebuie să le oferim și posibilitatea de a-și achiziționa acele instalații. Nu poți veni cu o decizie fără să iei în considerare toate implicațiile, toate etapele, de la momentul în care vițelul este fătat până când este scos de pe poartă. În această perioadă, vițelul respiră, mănâncă, bea apă, bea lapte și atunci sigur, trebuie să ne asigurăm că fermierii sunt pregătiți cu astfel de instalații pentru ca ei să poată să facă față la aceste cerințe. Mulțumesc.

Răspunsul Dr. Vidmantas Paulauskas, director adjunct al Serviciului de stat responsabil de sectoarele alimentar și veterinar, Lituania

„Mulțumesc, domnul Buda, pentru aceste întrebări de ordin practic. Am să încep cu problema GPS-ului. Mă uit la Regulamentul nr.1/2005 și acolo văd că există posibilitatea legală de a desfășura un asemenea sistem. Ar trebuie aduse câteva clarificări în cadrul regulamentului pentru a fi mai clar că putem din punct de vedere tehnic avea acces la sistemele GPS instalate pe autovehicule. Pentru a urmări vehiculele, ar putea exista un birou centralizat. Ce facem cu companiile de transport care au sediu în alt stat membru, Estonia, Letonia? În acest caz, nu vom avea posibilitatea de a urmări sistemul GPS, din punct de vedere practic, e foarte dificil, ar trebui ca cineva să călătorească în acel stat membru pentru a căpăta accesul. Din acest motiv, noi propunem înființarea unui sistem unic la nivel european de urmărire a sistemelor GPS. Fiecare transportator, trebuie să se conecteze la acest sistem unic și ar putea exista o autoritate europeană care să urmărească traseul vehiculelor. Există sisteme prin care sunt înregistrate mișcările animalelor. Am putea adapta aceste sistem printr-un modul suplimentar care să se ocupe de urmărirea vehiculelor. Asta se poate face doar în cazul unor modificări aduse reg. 1/2005.

În cazul țărilor terțe, Lituania exportă animale către Israel, de exemplu. Avem contacte cu autoritățile israeliene. În general, suntem informați cu privire la starea animalelor de sănătate sau dacă au există probleme pe traseu. Cu statele din fosta URSS, lucrurile se complică. Azerbaijan, Kazakhstan și altele, sunt țări cărora le cerem o listă certificată a traseelor și locurilor de repaos, dar nu am primit niciodată răspuns la solicitările. Nu avem nicio garanție că transporturile se desfășoară în aceleași condiții de siguranță, de bunăstare. Nu avem niciun fel de informații. Comisia Europeană ar putea poate să pună un pic de presiune pe anumite țări pentru că nevoie de o abordare mai amplă, ai globală care să ne permită să avem informații mai precise. Nu o să stăm să ne uităm pe google maps, avem nevoie de informații oficiale.

În legătură cu transportatorii, avem multe contacte în care aceștia s-au plâns de anumite probleme. Există o diferență mare între fermele mari și fermele mici, au sisteme diferite de creștere. Avem nevoie de un consiliu care să ne sfătuiască mai exact, momentul începând cu care un animal poate fi transportat. Nu avem un mecanism de sprijin pentru fermierii care acceptă să țină animalele mai mult la fermă până când acestea sunt în măsură să călătorească. Fermierii vor să vândă vițeii cât mai repede, aceștia nereprezentând o prioritate pentru ei. În loc să îi păstreze și să îi mai hrănească câteva săptămâni, preferă să îi vândă. Transportatorii sunt de acord că trebuie revizuit sistemul de transport al animalelor vii, că este nevoie de achiziția de vehicule mai moderne, dar nu se acordă sprijin de niciun fel transportatorilor. Acestea ar fi răspunsurile pentru domnul Buda.

Regulamentul 1 din 2005 trebuie revizuit. Noi sprijinim foarte mult inițiativa de a avea o platformă privind bunăstarea animalelor. Salutăm o posibilă rețea a șefilor serviciilor veterinare care ne ajută să asigurăm bunăstarea animalelor.
În ceea ce privește Lituania, una dintre priorități este aceea de a ne îmbunătăți controalele în fiecare an. O mare parte a bovinelor din Lituania sunt exportate în afara statelor UE. Există și sancțiuni în momentul în care se constată neajunsuri în timpul transportului, iar dacă observăm că nu se respectă bunăstarea animalelor, putem aplica codul penal. Noi considerăm că ar trebui să existe un sistem mai bun de monitorizare a transportatorilor.

Nu există o listă validată și precisă a punctelor de odihnă și nicio metodă bună de a rezolva problemele în timpul transportului spre state din afara UE. Există și provocări de comunicare cu statele din afara UE, uneori, nu există deloc comunicare. O altă problemă ține de cadrul de reglementare, lipsește claritate aici pentru situațiile în care animalele se transporta pe vas si după pe cale rutieră. Animalele trec prin mai mult stres în timpul tranzitului.

Trebuie să revizuim cerințele de vârstă pentru transportul animalelor. E nevoie de un sistem gps unificat pentru a monitoriza în timp real călătoriile și a se putea efectua controale. Ar trebui să îmbunătățim lista punctelor de odihnă, trebuie să redefinim cerințele de vârstă pentru bovine.”

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: Parteneriatul UE-SUA în domeniul alimentației și agriculturii, bazat pe standarde înalte de calitate și siguranță alimentară

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Parteneriatul UE-SUA în domeniul alimentației și agriculturii este bazat pe standarde înalte de calitate și siguranță alimentară, a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), care a participat la reuniunea Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European în cadrul căreia a avut loc un unui schimb de opinii cu Tom Vilsack, secretarul pentru Agricultură al Statelor Unite, privind relațiile transatlantice în domeniul alimentației și agriculturii. Statele Unite ale Americii sunt principalul partener al Uniunii Europene în comerțul cu produse agricole.

”Statele Unite sunt o destinație majoră pentru mai multe produse UE de mare valoare, cum ar fi: vinurile și băuturile spirtoase, Berea, ciocolata, brânzeturile, uleiul de măsline, preparatele din fructe și legume. UE este, de asemenea, o piață-cheie pentru o serie de produse americane, printre care: fructele cu coajă lemnoasă (nuci, migdale, fistic), boabele de soia, furajele, grâul, vinurile și băuturile spirtoase, fructele și condimentele”, a precizat Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Legislativul european.

La rândul său, Tom Vilsack, secretarul pentru Agricultură al Statelor Unite, privind relațiile transatlantice în domeniul alimentației și agriculturii, a transmis că ”relația UE-SUA este importantă pentru ambele părți, pentru lumea întreagă”.

”Producem o mare parte a hranei și a produselor agricole pe care se bazează lumea întreagă. SUA doresc un sistem de producție sustenabil, durabil pentru mediu. Încercăm să reducem emisiile. Aș dori să subliniez un lucru important. În ultimii 50 de ani, SUA s-au concentrat pe creșterea productivității. A meritat acum 50 de ani să facem acest lucru, lumea avea nevoie de mai multă hrană. Însă, în ultimii 50 de ani ne-am concentrat atât de mult de productivitate, încât am uitat să ne uităm la profitabilitate. Importanța micilor fermieri: aproximativ 90% din fermele din SUA nu generează venitul necesar pentru fermieri. Fermele din SUA nu permit fermierilor să trăiască. Ei trebuie să aibă un loc de muncă suplimentar pentru a putea trăi. Vom susține sistemele de hrană locale și regionale pentru că astfel vom reuși să diminuăm distanța pe care o parcurge hrana de la fermă la farfurie. Făcând acest lucru, vom reduce emisiile și vom continua să găsim căi prin care să permitem fermierilor să facă cooperative pentru a împlini nevoile consumatorilor. Ne uităm la îmbunătățirea capacității de procesare, vrem piețe mai deschise. SUA vor investi tot mai mult în programe de conservare a solului”, a mai precizat oficialul american.

În cadrul relațiilor comerciale dintre UE și SUA, printre prioritățile UE în domeniul agroalimentar se numără:

– asigurarea unui acces sporit la piața SUA pentru produsele lactate, produsele prelucrate din carne, produsele zaharoase, ciocolata, uleiul de măsline;

– asigurarea unui standard ridicat al cerințelor sanitare și fitosanitare;

– protejarea indicațiilor geografice pentru produsele importante ale UE.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.29 mins ago

Polonia trimite o echipă de salvare în Germania: Îi ajutăm pe vecinii noștri să facă față consecințelor inundațiilor tragice

Gheorghe Falcă1 hour ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Fabrica de construcții metalice din Arad, rol determinant în construirea celor 433 de km de autostradă din PNRR

Dragoș Pîslaru2 hours ago

Garanția pentru Copii: Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a discutat cu ministrul dezvoltării despre implementarea și finanțarea prin PNRR a programului de construire de creșe

NATO18 hours ago

Noul ambasador al României în SUA, Andrei Muraru, în vizită la Baza Mihail Kogălniceanu: Suplimentarea efectivelor de militari americani în România reprezintă o prioritate

FONDURI EUROPENE19 hours ago

România achiziționează cu fonduri europene două avioane destinate situațiilor de urgență, capabile să transporte pacienți în stare critică pe o rază de 2.000 km

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Comisia Europeană solicită companiei Google să fie mai transparentă: Consumatorii UE nu trebuie induși în eroare

CHINA19 hours ago

Prima vizită a unui înalt oficial al administrației Biden la Beijing: SUA salută concurența acerbă cu China. Ne vom consolida propria forță competitivă, dar nu căutăm un conflict

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Ministrul transporturilor Cătălin Drulă anunță îmbunătățirea legăturilor de infrastructură dintre România și Republica Moldova: Avem cinci proiecte în derulare

U.E.20 hours ago

Comisarul european pentru Sănătate îl asigură pe eurodeputatul Dan Motreanu că secvențierea genomului SARS-CoV-2 este o prioritate a Comisiei Europene

EDUCAȚIE20 hours ago

Raport UNICEF: În România, accesul limitat la internet și la echipamente IT reprezintă principalele bariere în furnizarea serviciilor în educație în contextul COVID-19

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL3 days ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI5 days ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA7 days ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending