Europarlamentarul Claudia Țapardel: „Pachetul de Mobilitate trebuie să reflecte interesele tuturor statelor membre. Este timpul să creăm o legislație cu adevărat europeană”

Săptămâna aceasta are loc cea de-a doua sesiune plenară din luna martie, la Strabourg, cu aproximativ 2 luni înainte de alegerile europarlamentare. În cadrul sesiunii plenare de astăzi, propunerile referitoare la pachetul pentru mobilitate au fost retrimise la vot în Comisia pentru transport, înainte de a fi decise în sesiunea plenară din 3-4 aprilie.

În acest context, eurodeputatul Claudia Țapardel, a avut o intervenție în plenul parlamentului european din Strasbourg privind Pachetul de Mobilitate, un pachet legislativ foarte important, având în vedere că transportul rutier stă la baza întregii piețe interne și a economiei europene în ansamblul său.

Cu această ocazie, eurodeputatul a sancționat „orice tentativă de a supune la vot în plen dosarele cuprinse în pachetul rutier fără un mandat clar din partea Comisiei pentru Transporturi, se arată în comunicatul remis CaleaEuropeană.

,,Este inacceptabil ca după doi ani de negocieri pe aceste dosare, să nu avem nici un compromis echitabil și corect pentru Europa Centrală și de Est. Pachetul de mobilitate în forma propusă de Comisie și colegii raportori va duce la falimentul a sute de companii din țările din Europa Centrală și de Est și la pierderea a sute de mii de locuri de muncă!

Eurodeputatul se bucură și de susținerea altor europarlamentari din  Europa Centrală și de Est „am dat dovadă de unitate și solidaritate și că am reușit să scoatem de pe agenda plenarei votul pe Pachetul de Mobilitate. Consider că este firesc ca aceste dosare să fie dezbătute mai întâi la nivelul Comisiei pentru Transporturi, deoarece nu putem vota în plen cele mai importante dosare pentru viitorul sectorului de transporturi fără a atinge înainte un compromis echitabil pentru toate statele membre.”

„Prevederile actuale din Pachet nu numai că au consecințe negative asupra transportatorilor din Est, dar contravin și principiilor de funcționare a pieței unice europene, riscând în aceleași timp să ducă la protecționism și la distorsionarea pieței în favoarea companiilor din Vest! Este de neacceptat ca aceasta să fie moștenirea pe care să o lase cel de-al 8-lea legislativ al Parlamentului European!”, susține Claudia Țapardel.

„Este momentul să trecem peste clivajele artificiale dintre Vest și Est și să creăm o legislație cu adevărat europeană, în interesul întregului bloc comunitar, nu doar a statelor occidentale.”

Claudia Țapardel este membru în Comisia pentru transport și turism, în Comisia pentru afaceri constituționale și în Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud. Totodată este membru supleant în Comisia pentru bugete, în Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Mexic și în Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană.

Întreaga activitate a europarlamentarului aici.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare