Connect with us

Ioan Mircea Pașcu

Europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, despre efectele Brexit: 25% din potențialul militar al UE este dat de Marea Britanie. Cineva trebuie să suplinească diferența, dacă putem

Published

on

Eurodeputatul Ioan Mircea Pașcu consideră că va fi nevoie de o perioadă mai îndelungată de doi ani pentru a conveni asupra tuturor aspectelor relaţiei viitoare a Marii Britanii cu Uniunea Europeană, iar România va fi o parte importantă a acestor discuții în conextul deținerii președinției rotative a Consiliului UE în 2019. 

”25% din potențialul militar al Uniunii Europene este dat de Marea Britanie. Cineva trebuie să suplinească diferența, dacă putem”, a mai transmis europarlamentarul S&D făcând referire la perspectivele de viitor pentru Uniunea Europeană, în contextul Brexit.

Foto: Calea Europeană

 

”Am fost oarecum luat prin surprindere de faptul că Marea Britanie, aparent, a renunțat la principala ancoră a politicii sale de securitate veche de sute de ani. De data aceasta se autoexclude din ceea ce înseamnă Europa instituționalizată. Rămân alte elemente: intelligenece, schimbul de informații, care pot să țină Marea Britanie în zona Uniunii Europene”, a declarat Ioan Mircea Pașcu, prezent la dezbaterea intitulată „BREXIT: situația curentă și perspective de viitor”, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European.

În privința apărării comune ”Marea Britanie, din momentul în care poporul s-a pronunțat, a devenit mai puțin exigentă cu privire la acest subiect, mai conciliantă (…) Ea și-a exprimat dorința de a rămâne cooperantă în ceea ce privește anumite operațiuni”, a susținut acesta, precizând că se așteaptă ca Marea Britanie să rămână ”principalul apărător al NATO”.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va reprezenta o ”pierdere a unui aliat puternic pentru România”, este de părere europarlamentarul, făcând referire la Europa celor două viteze. ”Europa primei viteze este Europa țărilor euro. Marea Britanie, prin acordul negociat înainte de referendum, adusese decizia la nivelul Consiliului în privința euro. Dar rezultatul referendumului a anulat, prin urmare, acest acord”, a susținut Pașcu.

În al doilea rând, Marea Britanie este un susținător ferm al menținerii sancțiunilor împotriva Rusiei, iar prin părăsirea construcției europene, România pierde un aliat, a mai argumentat eurodeputatul.

Negocierile privind părăsirea blocului comunitar vor dura mai mult de doi ani și vor fi unele complexe, datorită domeniilor complexe.

”Motoarele Rolls Royce sunt certificate european. Dacă Marea Britanie iese din UE, ce se întâmplă cu acestea? Nu cred că doi ani de zile vor fi suficienți pentru a descurca toate aceste ițe. Lucrurile mari se vor rezolva în acești doi ani, iar pentru celelalte discuțiile vor continua până la rezolvarea lor”, a argumentat Pașcu.

”În ceea ce privește rolul României, noi am ajuns în situația de a fi parte importantă în negocieri din cauza sau datorită Marii Britanii pentru că vom deține președinția UE în prima parte a anului 2019, atunci când vom prinde finalul negocierilor. Altfel, a doua parte a anului 2019, când ar fi trebuit să avem președinția, era un semestru pașnic, fără Comisie, cu un Parlament abia configurat.„, a mai transmis eurodeputatul.

Eurodeputatul a subliniat că România și Marea Britanie vor continua un dialog strâns, întrucât ”vom avea interese comune, iar geografia impune anumite lucruri”.

Mai multe declarații ale europarlamentarului și detalii despre eveniment sunt disponibile aici

.

ALEGERI EUROPENE 2019

Vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de eurodeputat

Published

on

© CaleaEuropeana.ro

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Ioan Mircea Pașcu (PSD, S&D), și-a anunțat luni candidatura pentru un nou mandat de europarlamentar, Pașcu fiind în prezent unul dintre cei care activează în Parlamentul European încă de la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007.

Întrucât mai multă lume – inclusiv de partid – ma întreabă dacă voi candida pentru un post de europarlamentar din partea PSD, răspund pozitiv: da, candidez! Sunt convins ca răspund criteriilor stabilite de conducere și ca voi putea aduce o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor stabilite de partid, pentru o cât mai buna reprezentare a României in Parlamentul European și celelalte instituții ale UE”, a scris Pașcu pe Facebook.

Membru al Parlamentului European din anul 2007, Ioan Mircea Pașcu a fost reales la scrutinele din 2009 și 2014, iar în actuala legislatură ocupă poziția de vicepreședinte al instituției, printre responsabilitățile care decurg din această calitate fiind înlocuirea președintelui PE în chestiuni legate de organismele multilaterale de securitate, inclusiv NATO și OSCE.

În actualul mandat, printre principalele rapoarte negociate de eurodeputatul social-democrat se regăsesc punerea în aplicare a Politicii Externe și de Apărare Comune a Uniunii Europene, relațiile Uniunii Europene cu NATO și situația militară strategică din bazinul Mării Negre în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia.

În PE, Pașcu este membru al Biroului Parlamentului European, al Comisiei pentru afaceri externe, al Subcomisiei pentru securitate și apărare, al Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova și al Delegația pentru relațiile cu Japonia.

Pe parcursul actualului mandat, Pașcu a fost decorat de guvernul Japoniei cu Ordinul Soarelui Răsare, Stea de aur și argint.

De asemenea, din 2007 și până în 2017 a fost vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.

În 2018, Ioan Mircea Pașcu a devenit primul român președinte al Conferinței de Securitate de la Berlin, un prestigios forum dedicat dezbaterilor în materie de securitate și apărare europene. 

În cariera sa politică națională, Ioan Mircea Pașcu a deținut poziția de ministrul al Apărării Naționale în perioada 2000-2004 când a fost încheiat procesul de aderare a României la NATO.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Vicepreședintele PE, Ioan Mircea Pașcu, primul român președinte al Berlin Security Conference, desfășurată în aceste zile în capitala Germaniei

Published

on

Cea de-a 17-a ediție Berlin Security Conference, unul dintre cele mai mari evenimente și formate de pe continent privind tematica securității și apărării europene, a debutat marți în capitala Germaniei, președintele Conferinței fiind, în premieră, un român: vicepreședintele Parlamentului European, Ioan-Mircea Pașcu.

Conferința din 2018 se desfășoară în perioada 27-28 noiembrie la Berlin, sub tematica ”European Security and Defence – remaining Transatlantic, acting more European”, iar printre cei 1.000 de participanți din 50 de țări se numără Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Germania, Stefan Blok, ministrul Afacerilor Externe din Olanda sau negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

Berlin Security Conference este una dintre cele mai mari conferințe anuale privind politica de securitate și apărare europeană, fiind organizată începând cu anul 2001.

Conferința reprezintă un forum care are drept obiective promovarea politicii de securitate și apărare europene, cooperarea transatlantică, sistemul de securitate europeană post-Război Rece și vecinătatea europeană.

Ioan Mircea Pașcu este membru al Parlamentului European din 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, unde a ocupat poziția de vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a legislativului european până în anul 2017. Începând cu anul 2014, Pașcu este vicepreședinte al Parlamentului European, printre atribuțiile sale figurând relațiile cu organismele de securitate precum NATO și OSCE.

La nivel național, Ioan-Mircea Pașcu s-a remarcat ca ministru al Apărării în perioada 2000-2004, rezultatele activității sale culminând cu aderarea României la NATO.

Între 1990-1992 a fost consilier prezidențial și este, totodată, unul dintre fondatorii Școlii Naționale de Studii Politice Administrative.

 

.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, la dezbaterea despre România: Românii, printre cei mai pro-europeni dintre cetățeni, au primit apostrofări și amenințări

Published

on

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Ioan Mircea Pașcu (PSD, S&D), a afirmat miercuri, în cadrul dezbaterii privind situația din România, că cetățenii români, printre cei mai pro-europeni cetățeni, au primit apostrofări și amenințări în contextul discuțiilor găzduite de plenara de la Strasbourg la care a participat și premierul Viorica Dăncilă.

Dezbaterea privind statul de drept în România a fost așteptată de români cu speranță. Ei se așteptau ca Uniunea Europeană să îi ajute să scape de sistemul odios expus aici de prim-ministru. Spre amara lor surpriză, în loc de ajutor, românii primesc apostrofări și amenințări. Românii, printre cei mai pro-europeni dintre cetățeni, nu merită asta. Românii adevărați sunt cei mulți, care prin votul masiv acordat coaliției în 2016, i-a cerut acesteia să le redea drepturile democratice furate de o justiție politizată”, a afirmat Pașcu.

Urmăriți și LIVE VIDEO&TEXT | Situația din România ajunge din nou în plenul Parlamentului European. Premierul Viorica Dăncilă dezbate miercuri cu eurodeputații privind statul de drept și protestele violente din 10 august

Membrii Parlamentului European dezbat miercuri, în prezența premierului Viorica Dăncilă, situația statului de drept din România dar și evoluția țării noastre în contextul protestelor violente din 10 august, la două zile distanță după ce, în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a legislativul european, Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a avertizat Guvernul României cu chemarea în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul unor încălcări grave ale valorilor fundamentale.

Dezbaterea de miercuri este cea de-a treia astfel de reuniune politică privind România în mai puțin de doi ani, după ce plenul Parlamentului European a discutat pe marginea situației din România în februarie 2018tot la Strasbourg, și în februarie 2017, la Bruxelles, după adoptarea ordonanței 13 privind amnistia și grațierea, ulterior abrogată.

 

.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

G713 hours ago

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

ENERGIE13 hours ago

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

IRAN14 hours ago

Trump avertizează Iranul după ce Israel a atacat instalații nucleare iraniene: “Încheiați un acord înainte să nu mai rămână nimic”

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

U.E.15 hours ago

UE, îngrijorată de situația din Orientul Mijlociu după atacurile israeliene asupra Iranului: Suntem gata să sprijinim orice eforturi diplomatice de dezescaladare

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ15 hours ago

China pledează pentru o colaborare consolidată cu Banca Centrală Europeană

ROMÂNIA16 hours ago

Cătălin Predoiu, la 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: Lupta pentru democrație și apartenență occidentală continuă

NATO16 hours ago

„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina”, afirmă aliații Kievului, care pledează pentru „o abordare 360° a securității euro-atlantice”

NATO16 hours ago

Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL2 days ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

U.E.2 weeks ago

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

NATO3 weeks ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA3 weeks ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 weeks ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Trending