de Iulian Chifu*

Vladimir Putin a întins prea mult coarda. A depășit liniile roșii și este în pragul determinării lui Trump să ia taurul de coarne. Atacurile la adresa orașelor și civililor ucraineni mult în spatele liniei de contact, utilizarea armelor chimice lansate din drone pe linia frontului, în locuri deschise, exasperarea în perspectiva epuizării resurselor la sfârșitul anului și situația economică complicată a Rusiei fac ca la Casa Albă, răbdarea lui Trump să se epuizeze. Și să determine schimbarea de abordare dramatică, cea care aduce sancțiuni masive pentru Rusia, ruși și sprijinitorii săi, prin legea Lindsey Graham, și sprijinirea Ucrainei în a-și produce singură armamentele necesare pentru a se apăra. Iar mesajul Chinei care nu și-ar dori prăbușirea Rusiei și ar trimite Iranului 40 de avioane stealth J10C, “ucigașul în rafală”, nu are cum să ajute la mai multă restrângere din partea Washingtonului.

Chiar și pentru Trump jocul lui Putin e deja prea mult

Președintele Donald Trump este un personaj histrionic, cu înclinație spre negocieri în forță și nu neapărat cel mai răbdător lider. Îi place ca percepția sa despre realitate să fie transpusă în fapte, ca ceilalți lideri să urmeze abordarea sa și ca realizările sale în domeniul păcii să fie recunoscute internațional, eventual printr-un premiu Nobel pentru Pace, așa cum Obama a obținut înainte chiar de a-și aplica programul cu care a câștigat alegerile, de zero arme nucleare. Apoi este la fel de cunoscută propensiunea sa, dechiderea și aprecierea față de omul puternic, liderul autoritar și longeviv, ca și față de forța sa exhibată, de unde aprecierea pentru Vladimir Putin. Dar pentru Trump, orice acțiune ce poate fi interpretată de terți drept bătaie de joc la adresa sa e inacceptabilă.

Vladimir Putin cunoaște bine slăbiciunile și limitele lui Trump. Și a împins jocul, pas cu pas, tot mai departe. Fără a-l contrazice inițial pe președintele american, a profitat de toate deschiderile sale, abținerea de a acționa imediat și impulsiv împotriva Rusiei și oferirea de spațiu pentru negocieri în care Putin nu a crezut niciodată, pentru a câștiga cât mai multe avantaje pe teren. Dar comportamentul său riscă distrugerea strategiei lui Trump în Ucraina și îi crează probleme interne din ce în ce mai mari, inclusiv cu propriul partid. Legea sa Mare și Frumoasă a trecut, instalând o victorie politică majoră – dar și costurile și responsabilitatea aferentă creșterii deficitului cu 3,5 triliarde în 10 ani – în schimb plierea parlamentarilor pe voința sa, în primul rând a republicanilor, vine cu costuri. Iar acum trebuie să se plieze pe doleanța subliniată de cele 84 de semnături (din 101) ale senatorilor care susțin bipartizan sancțiunile la adresa Rusiei și ale aliaților săi.

Nu este prima dată când Trump se supără în mod natural și autentic pe Putin. De la final de martie a devenit evident faptul că Putin nu are nici un interes să accepte abordarea lui Trump pentru un final negociat al războiului. Putin nu acceptă decât capitularea Ucrainei și formulează solicitări maximale, o pretenție calificată chiar de către vicepreședintele JD Vance drept excesivă, Putin dorind mult mai mult decât poate obține militar fără să facă nici o concesie el însuși. Respingerea formulei de încetare a focului pregătită de Trump și smulsă prin presiuni de la Zelenski, inclusiv prin umilirea sa în Biroul Oval, a stârnit critici directe și remarci dure la adresa lui Putin din partea lui Trump la final de aprilie și început de mai, inclusiv dublate de sugestia că va impune sancțiuni adiționale Rusiei.

De la simpla nemulțumire sau neplăcere în raport cu pozițiile și acțiunile lui Putin până la amenințarea să se oprească – din bombardarea civililor în Ucraina – că vin sancțiuni înfiorătoare, la care nu ar dori să recurgă și la observația că Putin se joacă cu focul, criticile lui Trump nu au fost urmate și de acțiuni și sancțiuni. Chiar și atunci când termenii încetării focului au fost respinși explicit de către Trump, în mai, atunci când negociatorii americani au fost scoși din sală la Istanbul, Rusia neacceptând negocierile în trei, cu mediatori americani, iar toate acestea dublate de atacuri masive și în creștere, Trump nu a reacționat cum s-ar fi așteptat toți cei din jurul său. Pare că Putin folosește fiecare discuție telefonică drept pretext că i-ar fi spus lui Trump că nu e de acord cu ce i se propunea pentru a-și amplifica acțiunile în Ucraina cu scopul de a o îngenunchia.

La 25 mai, președintele Donald Trump a criticat atacurile și bombardarea masivă peste zi a Kievului, Odesei și altor orașe pentru a scrie pe Truth Social că Putin a înnebunit(cu majuscule). Mai întâi a făcut o declarație mai nuanțată: “îl cunosc de multă vreme, am avut întotdeauna relații bune și m-am înțeles cu el, dar trimite rachete în orașe și omoară oamenii, și nu-mi place asta deloc. Suntem în pline negocieri și el trimite rachete în Kiev și alte orașe. Nu-mi place asta deloc.” Apoi a scris pe rețeaua sa o postare în care a spus că Putin “a ÎNNEBUNIT de tot!…Am spus întotdeauna că își dorește ÎNTREAGA Ucraină, nu doar o bucată din ea, și poate e chiar adevărat, dar dacă asta vrea, asta va duce la prăbușirea Rusiei!”

Frustrare și presiune: cât de mult e de ajuns pentru Trump?

Joi, 3 iulie, după o discuție telefonică cu Putin, Trump a răbufnit public, trădând frustrarea pentru că Putin “nu dorește să încheie războiul.” “Sunt foarte dezamăgit de conversația pe care am avut-o azi cu președintele Putin, pentru că nu a ajuns la ceea ce trebuia. Nu a ajuns la concluzia potrivită și sunt foarte dezamăgit” a repetat Trump “Nu cred că-și dorește să se oprească, și asta e foarte rău.” Trump a spus că nu a făcut nici un progres cu Putin pentru încheierea războiului, o afacere a lui Biden pe care el încearcă să o încheie.

În același timp, Kremlinul a comunicat despre convorbirea telefonică faptul că Trump “a ridicat tema încheieii ostilităților în Ucraina cât mai curând posibil,” dar că Putin a subliniat doar dorința de a continua negocierile cu Kievul și că a transmis clar lui Trump că Rusia “nu-și va abandona obiectivul de a eliminat cauzele fundamentale ale conflictului”, cu referire la extinderea NATO către Vest, sprijinul Occidentului către Ucraina, respingerea aderării Ucrainei la NATO și preluarea controlului complet al deciziilor la Kiev și în alte capitale ale Europei de Est. Tot MAE rus a subliniat că părțile nu au vorbit în nici un punct despre un summit față în față Putin- Trump.

La câteva ore după conversație, Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone și rachete către Ucraina, 550 de drone, și zeci de rachete, în Kiev și alte orașe. Chiar a doua zi, la 4 iulie, de Ziua Independenței, Președintele Trump a subliniat presei că ia în discuție noi sancțiuni la adresa Rusiei: “Am fost foarte nemulțumit de discuția cu președintele Putin. Vrea să meargă până la capăt, să ucidă în continuare oameni, și asta nu e bine”, a spus Trump la bordul Air Force One. “Am vorbit despre sancțiuni mult. Și el înțelege ceea ce ar putea să vină.” Acesta poate fi un semnal consistent că strategia lui Trump ca să încheie războiul Rusiei în Ucraina prin diplomație s-a blocat, de unde frustrarea, critica și presiunea în creștere pentru a acționa și împotriva lui Putin, ca și faptul că răbdarea sa a ajuns la capăt.

Trump chiar a făcut totul pentru a-i da spațiu lui Putin și a-i oferi avantaje excepționale, chiar dacă nemeritate. În discuțiile cu Zelenski Trump a cerut ca Ucraina să renunțe la teritorii contra pace, iar lui Putin i-a oferit chiar să recunoacă unilateral anexarea Crimeii dacă încetează războiul. Apoi Trump a ajuns chiar să blocheze orice ajutor nou către Ucraina, ulterior să amâne ajutorul deja angajat, dar atacurile Rusiei nu au avut rezultatele scontate, în ciuda miilor de morți zilnici. Iar oprirea ajutorului pe motiv că depozitele americane sunt goale, că Biden a dat mult prea mult deja Ucrainei, vizează exact rachetele Patriot care sunt singurele ce pot doborî rachetele care vin, apoi rachetele aer-aer AIM-7 Sparrow și pe cele cu rază scurtă Stinger ce pot doborî dronele. Acest pas a avut loc la puțin timp după ce, anterior summitului NATO de la Haga, Președintele Trump spusese că evalueze să dea sisteme Patriot Ucrainei ca să se apere. Iar oprirea furnizărilor anunțată public de Pentagon și de Trump a avut loc înaintea discuției telefonice cu Putin tocmai pentru a pregăti un cadru adecvat negocierilor și compromisurilor așteptate. Care nu au mai avut loc.

La Washington, Trump a insistat că nu a oprit complet livrările de armament către Kiev. “Lucrăm cu ei(ucrainenii), încercăm să-i ajutăm, nu am oprit complet livrările.” Aceste dezvoltări urmează să testeze dacă, după frustrări exprimate public săptămâni în șir, după acomodarea obstrucționismului lui Putin, administrația Trump va trece și la o poziție mai dură. După cele mai dure declarații exprimate de Trump la adresa lui Putin care, potrivit criticilor, a considerat rezervele și bullying-ul la adresa lui Zelenski drept semnale pozitive să meargă înainte, obstrucționând obiectivul păcii al lui Trump.

Iar criticile abundă inclusiv din partea New York Post sau Wall Street Journal, ca și din partea republicanilor din Congres, care cer pe multiple voci lui Trump să ia măsuri, în timp ce Legea din 2025 pentru Sancționarea Rusiei, promovată bipartizan de senatorii republican Lindsey Graham și democratul Richard Blumenthal și susținută de 84 de senatori(din 100!) urmează să intre spre aprobare. După ce a aprobat intrarea legii în dezbatere în aprilie, ca instrument de presiune, și după votarea legii Trump, acum blocarea legii este cvasi-imposibilă de către Casa Albă, cu atât mai mult după lipsa de semnale coerente ale unor pași spre compromis veniți din partea Rusiei lui Putin. Toată lumea așteaptă să vadă dacă apar și acțiunile, și sancțiunile lui Trump după retorica puternică prezentată în public drept critică la adresa beligeranței excesive a lui Putin. Care a și forțat nota, numind drept “emoționale” exprimările lui Trump, chiar dacă a ținut să remarce public că nu vrea să-l supere neluând la timp apelul său telefonic, mulțumindu-i, totodată, pentru eforturile pentru pace dar respingându-i toate planurile.

Preocupări pentru tăierea aprovizionării cu arme a Ucrainei. Schimbări dramatice în planificarea strategică

Donald Trump și America au înregistrat costuri majore prin acțiunile lor în privința lui Putin și a Rusiei. Decizia de a sista aprovizionarea cu arme deja angajate și semnate se suprapune pe temele priorității livrărilor și blocării unor contracte plătite în avans de unii beneficiari, cu orientarea livrărilor către Israel(deși acesta tocmai elimină Patriot din sistemul său de apărare, compensat de producția proprie mai ieftină și mai eficientă). Blocarea distanței de tragere prin acțiune unilaterală a SUA în format electronic, de la distanță, relativă la HIMAS-urile livrate Ucrainei, pentru a nu trage adânc în teritoriul rus, în timpul administrației Biden, ca și lipsa de muniție pentru principalele arme de apărare cumpărate din SUA au ridicat semne mari de întrebare la nivelul tuturor clienților pentru arme americane.

Astfel, principala preocupare este aceea a libertății utilizării armelor cumpărate din America, în mod suveran, atunci când un stat are nevoie. În ofensivă sau, cu atât mai mult, în defensivă. Acestor perspective li se adaugă și probematica mai largă a deținerii pe teritoriul propriu sau în imediata apropiere, cu posibilitatea de a fi livrate imediat, a muniției,  pieselor de schimb și mentenanței pentru armamentele cumpărate. Menținerea unor mari cantități de muniție în depozite este nefuncțională și ineficientă la nivelul costurilor, dar și a creării de ținte pentru inamic din aceste depozite, iar aici lecțiile învățate din acțiunile Ucrainei cu drone ieftine ajută în mod deosebit la planificare și evitarea pierderilor inutile, auto-insuflate.

Deci SUA și-a asumat costuri pe care, poate, nici nu le preconiza, la nivelul industriei de apărare, a prestigiului Americii și a cinismului abordărilor sale sub Trump, toate pentru a putea atrage Rusia în negocieri reale, cu avantaje, eventual pentru a rupe Rusia de China și alianța sa nocivă în perspectiva confruntărilor în zona Indo-Pacificului. Totuși Putin, chiar dacă o fi semnalizat interesul în această direcție, a preferat să acumuleze toate profiturile, inclusiv anunțate public, și să nu miște nici un deget în sensul așteptărilor lui Trump privind încetarea agresiunii și eventuala realiniere strategică – celebru Kissinger pe invers cu referire la ruptura sino-rusă din anii 70, la care România a jucat un rol important.

Rusia de astăzi merge înainte cât mai repede pentru a atinge cât mai multe avantaje în cât mai scurt timp, pe perioada de vară, până la încheierea sezonului de lupte kinetice relevante. Iar Putin aduce 30.000 de militari din Coreea de Nord și sute și mii de mercenari de peste tot din lume drept carne de tun, alături de contractele tot mai costisitoare pentru proprii cetățeni, care se îndreaptă tot mai greu spre meserii care i-ar putea aduce pe front. După relevarea situației economice serioase care va face să se anunțe luna aceasta scăderea economică pe trimestrul doi al anului și stagnarea pe economia rusă, în octombrie, la începerea sezonului ploios, care va opri forțat luptele relevante, Rusia va fi în recesiune, cu perspectiva de a nu mai avea bani pentru a susține războiul decât luând masiv de la programele sociale și de la populație.

Nu întâmplător Serghei Lavrov și Putin însuși au anunțat reduceri la cheltuielile militare. Desigur, o formulă de război informațional pentru aplanarea presiunilor publice la adresa Kremlinului, dar și ca instrument pentru a contrasta cu creșterea bugetelor militare la nivel NATO, la 5% din PIB. Rusia este deja mult deasupra acestor cheltuieli și investiții militare. Mai mult, mențiunea explicită a interesului Chinei de a vedea Rusia că obține victoria sau, măcar, de a nu pierde războiul, alături de ezitările și tangajele neclare ale administrației Trump în materie, au permis amplificarea războiului, fapt care astăzi ar trebui să determine anumite consecințe majore. Altfel costurile inclusiv interne pentru Trump se vor acumula și este neclar dacă Marea Lege Minunată a sa va putea compensa nemulțumirea publică inclusiv a republicanilor în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului, la finalul lui 2026.

Evitarea criticilor: lecția învățată de Zelenski

Poziția lui Trump de a lua o decizie clară și a acționa împotriva lui Putin a fost facilitată și de către Volodimir Zelenski. Acesta a învățat, în modul cel mai neplăcut cu putință, că e mai bine să evite criticarea lui Trump, chiar după tăierea ajutorului militar, pentru a nu deturna atenția și a crea o terță țintă care să-l rupă de perspectiva sancționării dure a Rusiei. Din contra, Zelenski a descoperit că vorba dulce mult aduce și că mulțumirile pentru ajutorul constant acordat de către SUA Ucrainei, chiar cu numirea unor sume neconforme cu realitatea, fac mai mult bine țării sale și-i dau mai multe șanse să obțină ce-și dorește, să se poată apăra iar Trump să recționeze dur la adresa lui Putin.

Fără a critica în vreun fel lipsa de consecvență și nerespectarea angajamentelor semnate deja, inclusiv votate de Congres, evitând vreo referire la motivația necredibilă a Pentagonului că stocurile sale sunt reduse și e expusă America fapt ce ar fi determinat stoparea livrărilor, Zelenski a postat, vineri, 4 iulie, după discuția cu Trump: “Am avut o conversație foarte importantă și utilă cu președintele Trump”, mulțumind pentru cele circa 185 milioarde de dolari din resursele plătitorilor de taxe americani oferite Ucrainei pentru a rezista în cei peste trei ani de invazie rusă.

“Noi, în Ucraina, suntem recunoscători pentru sprijinul oferit. Ne-a ajutat să protejăm vieți, să salvgardăm libertatea și independența noastră. Am realizat foarte multe lucruri împreună cu America și susținem toate eforturile făcute pentru a stopa uciderile și a restaura pacea justă, durabilă și demnă.” În același sens a continuat, în declarații, postări și mesajele sale zinice către ucraineni: “Un acord nobil pentru pace este necesar. Azi am discutat despre situația curentă inclusiv despre loviturile Rusiei și dezvoltările din prima linie. Președintele Trump este foarte bine informat și îi mulțumesc pentru atenția cu care se apleacă asupra Ucrainei.” Discuția a inclus “oportunități pentru apărarea aeriană și am căzut de acord să lucrăm împreună pentru a crește protecția cerului nostru și am avut o conversație detaliată despre industria de apărare și capabilități, respectiv despre producția în comun. Suntem gara să facem proiecte comune cu Statele Unite și credem că acest lucru este de o importanță critică pentru securitate, mai ales când vorbim despre drone și tehnologiile asociate,” a mai menționat Zelenski, cu o referire indirectă și la planul Germaniei de a procura Patriot-uri pentru Ucraina, mai ales după ce schimbul de intelligence a subliniat desfășurarea în linia întâi a dronelor ruse cu arme chimice interzise.

De altfel, chiar președintele Trump a recunoscut că a avut o discuție telefonică și cu Cancelarul german Friedrich Merz despre posibilitatea de a trimite sisteme Patriot Ucrainei, pentru că “Merz simte că trebuie să fie protejați”. Trump nu a confirmat luarea unei decizii finale în materie. Andriy Yermak, șeful administrației prezidențiale ucrainene, a descris discuția telefonică drept foarte importantă și substanțială, fapt confirmat de către Volodimir Zelenski despre discuția care a durat 40 de minute. Simplul fapt că nici Casa Albă, nici Președinția Ucrainei nu au dat publicității alte detalii ale convorbirii arată că, într-adevăr, aici s-au putut schimba mesaje importante și că singurul indiciu îl vom putea primi la momentul în care apar public rezultatele actelor, sancțiunilor și deciziilor lui Donald Trump. Care nu par, de această dată, să se lase prea mult așteptate.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina și pretențiile Moscovei că statele independente nu ar fi cu adevărat suverane și responsabile de propria existență, ci dependente de supervizarea Rusiei fără limite, a început să facă victime tot mai multe în spațiul post-sovietic. Cele mai recente tensiuni reciproce au vizat relația cu Azerbaidjanul, deja afectată de doborârea de către anti-aeriana rusă a unui avion civil azer în drum spre Groznîi, de Crăciun, anul trecut, fără ca scuzele ulterioare adresate de Vladimir Putin să fie însoțite de recunoașterea vinei, urmărirea responsabililor și pedepsirea acestora respectiv compensarea familiilor victimelor. Mai nou, vânătoarea diasporei azere și uciderea a doi oameni de afaceri în Ekaterinburg au determinat represalii majore la Baku, cu arestarea și anchetarea a 8 ruși suspectați de trafic de droguri, spionaj, atacuri cibernetice și nenumărate infracțiuni economice. Tensiunile sunt la extrem și Azerbaidjanul a trecut la anchetarea responsabililor de omor și ucidere din rândul poliției și autorităților ruse.

Violențe inacceptabile, tortură și omucidere în detenție. De-ale poliției ruse

La 27 iunie, poliția din Ekaterinburg, al treilea oraș ca mărime din Rusia, a făcut arestări în cadrul comunității azere din oraș, aducând peste 50 de persoane, toate de origine azeră, la anchetă. Motivația a fost una extrem de dubioasă și amestecată, autoritățile anunțând alternativ că este vorba despre crime și tentative de asasinat comise în 2001 și 2011, ulterior despre otrăvire în masa ce ar fi avut loc în 2021 cu alcool contrafăcut, pentru ca raidul în comunitate să fie anunțat drept operațiune anti-teroristă. Principalii suspecți au fost frații Guseyn și Ziyaddin Safarov, de 60 și 55 ani, care au decedat în timpul arestării. Dacă se spune că unul din cei doi patroni ai unui restaurant local ar fi murit de atac de cord, despre celălalt nu există date.

În afara celor doi, alte 15 persoane au fost anchetate violent, din care 3 au fost spitalizate în urma detenției, inclusiv Kamal Safarov, ajuns la Terapie Intensivă. În total, 9 membri ai familiei Safarov au fost ridicați, între care Akhliman Ganjiev și Aziz Abasov. Comunicatul Comitetului Rus de Investigare Sverdlovsk de a doua zi, 28 iunie, nota că au fost întrerupte activitățile criminale ale unui grup de criminalitate organizată etnic acuzat de crimă, tentativă de omor și asasinat la comandă. Totul s-ar referi la uciderea în 2001 a omului de afaceri local Yunis Pashayev, care ar fi murit în spital cu răni înjunghiate pe care le-ar fi primit în apropierea unei cafenele deținută de familia Safarov, și care și-ar fi denunțat asasinii înainte de a muri, dar față de care autoritățile ruse nu au fost în stare să aducă acuzații și probe mai bine de 25 de ani.

După cum spuneam, la setul de acuzații dubioase se adaugă orchestrarea în 2011 a unei tentative de asasinat a unui alt resident azer din Ekaterinburg, Fehruz Sh. În acest caz, ar fi existat arestarea asasinului, dar nu a fost posibilă identificarea celor care ar fi comandat atacul. Între acuzații s-a aflat și o altă victimă a unei crime, Ikram Gadzzhiev, proprietarul unui depozit. Dacă adăugăm și cele două acuzații de otrăvire cu alcool contrafăcut în 2021 și eventuală activitate legată de radicalizare islamică, devine evidentă tentiativa de a elimina familia și comunitatea azeră din afaceri în oraș pe teme inventate și pe care acuzatorii ruși să le rezolve prin smulgerea mărturiilor de la pretinșii autori sub tortură. Alte șapte persoane au fost încarcerate, iar la prezentarea în fața tribunalului, toți cei în cauză aveau urme vizibile de violență, de la rupturi de coaste la vânătăi și lovituri la față despre care poliția a spus că s-ar fi întâmplat prin alunecare înainte de arestare.

Autoritățile azere și familia au reușit să repatrieze imediat, sâmbătă, 28 iunie, corpurile lui Guseyn și Ziyaddin Safarov la Baku și au identificat rănile de pe corpurile și fața celor doi, urmare a bătăilor și torturii din detenție. De altfel, detenția în masă din Ekaterinburg nu a rămas fără urmări, ministrul azer de Externe acuzând violența inacceptabilă a forțelor de securitate ruse și cerând investigarea celor implicați pentru violențele în timpul raziei și mai ales a detenției. Tot la 28 iunie, însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Baku, Piotr Volkov a fost convocat la Ministerul de Externe azer pentru a i se înmâna o notă formală de protest. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a insistat că este vorba despre cetățeni ruși și că Azerbaidjanul nu ar avea de ce să se amestece în afacerile interne ale Rusiei, în timp ce șeful Comitetului rus de Investigații, Alexandr Bastrîkin, ar fi cerut biroului său de la Sverdlovsk un raport despre detenția și moartea celor doi suspecți.

Dar partea azeră a fost și mai strictă, și mai dură. A doua zi a anulat participarea delegației Adunării Naționale Azere la cea de a 23-a sesiune a comisiei de cooperare interparlamentară, a anulat vizita vicepremierului rus Alexei Overchuk la Baku și a anuțat anularea tuturor evenimentelor culturale ruse în Azerbaidjan și participarea azeră la cele din Rusia. Baku a anunțat, prin Ministrul Culturii, că decizia este un răspuns față de uciderile extrajudiciare și actele de violență deliberate și țintite ale instituțiilor de forță din Rusia asupra comunității azere din Ekaterinburg, incidente care au luat tot mai mult un caracter sistematic în Rusia.

Ancheta de la distanță și represalii

Azerbaidjanul a lansat propria anchetă pentru actele de tortură și omucidere împotriva celor doi azeri care ar fi fost rezultatul acțiunii poliției și autorităților din Ekaterinburg. Procurorul general de la Baku, citat de către mass media de stat azeră, a insistat pe acuzații pe baza analizei celor două corpuri repatriate. Corpurile celor doi ar fi prezentat, potrivit anchetei azere, urme și răni produse cu obiecte ascuțite, dovedind utilizarea forței de către autoritățile ruse în timpul detenției și anchetei, respectiv a transportării la proces, acte care au determinat decesele celor doi. Guseyn Safarov, 60 de ani, a fost ucis la ora 3 după amiaza, în interiorul facilității de detenție, iar fratele său de 55 ani a fost ucis în aceeași locație înaintea sa, în aceeași zi. Raportul procurorului notează și faptul că alți deținuți, aflați acum în spitalele rusești în recuperare, au fost subiecți ai torturii și au suferit răni provocate de autoritățile ruse în timpul detenției.

Incidentul a determinat represalii imediate la Baku: autoritățile azere au arestat jurnaliștii pe care i-au găsit în timpul raidului la sediul Sputnik din Baku, închis formal din februarie, dar al cărui personal a rămas în capitala azeră, dar și alți IT-iști ruși pentru o pleiadă de acuzații de la trafic de droguri, spionaj, atacuri cibernetice și ilegalități financiare. Marți, 2 iulie, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Azerbaidjanului în Rusia, Rahman Mustafayev, a fost convocat la MAE rus, iar în întâlnirea cu ministrul de Externe adjunct Mihail Galuzin i s-a transmis protestul formal pentru pașii neprietenoși recenți și acțiunile deliberate care afectează relațiile bilaterale. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a intervenit și a subliniat că Moscova dorește să mențină relațiile cu Baku, dar nu și-a cerut scuze pentru incident, în timp ce Ministerul rus al Afacerilor Externe a subliniat faptul că dorește să mențină relații solide cu Armenia, rivalul Azerbaidjanului din Caucaz, cu care are o relație tensionată după îndreptarea premierului Pashynian spre Europa.

Razia de luni, 30 iunie la sediul din Baku al agenției Sputnik a vizat preluarea controlului clădirii și arestarea ocupanților acesteia. Închisă oficial în Azerbaidjan de la încaputul anului, Agenția Sputnik, parte a companiei ruse de stat Segodnya, a rămas în activitate și staful care a venit la lucru în continuare, fiind tolerat de autoritățile azere deși nu mai aveau obiect de activitate nici dreptul de a efectua activități financiare. Autoritățile azere au deținut doi agenți ai FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, acoperiți ca jurnaliști ai acestui birou. Ministerul azer al Afacerilor Interne a declarat faptul că biroul a continuat finanțările ilegale și activitatea în ciuda revocării oficiale a acreditării din februarie 2025.

Diplomații ruși nu au putut contacta membrii stafului timp de câteva ore iar a doua zi autoritățile azere au înaintat acuzațiile oficiale de fraudă, activitate comercială ilegală, spălare de bani împotriva redactorului șef al Sputnik Baku, Igor Kartavykh și a redactorului șef Evgheni Belousov, despre care întreaga mass media azeră susține că sunt ofițeri ai FSB. Ancheta pentru finanțarea continuă a operațiilor din Baku, după februarie 2025, vizează compania rusă de stat de la Moscova, deopotrivă.

Autoritățile ruse au cerut eliberarea jurnaliștilor și au cerut refacerea comunicării directe care ar trebui să înlocuiască „reacțiile emoționale extreme” ale autorităților azere. La 1 iulie, ministrul Sănătății de la Baku a anuțat rezultatul autopsiei care notează răni severe ale fraților Safarov în timp ce se aflau în custodia poliției ruse din Ekaterinburg, în timp ce procororul general a anunțat ancheta împotriva autorităților ruse implicate pentru tortură și crimă deosebit de gravă. La Baku, arestările i-au vizat pe “membrii a două grupuri criminale”, unul pentru trafic de droguri din Iran și altul pentru comiterea de crime cibernetice. Prezentați în fața instanței, cei în cauză aveau și ei vînătăi pe față și urme de răni din anchetă, trei dintre suspecți fiind Anton Drachev, antreprenor IT de 41 de ani, programatorul Dmitri Zezugly, de 30 de ani, din Sankt Petersburg și programatorul de 23 de ani Sergey Safronov, din Cherepovets.

Și, ca acțiunea să fie completă, tot la 1 iulie, agenția azeră Minval a anunțat primirea unei scrisori anonime cu informații șocante legată de doborârea de către antiaeriana rusă, de Crăciun, 25 decembrie 2024, a aeronavei AZAL care făcea cursa Baku-Groznîi, lovită și prăbușită în Kazahstanul vecin, soldată cu moartea a 38 de călători. Deși Azerbaidjanul a cerut scuze oficiale și compensații, Vladimir Putin a recunoscut incidentul dar fără a-și cere scuze publice și fără nici o compensație față de familie, un context extrem de nefavorabil pentru acțiunile de acum. Minval a anunțat că în anonimă se menționează faptul că tirurile asupra aeronavei azere civile s-au făcut la ordinul direct al ministerului Apărării rus.

Pierderea dominației ruse în spațiul post-sovietic

Acuzațiile autorităților azere față de Rusia sunt fără precedent. Chiar dacă represalii și abuzuri au mai avut loc în decursul timpului asupra diferitelor categorii de diaspora ale statelor caucaziene sau central asiatice în Rusia, nici un stat nu a îndrăznit să reacționeze apărându-și etnicii și resortisanții în forma în care au făcut-o acum azerii. Și asta în condițiile în care autoritățile ruse au acuzat amestec în treburile interne pentru că cei în cauză erau cetățeni ruși. Totuși nici autoritățile ruse nu au putut refuza repatrierea corpurilor neînsuflețite ale celor doi frați, la cererea familiei, iar acest fapt a generat ancheta azeră.

Dacă Kremlinul a încercat din nou aplanarea conflictului, dar fără să-și asume nicio responsabilitate, prin purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, care a acuzat Baku că acțiunile sale nu sunt conforme cu spiritul și caracterul relațiilor ruso-azere, nici provocarea MAE rus care a ținut să anunțe dorința reluării la un nivel superior și al refacerii relațiilor cu Armenia nu a rămas fără răspuns: chiar la 1 iulie, președintele azer, Ilham Aliev, a discutat la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre arestările de la Ekaterinburg, o altă premieră. Toate gurile de foc ale războiului informațional rus, inclusiv milblogerii, blog-erii militari ruși, au acuzat acțiunile rusofobe ale autorităților azere care utilizează evenimentele de la Ekaterinburg pentru a determina reacția azerilor față de ruși și Rusia.

Presa independentă subliniază faptul că cei doi frați, Ziyaddin și Guseyn, erau membri respectați ai comunității azere, dețineau un local popular în Ekaterinburg, nu erau cunoscuți ca având legături cu extremismul și erau cetățeni loiali ai Rusiei. Comunitatea azeră din Ekaterinburg și din Rusia a fost șocată după primirea veștilor despre tortură și uciderea celor doi. Confuzia privind acuzațiile, mergând până la referința la operațiunea anti-teroristă a autorităților ruse, mediatizată prin canalele oficiale ruse ca atare, arată clar că a fost vorba despre eliminarea oamenilor de afaceri de pe piața rusă, probabil pentru că aveau prea mult succes sau prea multă influență, așa cum a devenit clară și implicarea azeră și chiar a Președintelui Aliev în reacția dură față de Moscova. După afacerea dobărârii avionului de cursă azer, Baku nu mai dorește să înghită o altă umilință atât timp cât s-a dovedit un partener corect al Rusiei până de curând.

Și în societatea azeră, tratamentul față de proprii resortisanți încă din perioada sovietică, dar și tratamentul rușilor față de caucazieni și cei din Asia Centrală în general, a dus la acumulări de ură tăcută și de frustrare, care nu aștepta decât o scânteie să explodeze. Și la nivel intern, Azerbaidjanul a transmis foarte clar, prin interdicția instrumentelor de propagandă de stat ruse la Baku, faptul că dorește să controleze această componentă și nu mai are nevoie de prezența rusească de influență pe propriul teritoriu. Reacția este un rezultat al acumulărilor treptate și al percepției comportamentului de coloniști al rușilor, în ciuda geografiei complicate care face ca Azerbaidjanul să fie la frontiera rusă cu cele mai violente republici nord-caucaziene, Cecenia și Daghestan.

Tratamentul rus față de minoritățile din statele aliate post-sovietice, utilizate, altfel, ca forță de muncă, cu precădere în această perioadă, nu avea cum să nu aibă și el o reacție. Este vorba cu precădere de musulmanii din Caucaz și Asia Centrală, acuzați direct din oficiu de islamism radical și terorism prezumtiv, fiind ținta suspiciunilor, a profilurilor vizate de suspecți și ai supravegherii excesive ale autorităților ruse. Discriminarea și pretinsele legi anti-extremiste adoptate de Rusia li se adresează cu prisosință și sunt instrumente de pedepsire colectivă a acestor comunități, inclusiv a celor integrate de mult în societatea rusă. Iar uciderea în detenție a fraților Safarov a fost momentul în care Azerbaidjanul a subliniat că nu dorește să fie tăcut și să încaseze în continuare, pretinsa prietenie ruso-azeră fiind în discuție în nenumărate momente anterioare privind întârzierea retragerii trupelor de menținere a păcii ruse din Karabakh, la cererea azeră sau sprijinul cu arme donate către Armenia, ca să nu mai vorbim despre relația privilegiată cu Iranul, un rival al azerilor, cu propriile ingerințe în Azerbaidjan.

Reacția azeră este notabilă și dincolo de cazul particular la care se referă, și acesta ilustrativ. Este vorba despre a sublinia că Rusia reacționează dur și represiv când nu mai deține soft-power și control cultural sau post-imperial în spațiul post-sovietic și că influența sa a devenit extrem de fragilă peste tot. Referirile sale în cazul Ucrainei care subliniază că nu ar recunoaște suveranitatea statelor post-sovietice a jucat și ea un rol important. Iar reacția mai solidă, bazată pe parteneriatul strategic cu Turcia și pe nevoile Rusiei de tranzit către Iran s-au adăugat reacțiilor altor state precum Kazahstan, Uzbekistan sau Armenia recent retrasă din CSTO care au fost profund afectate de uciderea extrajudiciară a azerilor care denunță orice tip de reacție asupra propriilor resortisanți în Rusia.

Jocurile geopolitice majore din Caucaz și reorientarea strategică

Interesantă este lipsa totală de reacție a statelor occidentale pe această temă, chiar și la mai bine de o săptămână după cele întâmplate la Baku. Analiștii pun absența reacțiilor pe rezerva față de regimul lui Aliev și pe relativa oboseală a conflictelor de prim plan din Ucraina, Gaza sau Iran din ultimele zile. Dar ignorarea subiectului arată lipsă de orientare strategică, odată ce implicațiile sunt mult mai importante decât fuga de susținerea regimului de la Baku: este vorba despre marcarea faptului că Imperiul Rusiei, chiar și cel post-sovietic de influență, a dispărut cu totul astăzi, prin acțiuni represive puternice acasă și reacțiile notabile de la Baku. Instabilitatea internă rusă este evidentă, de a fost nevoie ca, după disidenți și vânarea resortisanților occidentali, represiunea să se îndrepte spre diaspora statelor prietene.

Colapsul alianțelor post-sovietice este evident și nu poate fi pus decât pe seama politicilor Kremlinului. Războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina a stârnit rezerve majore la statele post-sovietice, dar ultimele afirmații și tentiative de explicare a agresiunii afectează pe deplin succesiunea URSS și toate documentele ce au stabilit suveranitatea statelor post-sovietice, de unde nervozitatea naturală, chiar bine acoperită în spatele reacțiilor cumpănite și a frustrărilor reprimate de liderii din aceste state. Nu mai e vorba despre afacerile interne ale Rusiei, ci despre un punct de inflexiune major în privința influențelor Rusiei în regiune și al auto-izolării sale drept consecință a propriilor greșeli.

Azerbaidjanul a folosit momentul ca să se ridice împotriva Rusiei și a tratamentelor sale represive excesive. Presa azeră insistă pe relațiile sale de parteneriat strategic cu Turcia și alianță semnată la Shusha, în 2023, de cei doi președinți, Aliev și Erdogan, dar și pe parteneriatul strategic cu Pakistanul, stat nuclear, totul pentru a liniști populația în privința propriilor argumente în relația de putere și reașezarea geopolitică din Caucaz. De altfel, sub radar, Turcia negociază cu Armenia și Azerbaidjanul, după recenta întâlnire de la Istanbul a președintelui Recep Tayyip Erdogan cu premierul armean Nikol Pashinyan. Coridorul Zenghezur ar putea fi deschis și fără contribuția Rusiei la acord, mai ales că Armenia a cerut deja retragerea trupelor ruse de la frontiera sa cu Iranul și Turcia unde se mai află azi, reminiscență a epocii sovietice.

Rusia a folosit arestările de la Baku pentru a avertiza proprii cetățeni privind călătoriile în Azerbaidjan. Purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zakharova, a cerut cetățenilor ruși să se uite cu atenție la escaladarea disputei diplomatice între cele două state înainte să planifice o vizită în Azerbaidjan în actualele condiții. MAE rus a acuzat și posturile oficiale de televiziune azere despre modul de relatare a evenimentelor de la Ekaterinburg și Baku, și a dat asigurări rușilor că ambasada Rusia din Azerbaidjan e gata să acorde asistență lor și rudelor care ar fi sub presiune, sau care sunt reținute și arestate la Baku. Pronunțările instanței azere au fost făcute pentru 4 luni de reținere în vederea procesului pentru cei 5 acuzați principali, în cazul celor de la Sputnik și celor trei implicați în trafic de droguri și atacuri cibernetice. De altfel, MAE rus a anunțat primirea deja a 11 solicitări de asistență de la rudele din Rusia ale celor văzuți la televizor și recunoscuți în imaginile televiziunii azere.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Carta ONU prevede faptul că orice stat membru trebuie să respecte suveranitatea, independența și integritatea teritorială a oricărui alt stat membru. Dar nicio instituție internațională nu e chemată să și sancționeze, să pedepsească pe cei care încalcă această regulă. Este vorba despre șefi de state și guverne, politicieni și militari care planifică ocuparea unui alt stat, membru al ONU. În cazul războiului de agresiune, pe scară largă, pe termen lung al Rusiei în Ucraina, Consiliul Europei a decis înființarea Tribunalului Special European pentru Crima de Agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, în urma căreia secretarul general al Consiliului Europei a semnat un acord cu președintele Volodimir Zelenski miercuri, 25 iunie, pe baza acordului statelor stabilit la Consiliul de Miniștri, la 9 mai, la Lvov. Astfel, Vladimir Putin poate fi adus în fața instanțelor și judecat pentru crima de agresiune după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare deja pentru crime împotriva umanității, respectiv deportarea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate, schimbarea numelor și darea lor spre adopție în familii de ruși.

Justiția internațională și responsabilitatea față de crima de agresiune

Justiția internațională presupune ca, oricine încalcă dreptul internațional, să plătească. Să existe o cale de a judeca acel tip de încălcări și să existe formule de a pedepsi vinovații. Pentru a asigura că lumea bazată pe reguli și nu pe forță poate funcționa, justiția trebuie făcută, chiar dacă reclamă timp, reclamă probe uneori dificil de identificat și obținut și reclamă răspundere directă. Astfel, pentru infracțiuni legate de dreptul internațional funcționează deja Curtea Internațională de Justiție, ICC, cea care sancționează trei categorii de infracțiuni: crime împotriva umanității, crime de război și genocidul. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO, judecă încălcarea drepturilor omului a căror responsabilitate revine statelor care trebuie să aibă propriile mecanisme de a reacționa și stabili respectarea acestor drepturi, la nivel intern.

Pentru crima de agresiune împotriva unui stat, adică încălcarea suveranității, independenței și integrității teritoriale prin planificarea unui război de agresiune, nimeni nu era tras la răspundere. În România, pe acest subiect a existat o întreagă dezbatere iar fostul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, jurist la origine, a fost cel care a luptat pentru înființarea unei Curți pentru a judeca crima de agresiune. În final, soluția a fost înființarea unui Tribunal special. Pentru care există deja precedente: Tribunalul Internațional Penal pentru fosta Yugoslvaie, (ICTY), înființat de către ONU pentru a sancționa responsabilii de războaiele din Balcani, în anii 1990, și Tribunatul Militar Internațional pentru crimele nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, numit și Tribunalul de la Nuremberg.

Desigur, discuțiile privind competența și întinderea responsabilității unui Tribunal Internațional, ca și explicațiile privind rolul său dincolo de justiția națională, s-au derulat tot timpul și sunt multiple, cu explicații argumentate la nivel juridic și cele legate de suveranitate. De ce un cetățean al unui stat ar putea fi judecat de către un Tribunal Internațional în detrimentul justiției propriului stat? Explicațiile ar fi multiple: întinderea infracțiunii și implicarea în război a numeroase alte state, chemate să repare și să încheie confruntările stârnite și impactul acțiunilor care s-a extins asupra a numeroase state din regiune, respectiv nevoia de a nu lăsa pe umerii unui singur stat condamnarea unui lider, pentru a nu diviza societatea, de unde nevoia de a avea o curte legitimă, imparțială, internațională, cu cei mai buni juriști, care să poată ancheta și instrumentaliza, ulterior să poată judeca un lider politic dintr-un stat vinovat de crime.

Tribunalul Internațional pentru crima de agresiune este înființat pe lângă Consiliul Europei, cea mai importantă instituție europeană care vizează drepturile omului, care tutelează și CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ai cărei membri sunt state din regiune dincolo de membrii UE inclusiv Rusia, până ce s-a retras din CEDO și a fost expulzată din Consiliul Europei, după declanșarea războiului de agresiune din Ucraina. Jurisdicția sa depășește, însă, aria cetățenilor europeni, iar în cazul Tribunalului Special Internațional, la statele europene se poate alătura ca fondator și membru orice stat care acceptă să semneze acordul, e interest de a se face justiție în materie de agresiune și participă financiar și prin propunerea de candidați procurori și judecători.

Tribunalul Special Internațional pentru crima de agresiune asupra Ucrainei va putea judeca, deci, și lideri politici și militari din terțe state altele decât Rusia implicați direct în agresiune și dovediți ca atare. Că ei vin din Iran, Coreea de Nord sau China, sau poate din alte state, important este proba de participare directă la planificarea și derularea agresiunii militare împotriva Ucrainei. E adevărat, însă, că acest tribunal care va funcționa atât cât vor exista cazuri pe această direcție nu rezolvă toate crimele de agresiune. Totuși creează un precedent și permite ca, în viitor, să existe o descurajare credibilă a oricărui șef de stat, lider politic și militar în legătură cu crima de agresiune oriunde în lume, odată ce un asemenea tribunal special ar putea fi înființat pentru a-l judeca. Forța precedentului poate juca rolul descurajării credibile.

Recunoașterea Tribunalului Special și aplicarea mandatelor de arestare sau aducere

Propunerea de a avea un Tribunal Special pentru a ancheta și judeca crima de agresiune împotriva Ucrainei a fost promovată de către Ucraina imediat după lansarea invaziei ruse din februarie 2022. Idea a fost îmbrățișată de juriști la nivel internațional, organizații pentru drepturile omului, precum și de mai multe state din Europa care au identificat această lipsă a unui mecanism de a judeca liderii responsabili de crima de agresiune. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Parlamentul European au adoptat rezoluții în favoarea creării Tribunalului Special. Un grup de eminenți juriști, în jur de 40 la număr, au creat Grupul Central pentru Înființarea Tribunalului Special pentru Infracțiunea de Agresiune împotriva Ucrainei, în cooperare cu autoritățile ucrainene, Consiliul Europei și serviciile juridice ale Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a fost una dintre cele mai importante susținătoare a inițiativei. UE a ajutat coordonarea sprijinului politic între statele care susțin inițiativa, în primul rând între statele membre, prin înființarea Centrului Internațional pentru anchetarea crimei de Agresiune împotriva Ucrainei (ICPA) la Haga – un important forum pregătitor pentru întregul demers. Serviciile juridice ale Consiliului Europei au cooperat îndeaproape cu cele ale Uniunii Europene la elaborarea bazei și mecanismului juridic, la rafinarea și finalizarea celor trei documente legale care definesc Tribunalul Special. Grupul Central s-a reunit la ultima sa ședință la Strasbourg, în 19-21 martie 2025 și a încheiat cele trei instrumente legale necesare, înaintate la nivel politic pentru aprobarea decisă de Reuniunea Ministerială a Grupului Central de la Lvov, la 9 mai 2025.

La 14 mai, la reuniunea anuală a miniștrilor de Externe ai Consiliului Europei de la Luxembourg, Secretarul General al Consiliului Europei a primit mandatul formal să înființeze Tribunalul Special Tribunal de la ministrul ucrainean pentru Afaceri Externe, pentru ca la 24 iunie, Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei să decidă autorizarea Secretarului General să semneze Acordul care conține statutul Tribunalului ca anexă, să înființeze Acordul Parțial Extins al Comitetului pentru Managementul Tribunalului Special și să procedeze la înființarea Tribunalului imediat ce vor exista suficiente părți semnatare ale Acordului Parțial pentru a putea finanța sustenabil Tribunalul, cu un buget suficient. Acordul bilateral a fost semnat de către Președintele Ucrainei și Secretarul General al Consiliului Europei la 25 iunie.

Secretarul General al CoE, Alain Berset, a declarat:“Ucraina și Consiliul Europei au semnat un acord pentru înființarea Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei. Această semnătură istorică ne reamintește că dreptul internațional trebuie să se aplice tuturor – fără excepții și fără standarde duble. Acesta este un tribunal care va judeca și decide între victime și agresori, între impunitate și răspundere, pentru că altfel nu poate exista o pace justă și durabilă pentru Ucraina și Europa în întregime.” Președintele Ucrainei, Zelenski, a declarat “Fiecare criminal de război trebuie să știe: va exista justiție și asta include Rusia. Politic, am făcut deja multe progrese, și mulțumesc Consiliului Europei și tuturor celor care au demonstrat lidership. Justiția ia timp, dar trebuie să se înfăptuiască, sunt sigur de asta. Iar acordul de astăzi și acest tribunal ne dau cu adevărat o șansă reală să facem dreptate în privința crimei de agresiune. Alte instituții nu au instrumentele să o facă. Și trebuie să aratăm foarte clar: agresiunea duce la pedeapsă și trebuie să facem cu toții acest lucru să se întâmple.”

Ucraina, stat membru al Consiliului Europei din 1995, a făcut ca acest Tribunal să devină prioritatea absolută a organizației. Iar interesul este atât de mare și se reflectă în conținutul Registrului pierderilor care a primit deja mai mult de 34.000 de solicitări. În paralel vor fi înființate Comisia pentru Solicitări și Tribunalul Special pentru Crima de Agresiune. În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului este singura instanță internațională care judecă violările drepturilor omului în contextul războiului de agresiune împotriva Ucrainei iar Curtea Penală Internațională judecă genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității, respectiv încălcarea convențiilor de la Geneva privind dreptul războiului inclusiv în Ucraina. Între Tribunalul Special și Curtea Penală Internațională urmează să se încheie un acord care va da prioritate în Tribunalul Special cazurilor desprinse din activitatea Tribunalului Penal Internațional spre a fi anchetate și judecate cu celeritate.

Condamnarea lui Putin? Când și în ce condiții?

Oricine realizează că Tribunalul Special este destinat decidenților politici și militari din Rusia, în primul rând, cei care au planificat agresiunea militară din Ucraina. Desigur, e vorba despre probe irefutabile colectate, despre mărturii și documente care să certifice gradul de implicare – potrivit atribuțiilor și a participării efective – a fiecărui membru din elita Federației Ruse. Chiar și așa, Rusia și-a creat numeroase elemente de ocolire a realității agresiunii, plecând de la nerecunoașterea guvernului și a președintelui Zelenski, continuând cu plasarea etichetei de nazist pe seama Ucrainei – așa cum o face cu oricine nu este de acord cu politicile Kremlinului – și continuând cu o întreagă retorică ce pune în discuție nu numai suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, cu chiar recunoașterea făcută acestui stat la desființarea URSS și ulterior, în nenumărate acorduri în cadrul CSI sau la nivel bilateral. Chiar cu prețul de a contesta acest statut tuturor statelor din spațiul post-sovietic.

Admițând că responsabilitatea ar fi stabilită dincolo de orice dubiu, intervin câteva probleme de imunitate, de acțiune efectivă și recunoaștere a mandatelor – care să fie și puse în aplicare – respectiv de aducere în instanță și reprezentare a inculpaților conducători ai Federației Ruse, în primul rând Putin, apoi de aplicare a mandatului de aducere respectiv arestare, de judecare în lipsă și condamnare în contumacie, dacă nu se poate altfel, și de capturare în vederea executării sentinței și a pedepsei pronunțate de Tribunal. Iar precedentul de la Curtea Penală Internațională, vizând mandatul de arestare al lui Putin arată că justiția internațională e deseori fără dinți sau se lansează în dispute și discuții complexe de jurisdicție și drept.

Până la o hotărâre definitivă a Tribunalului Special, trebuie să știm că, din punct de vedere legal, politic și practic există o serie de impedimente, respectiv imunitatea de care se bucură șefii de state, de guverne și miniștrii de Externe în funcție în acest caz. Apoi este dificil ca să poți să ai în custodie asemenea inculpați, dacă procesul ajunge la o asemenea fază în care mărturiile celor în cauză și dovezile produse reclama prezența acuzatului, care este instrumentală pentru a putea să judeci cazul dincolo de orice dubiu, fără a fi obligatorie. Totuși trebuie reținut că și legea internațională evoluează și că imunitarea nu poate fi o variantă de clamare a impunității. Dacă cei în cauză nu mai sunt în pozițiile publice respective, nu mai beneficiază de imunitate și pot fi accesați. Iar investigarea, probatoriul și acuzațiile pot fi pregătite și în absența lor, urmând ca faza finală să se realizeze atunci când o permit circumstanțele. În plus, toate aceste acuzații vor putea fi făcute publice de către Procurorul General al noului Tribunal Special.

În plus, există posibilitatea judecării în absență și a condamnării în contumacie, dacă acuzatul nu poate fi adus în fața instanței, aflându-se sub controlul unui stat care nu e semnatar al acordului sau refuză să recunoască tribunalul și judecata sa. Desigur, există precedente când schimbarea de putere, de regim, de guvern a dus la predarea de către statul în cauză a celor căutați, vezi cazul Slobodan Miloșevici. Se pot, deci, desfășura acte în absența acuzatului, în interesul justiției, după ce persoana în cauză refuză să se prezinte în instanță sau a renunțat la dreptul de a fi reprezentat de către un avocat. Dincolo de dreptul de reprezentare al persoanei, intereselor și drepturilor unui acuzat, este posibil ca, odată pronunțată sentința și cel în cauză adus în fața justiției, acesta să ceară rejudecarea, care-i va fi acordată dacă nu renunță explicit la acest drept și dacă recunoaște judecata inițială.

E un drum lung de parcurs până la condamnarea lui Putin. Dar înființarea acestui Tribunal Special crează o importantă presiune asupra responsabililor politici și militari din jurul lui Putin și are rol și în privința moralului cetățenilor ucraineni care rezistă în războiul de agresiune al Rusiei, și în privința militarilor care se apără la linia de contact, pe întreg frontul. Cam așa cum reuniunile privind reconstrucția Ucrainei au același motiv secundar, de a demonstra solidaritatea internațională cu Ucraina, un stat membru al ONU căruia i s-au încălcat drepturile de către un alt stat membru, ba chiar membru în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, și de a arăta că țara va fi reconstruită prin efort internațional indiferent de gradul de distrugere. Desigur, pe o asemenea realitate juridică și pe compenența stabilită a Tribunalului Spacial la dimensiunea întregului teritoriu al Ucrainei, recunoscut internațional, e de văzut cum ar putea vreodată cineva să renunțe la părți ale teritoriului în contextul unor negocieri de pace sau să abdice de la respectarea drepturilor propriilor cetățeni vreodată, indiferent cine va conduce în viitor Ucraina.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.