Interviu realizat de Robert Lupițu
Divizia de Diplomație Publică (DDP) a NATO reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pe care Alianța le deține în mediul de securitate sensibil și complicat care s-a instaurat în Europa după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia și propaganda ce se intensifică dinspre Moscova.
În luna august, la Școala Internațională de Vară NATO, organizată de Euro Atlantic Diplomacy Society, Eric Povel, ofițer de programe la Divizia de Diplomație Publică a NATO responsabil pentru Afganistan, Belgia, Germania și Olanda, a oferit un interviu pentru CaleaEuropeana.ro despre Alianță și instrumentele sale în combaterea propagandei rusești și a războiului hibrid, scenariile unui nou Război Rece, începuturile crizei actuale, rolul DDP, cheltuielile bugetelor pentru apărare, dar și abordările comune NATO-UE.
Robert Lupițu (R.L.): Este evident că experimentăm momente dificile, tensionate și interesante simultan. Sunteți de părere că incertitudinea declanșată de anexarea ilegală a Crimeii și comportamentul revisionist al Rusiei prefigurează scenariul unui nou Război Rece?
Eric Povel (E.P.): Războiul Rece s-a încheiat acum mai bine de 20 de ani. A fost caracterizat de opoziția a două blocuri ideologice, prezența masivă a trupelor militară în Europa și dominarea politică, economică și militară de către Uniunea Sovietică a majorității vecinilor săi europeni.
Sfârșitul Războiului Rece a fost o victorie a popoarelor central și est-europene și a celor din fosta Uniune Sovietică, și a deschis posibilitatea depășirii diviziunii Europei. La reuniunile ce au urmat căderii Zidului Berlinului Rusia și-a jucat rolul în construirea unei noi arhitecturi de securitate europene, inclusiv Carta de la Paris, înființarea OSCE, crearea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic și Actul Fondator NATO-Rusia.
De la sfârșitul Războiului Rece NATO a introdus modificări importante în practicile sale de lucru și de acordare a statutului de membru, lucruri consemnate prin adoptarea Conceptelor Strategice din 1999 și 2010. Acuzațiile potrivit cărora Alianța și-a păstrat scopul din timpul Războiului Rece ignoră realitatea acestor schimbări.
În toată această perioadă NATO s-a apropiat de Rusia cu o serie de inițiative de parteneriat, ce au culminat cu fondarea Consiliului NATO-Rusia în 2002. Nicio altă țară nu a beneficiat de o relația atât de privilegiată cu NATO cum a avut Rusia.
Așa cum au declarat șefii de stat și de guvern la Summit-ul din Țara Galilor, din septembrie 2014, ”Alianța nu urmărește o confruntare cu Rusia și nu reprezintă o amenințare pentru aceasta. Dar noi nu putem și no vom compromite principiile pe care Alianța și securitatea europeană și nord-americană se bazează (Declarația Summit-ului din Țara Galilor este disponibilă aici).
Aceasta este politica oficială a NATO, definită și exprimată transparent, la cel mai înalt nivel decizional. Ca o organizație ce este responsabilă în fața națiunilor membre, NATO este legată de implementarea acestei politici.
R.L.: Deși NATO și-a lansat un nou Concept Strategic în 2010, există multe voci care au contestat identitatea și rolul pozitiv al Alianței. Reprezintă noul mediu de securitate un moment ce reafirmă și justifică existența NATO și scopul său? Oferă noul cadru de insecuritate (atât din Est, cât și din Sud) o posibilitate ca NATO să depășească criza de identitate și diferite critici internaționale?
E.P.: Tratatul Nord-Atlantic din 1949 este la fel de relevant astăzi ca în 1949: NATO este un club al națiunilor democratice ce au promis să se ajute între ele în situații de necessitate și de urgență, precum un atac armat. Deci, scopul NATO este același ca în 1949. Ceea ce s-a schimbat este mediul de securitate și numărul de membri al NATO. Una dintre caracteristicile cheie ale succesului NATO este aceea că, în pofida modificărilor radicale ale securității internaționale și euro-atlantice, Alianța a reușit să își mențină coeziunea dintre membrii săi în timp ce a întreprins adaptări drastice pentru a gestiona provocările noului mediu de securitate.
R.L.: Începutul crizei din Europa de Est ar putea fi considerat anul 2008, când NATO a evaluat posibilitatea oferiririi unui Membership Action Plan (MAP) pentru Georgia și Ucraina. Ar fi fost posibil ca Alianța și lumea occidentală să prevină această situației geopolitică complexă care plasează, din nou, NATO și Rusia în opoziție?
E.P.: În 2008 NATO nu a oferit un MAP Georgiei și Ucrainei, La summit-ul de la București liderii Alianței au agreat că Georgia și Ucraina – care erau deja angajate într-o dialog continuu cu NATO – vor deveni cândva membre NATO. În decembrie 2008, Georgia și Ucraina au fost invitate să dezvolte Programe Naționale Anuale (ANPs) în acest sens.
”Politica ușilor deschise” a Alianței se bazează pe articolul 10 al Tratatului de la Washington, care statuează că apartenența unui stat este posibilă pentru orice ”stat european care respectă principiile tratatului și care contribuie la securitatea regiunii nord-atlantice”. Extinderea Alianței este un proces dinamic și aflat în plină desfășurare. Din moment ce NATO a fost creat în 1949, aceasta a trecut de la 12 membrii fondatori la 28, prin intermediul a șase runde de extindere (1952,1955, 1982, 1999, 2004 și 2009).
NATO nu pune presiune pe state pentru a aplica în vederea aderării, ci doar răspunde națiunilor care au aplicat în mod oficial pentru acest statut. Potrivit articolului 1 al Actului Final de la Helsinki (aici), care a pus bazele Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în 1975, fiecare stat are dreptul ”să facă sau nu facă prte dintr-o organizație internațională, să fie sau să nu fie parte din tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi sau a nu fi parte a unor tratate de alianță”. Toți membrii OSCE, inclusiv Rusia, s-au angajat să respecte aceste principii.
În baza acestor principii, Georgia și Ucraina au dreptul de a alege dacă se alătură sau nu unui tratat de alianță, inclusiv tratatul fondator al NATO.
Mai mult decât atât, când a semnat Actul Fondator NATO-Rusia, Moscova s-a obligat să ”respecte suveranitatea, independența și integritatea teritorială a tuturor statelor și a dreptului inerent de a dispune de mijloacele pentru asigurarea securității lor”.
De aceea Georgia și Ucraina au dreptul de a-și alege propriile alianțe, iar Rusia nu are, în baza acordurilor încheiate, vreun drept să dicteze asupra unei astfel de alegeri.
R.L.: Diverși analiști și experți consideră că avem de-a face cu o nouă amenințare, mai periculoasă, hibridă și mai difuză decât amenințarea sovietică. Dar, de fapt, nu avem de-a face cu o provocare clasică și amenințare tradițională (Rusia) dar care evoluează împreună cu mijloacele specifice conflictelor din secolul al XXI-lea?
E.P.: Da, războiul hibrid nu este un fenomen complet nou așa cum sunt alte exemple similare din istoria militară. Însă am văzut că Rusia a declanșat o propaganda politică, ecoomică, financiară, militară și de comunicare, precum și instrumente cibernetice ca parte a abordării sale hibride împotriva Ucrainei și statelor euro-atlantice, și la o viteză fără precedent. Acestea necesită o revizuire și o regândire radicală a unor concepte, doctrine și capabilități militare ale NATO pentru a descuraja și, la nevoie, pentru a apăra aliații împotriva unor atacuri hibride. De asemenea, unele dintre amenințările pe care le avem în sud prezintă trăsături hibride față de care trebuie să ne adaptăm. NATO urmează să ia decizii relevante în acest sens la următorul Summit, la Varșovia, la începutul lui iulie 2016.
R.L.: Cum răspunde Divizia de Diplomație Publică a NATO la propaganda agresivă a Rusiei și cum cooperează cu statele membre, în special cele din flancul estic? Cum colaborați cu instrumentele naționale existente pentru a diminua propaganda și miturile rusești? Mijloacele hibride prezintă efecte doar asupra Europei sau influențează și regiunea nord-americană a Alianței?
E.P.: Este, în primul rând, o responsabilitate națională ca liderii politici și militari ai fiecărui stat membru NATO să informeze populația cu privire la acțiunile și activitățile întreprinse de autoritățile naționale pentru a contracara propaganda rusească. NATO – cu staff-ul și bugetul relativ modest al diplomației publice – poate fi doar complementar eforturilor naționale de comunicare. Divizia pentru Diplomație Publică NATO se concentrează spre a fi complementară cu diferite eforturi de comunicare naționale prin utilizarea mijloacelor sale principale de comunicare: operațiuni de presă via social media și pagina oficială și prin programe de interacțiune cu experți în domeniu. Ele nu sunt concentrate pe contracararea propagandei, ci pe prezentarea faptelor reale ale politicilor, acțiunilor și activităților NATO.
R.L.: Ați primit solicitări din partea României pentru a furniza expertiză în contracararea mașinăriei de troli a Rusiei, care utilizează manipulare, dezinformare și percepții eronate?
E.P.: Așa cum am menționat anterior, este o responsabilitate națională. În plus, DDP și alte structuri ale NATO organizează periodic seminarii de comunicare în care experți și personal din state membre ale Alianței discută probleme curente de comunicare și împărtășesc experiențele și practicile lor.
R.L.: Vor juca Unitățile Forțelor NATO din cele șase state estice (printre care și România) un rol important în contracararea propagandei, ca parte a războiului hibrid?
E.P.: Nu. Aceste unități (cu un staff de maxim 40 de persoane) vor funcționa, în principal, ca mici unități de comandă și control ce vor lucra împreună cu statele gazdă pentru a identifica rețele logistice, rute de transport și infrastructură de sprijin necesare pentru a asigura desfășurarea Forței de Acțiune Rapidă NATO în regiune cât mai curând cu putință dacă este necesar.
R.L.: Articolul V al Tratatului Alianței se referă la atacuri militare împotriva unui stat membru NATO. Cum se pot simți în siguranță cetățenii români în fața unor acțiuni destabilizatoare, precum metode hibride și asimestrice utilizate ca instrument militar?
E.P.: Garanția oferită prin articolul V este tare ”ca o stâncă” pentru toți membrii NATO. În perioada premergătoare a Summit-ului de la Varșovia, aliații discută potențiale adaptări ale actualelor concepte și capabilități NATO pentru a ne putea adresa corespunzător amenințărilor hibride pe care Rusia le utilizează în Ucraina, și care sunt utilizate și în crizele din sud și sud-est.
R.L.: În opinia doumneavoastră noile planificări cu privire la alocările și cheltuielile pentru bugetele de apărare ar trebui să cuprindă fonduri pentru combaterea amenințărilor hibride precum propagandă, mituri și manipulări?
E.P.: Având în vedere că statele membre sunt suverane, este în decizia lor să stabilească cum și pe ce cheltuiesc bugetul pentru apărare. Astfel, tot statele trebuie să hotărască dacă doresc să cheltuiască mai mulți bani în lupta împotriva propagandei.
R.L.: Ce viitoare acțiuni ar trebui întreprinse împotriva miturilor lansate de Federația Rusă, precum ”NATO a promis că nu se extinde”, ”Alianța caută să încercuiască Rusia”, etc.? Ce atitudine ar trebui să adopte opinia publică din România (și alte state membre, desigur) pentru a nu devein victime ale propagandei?
E.P.: Fiecare lider politic și militar dintr-o țară membră NATO ar trebui să informeze populația sa cu privire la ceea ce fac autoritățile naționale pentru a contraataca propaganda rusă. Noi am dezvoltat un document ”realitatea relației NATO-Rusia”, aratând că niciunul dintre mituri nu sunt reale. Distribuim aceste informații constant prin toate mijloacele și platformele de comunicare disponibile.
Analiză CaleaEuropeana.ro NATO-Rusia: Etapa dezavuării miturilor și a interpretării realității
R.L.: În cele din urmă, considerați că noile amenințări de securitate ce provin dinspre Rusia și grupări teroriste solicit un parteneriat coerent, coeziv și profund între NATO și Uniunea Europeană și care vor fi rezultatele unei noi balansări pe termen mediu?
E.P.: Da. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlnește în mod regulat cu Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, iar reprezentanții UE sunt întotdeauna invitați să participe la summit-urile și ministerialele NATO. De asemenea, am intensificat discuțiile între staff-urile UE și NATO pentru a ne consolida cooperarea, inclusiv în domeniul comunicării strategice. Drept răspuns pentru noile amenințări hibride, NATO și UE își vor intensifica cooperarea, având în vedere că există domenii în care fiecare organizație are puncte tari și mai multe responsabilități decât cealaltă, dar doar acolo unde o abordare coordonată și sincronizată este necesară. O cooperare eficace și în curs de consolidare dintre NATO și UE în domeniul comunicării strategice ne va ajuta pe termen lung să informăm mai bine cetățenii atât asupra realității, cât și cu privire politicile și acțiunile NATO demarate ca reacție la comportamentul agresiv al Rusiei și retorica declanșată împotriva aliaților și a partenerilor noștri. În cele din urmă, adevărul va triumfa.
.
