de Iulian Chifu*
Putin a aprobat, marți, 19 noiembrie, noua-veche doctrină nucleară, propusă în această formă în septembrie. Dacă în 21 decembrie 2014, Rusia lui Putin decidea să adopte strategia primei lovituri nucleare – prima utilizare a armei nucleare și ieșirea din doctrina abținerii de la prima utilizare, indiferent dacă nu era atacată nuclear, o doctrină utilizabilă într-un conflict militar convențional regional care-i punea în pericol interesele, astăzi retorica șantajului nuclear a ajunt la o nouă cotă. În plus, tot marți, 19 noiembrie, orașul Dnipro a fost prima localitate cu milioane de locuitori lovită de o rachetă balistică intercontinentală cu încărcătură convențională. Conștientă de situația războiului psihologic și informațional, nici o țară nucleară nu și-a modificat gradul de alertă sau postura nucleară. Doar că, cu această ocazie, Putin a jucat și a irosit un ultim instrument de descurajare care-i era la îndemână, după ce armata convențională a devenit neutilizabilă pe acest spectru după eșecul de a-și atinge obiectivele în Ucraina. Nu înseamnă că este mai puțin periculoasă sau agresivă, ci doar că nu mai este o descurajare necredibilă. Mai preocupantă este teoria vehiculată în subterane potrivit căreia o lovitură nucleară de teatru, sub 1 kt, nu ar fi escalatorie și nu ar duce la un război nuclear.
Modificările din doctrina militară: scăderea barierei utilizării armei nucleare
Putin a semnat decretul la 1000 de zile de la lansarea războiului de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei împotriva Ucrainei, marți, 19 noiembrie. Schimbările fuseseră propuse și anunțate deja din septembrie și permit, teoretic, o diminuare a condițiilor pentru utilizarea armei nucleare care de 10 ani nu mai este doar cu rol defensiv și de descurajare, ci are rol ofensiv și de retaliere în conflictele convenționale care-i afectează Rusiei interesele fundamentale.
Doctrina modifică prevederile din 2020, ultima asemenea modificare, și presupune posibilitatea retalierii dacă un stat ne-nuclear, sprijinit de un stat nuclear, atacă Rusia, fapt ce va fi privit drept un atac comun. Desigur, nu există nici o detaliere formală publică a ideii de a fi “sprijinit”. Totuși textul prevede că, dacă acest stat este membru într-o Alianță, atunci orice stat aliat al său este țintă legitimă. Potrivit acelorași schimbări, un atac pe scară largă asupra Rusiei cu rachete convenționale, drone și avioane ar putea să îndeplinească condițiile pentru retalierea nucleară, ca și un atac similar asupra Belarusului sau o amenințare critică la adresa suveranității Rusiei.
Deci modificările cresc numărul de state și coaliții țintă, precum și tipurile de amenințări care pot fi subiectul retalierii nucleare. În plus, această modificare se consideră o formulă de reacție și escaladare imediată ca răspuns la aprobarea luni, 18 noiembrie a utilizării rachetelor americane cu rază lungă și chiar utilizarea lor de către Ucraina adânc în teritoriul Rusiei. Pe de altă parte, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, prezent la summitul G20 de la Rio, s-a grăbit să asigure că “susținem cu tărie că facem orice e posibil pentru a nu permite unui război nuclear să aibă loc” și semnând declarația finală a grupului care include referirea la drumul spre o lume fără arme nucleare. O referire clară la presiunea internațională și perspectiva alienării statelor Sudului Global în caz de utilizare a armei nucleare în orice condiții.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat clar importanța schimbărilor și a recomandat statelor să studieze modificările, o nouă abordare de presiune și șantaj psihologic: “Este un text foarte important, care trebuie să devină subiect al unei analize foarte profunde”. De altfel de luni, 18 noiembrie, Rusia avertizase despre o reacție “potrivită și tangibilă” ca răspuns la decizia de a aproba utilizarea de către Ucraina a rachetelor ATACMS în lovirea țintelor legitime militare din profunzimea Rusiei ca urmare a atacurilor la infrastructura energetică și civilă ucraineană și introducerea drept co-beligeranți a nord-coreenilor. Decizia e considerată unilateral de ruși drept implicare directă a SUA în război prin interpretarea drept imposibilă utilizarea armelor fără sprijin direct american.
De altfel, Putin a amenințat nu o dată cu utilizarea armei nucleare și o face periodic pentru a bloca statele occidentale să ofere sprijin militar Ucrainei. Amenințarea nucleară a devenit o rutină și a fost demonetizată pas cu pas din februarie 2022 când a început să fie utilizată extensiv: Kremlinul a averizat în legătură cu “riscuri enorme” la livrarea avioanelor e luptă F16, cu “consecințe serioase” la trimiterea sistemelor de apărare anti-aeriene Patriot, și a exprimat furie la trimiterea tancurilor occidentale în Ucraina. Acum vorbim despre o nouă modificare a liniilor roșii, descumpănitoare și care crește lipsa de credibilitate a amenințării, prin modificarea doctrinei nucleare, în pragul preluării administrației americane de către Donald Trump, cel care s-a anunțat public ca un pacifist, confundându-și multe din poziții cu cele ale mișcărilor pacifiste hippy din anii 70-80, dar și cu zonele sub influență socialistă.
Joaca lui Putin cu textul doctrinei militare
Câteva elemente privind modul în care se va aplica noua prevedere au fost sugerate de către purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov care susține, nuanțând totuși, faptul că “Federația Rusă își rezervă dreptul de a utiliza armele nucleare” în cazurile menționate, toate sub imperiul unei agresiuni cu arme convenționale împotriva Rusiei sau Belarusului. Totuși definiția noii doctrine lărgește cadrul și sensul a ceea ce înseamnă agresiune împotriva Rusiei – ce ar putea declanșa retalierea nucleară. “O parte importantă a documentului se referă la faptul că descurajarea nucleară conținută trebuie să asigure că adversarul potențial înțelege inevitabilitatea retalierii în cazul unei agresiuni asupra Federației Ruse sau a aliaților săi”, susține Peskov mărind confuzia: fie are posibilitatea recursului la arma nucleară, fie această retaliere e inevitabilă, abordările sunt profund opuse.
Scăderea limitei pragului pentru a permite utilizarea armamentului nuclear apare pas cu pas. În doctrina nucleară revizuită în 2020 se menționează că Moscova își rezervă dreptul de a utiliza arme nucleară “atunci când este amenințată însăși existența statului.” Propunerea din septembrie vorbea despre utilizarea armei nucleare atunci când Rusia se confruntă cu “o amenințare critică la adresa suveranității sale.”
Pe de altă parte, Decretul lui Putin de marți susține că circumstanțele în care Rusia ar putea recurge la arma nucleară sunt cele din septembrie dar menționează condiția că Rusia consideră orice asalt asupra sa susținut de o putere nucleară ca fiind un atac comun. Este, desigur, o asumare unilaterală, nicidecum o prevedere a legii sau dreptului internațional, iar formulările sunt oricum ambigue. Modul de aplicare se va referi la proceduri și determinanți care nu vor fi niciodată publici, din documente pe care Rusia le va aproba în subsidiar și în format secret.
Cea mai importantă schimbare rămâne faptul că Rusia va considera să utilizeze arma nucleară ca răspuns la un atac convențional asupra Rusiei și aliatului său Belarus dacă “crează o amenințare critică la adresa suveranității și integrității teritoriale a statului”, deci nu a existenței sale, cum se menționa anterior. Totuși, Consiliul Național de Securitate al SUA a susținut că nu vede nici un motiv pentru a crește gradul de alertă sau a modifica postura nucleară – după ce anterior o adaptase la nevoia balansării a doi adversari concomitent, Rusia și China. Totuși modificările lui Putin arată o stare critică în care a intrat azi războiul.
O altă criză similară lui 1962 – criza rachetelor din Cuba
Faptul că vorbim mai degrabă despre un șantaj retoric nuclear este subliniat și de întreaga propaganda rusă care, după ce a adus dezbaterea privind armele nucleare în prim plan, s-a grăbit să asemuiască situația actuală cu cel mai periculos moment al Războiului Rece și al perspectivei unui război mondial nuclear, criza rachetelor din Cuba, 1962. Astfel, atât diplomații cât și propagandiștii ruși alătură cele două cazuri strict pentru uz de percepție și influențare, de război psihologic. Ei declară că Occidentul face o greșeală dacă se gândește că Rusia va da înapoi în privința Ucrainei. Serghei Riabkov, adjunctul ministrului de Externe, susține că “acum, pericolul unui atac direct și confruntare între puterile nucleare nu poate fi subestimat, ceea ce se întâmplă nu are un precedent în trecut, suntem într-un spațiu militar și politic neexplorat”.
Reacțiile Occidentului la noua schimbare politică au fost calme și au concentrat reproșul privind iresponsabilitatea abuzului de retorică nucleară la Moscova, expunând, totodată, războiul informațional și presiunea de tip șantaj a Rusiei lui Putin. “Nu sunt, din păcate, surprins de comentariile Kremlinului care au duc la publicarea acestui document nou, revizuit,” a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, adăugând că, de când a început războiul, Rusia s-a gândit să “execute coerciție și intimidare atât la adresa Ucrainei cât și a celorlaltor țări ale lumii prin comportament și retorică nucleară iresponsabilă.” Tot el a declarant că Washington-ul nu vede nici un motiv pentru “a ajusta postura nucleară, dar va continua să facă apeluri la Rusia să stopeze retorica belicoasă și iresponsabilă.” Un reprezentant al Consiliului Național de Securitate a anunțat, sub protecția anonimatului, că sosirea miilor de soldați nord-coreeni necesita o reacție.
Și prim-ministrul britanic Keir Starmer a denunțat “retorica iresponsabilă venind de la Rusia”, și faptul că “aceasta nu va determina stoparea sprijinului pentru Ucraina. Am fost lângă Ucraina de la început. Trebuie să asigurăm Ucrainei ceea ce are nevoie și atât timp cât e nevoie ca să cîștige războiul împotriva lui Putin, acum, la 1000 de zile de la agresiunea Rusiei și 1000 de zile de sacrificii în Ucraina”. Și ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a declarat că țara sa nu va fi intimidată de noua politică a Rusiei, chiar dacă a comis greșeala acasta în trecut, dar acest lucru nu se va mai repeta. Ministrul polonez de Externe, Radek Sikorski, a descris doctrina nucleară rusă drept o recunoaștere a slăbiciunilor forțelor convenționale ruse în fața NATO.
Din păcate Rusia a pierdut un instrument important de descurajare odată ce a modificat din nou doctrina nucleară și a asumat lovirea Ucrainei și a statelor nucleare ce o susțin, până acum Statele Unite și Marea Britanie, după utilizarea ATACMS americane și Storm Shadow britanice în luptă. Acest lucru se răsfrânge totodată, potrivit documentului, și asupra statelor aliate din NATO, un instrument de presiune asupra populațiilor statelor din întreg flancul Estic al NATO, dar mai ales din statele Occidentale mai puțin rutinate cu răspunsurile la politicile tranșante și agresive ale Rusiei.
Și mai relevantă este numirea lui Serghei Karaganov drept consilier al lui Putin și vehicularea tot mai acută a nevoii de a utiliza arma nucleară pentru a fi credibil, un pas care ar fi dezastruos pentru Rusia și care este următorul față de toată zona retorică vizibilă. Rusia s-a așezat singură în colț și nu mai are argumente credibile. În plus, mediile de analiză rusești consideră că utilizarea unei arme nucleare în teatru, de putere sub o kilotonă, nu ar fi escalatorie și nu ar duce la un război nuclear.
Or perspectiva utilizării unei arme atomice, pentru prima dată după Hiroshima și Nagasaki august 1945, ar determina o retaliere juridică și politică atât de puternică la nivelul Consiliului de Securitate al ONU – cu posibila suspendare sau eliminare a Rusiei din organismul internațional, reacții dure ale Chinei și întregului Sud Global – încât recursul la această escaladare prin modificarea legislativă lasă Rusia fără instrumente mai departe. Iar o asemenea situație este deopotrivă periculoasă și escalatorie, punând sub semnul întrebării credibilitatea oricărui discurs sau gest al liderilor de la Moscova care nu înseamnă recursul real la butonul nuclear.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
