Macron promite o articulare europeană a doctrinei nucleare a Franței după discuții “confidențiale” cu Merz: Trebuie să restructurăm arhitectura de securitate în Europa

Corespondență din München

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri, pe scena Conferinței de Securitate de la München, că va prezenta în următoarele săptămâni rezultatul unui dialog strategic privind articularea doctrinei de descurajare nucleară a Franței la arhitectura de securitate a Europei.

Emmanuel Macron a susținut un discurs amplu la Conferința de Securitate de la München, în care a prezentat o viziune ambițioasă și optimistă pentru viitorul Europei. De la războiul din Ucraina și relația cu Rusia, la ideea unui program nuclear european, reglementarea platformelor digitale și apelul la „respect” în relația cu Statele Unite, liderul francez a conturat imaginea unei Europe care trebuie să devină o veritabilă putere geopolitică și să își apere ferm interesele.

În sesiunea de întrebări și răspunsuri cu președintele Conferinței, Wolfgang Ischinger, care a urmat discursului, Macron a declarat că europenii vor trebui să „reorganizăm arhitectura noastră de securitate” pentru a răspunde provocărilor moderne.

Macron, care urmează să țină un discurs la sfârșitul acestei luni despre modul în care vede rolul forței de descurajare nucleară a Franței în Europa, a declarat că a început aceste consultări.

Liderul francez a precizat că a lucrat cu cancelarul german Friedrich Merz la mecanismele de guvernanță ale programului, inclusiv la garanții și mecanisme de control. La rândul său, Merz a precizat că a purtat discuții confidențiale cu liderul francez despre această temă.

Am avut discuții confidențiale cu Emmanuel Macron despre o forță nucleară europeană de descurajare”, a declarat Merz în dialogul său cu președintele Conferinței, Wolfgang Ischinger, abordând unul dintre cele mai sensibile subiecte din arhitectura de securitate a Europei.

Trebuie să reorganizăm și să restructurăm arhitectura noastră de securitate în Europa. Pentru că arhitectura de securitate din trecut a fost concepută și structurată în totalitate în perioada Războiului Rece. Așadar, nu mai este adaptată”, a mai spus Emmanuel Macron.

Trebuie să reformulăm descurajarea nucleară în această abordare. De aceea concepem, și în câteva săptămâni voi detalia acest lucru, dar am inițiat un dialog strategic, evident cu cancelarul Merz, dar și cu câțiva lideri europeni, pentru a vedea cum putem articula doctrina noastră națională, care este garantată și controlată de Constituție”, a continuat el.

Franța deține singurul arsenal nuclear complet independent din Europa.

De altfel, cancelarul german și președintele francez au convenit în vara anului trecut că Franța și Germania vor purta un “dialog strategic” legat de umbrela nucleară franceză în Europa. În martie anul trecut, Emmanuel Macron a anunțat „o nouă eră” în care Franța este dispusă să extindă umbrela nucleară către aliații europeni, lucru care a generat reacții din partea unor țări precum Danemarca, Polonia, Norvegia și Germania.

În prezent, descurajarea nucleară a Europei este asigurată în principal de Statele Unite, care dispun de arme nucleare pe continent și de zeci de mii de militari staționați în baze europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare