Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat miercuri că Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru identificarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană, în contextul amenințărilor de securitate generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Precizarea a fost făcută după întrevederea de la Chișinău cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, aflat în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului. Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu a precizat că discuțiile au vizat proiectele comune de infrastructură și interconectare, securitatea energetică, investițiile și cooperarea în domeniul securității.
„Am discutat despre proiectele care ne leagă de România și de Uniunea Europeană: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Vrem ca oamenii să circule mai ușor și să petreacă mai puțin timp la frontieră, iar energia să fie mai sigură și mai accesibilă”, a transmis președinta Republicii Moldova.
Maia Sandu a subliniat că economiile celor două state sunt strâns conectate, capitalul românesc fiind prezent în Republica Moldova, iar cel moldovenesc în România, prin mii de companii și locuri de muncă de ambele părți ale Prutului.
Un subiect important al întrevederii a fost securitatea, în condițiile în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe cetățenii ambelor țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le violează spațiul aerian.
Maia Sandu a condamnat, de asemenea, atacurile Rusiei asupra navelor civile din Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, despre care a afirmat că pun în pericol vieți omenești și comerțul din întreaga regiune.
„În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a precizat lidera de la Chișinău.
În ceea ce privește integrarea europeană, Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova contează pe sprijinul României în avansarea parcursului său european. „O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, a transmis președinta Republicii Moldova.
La final, Maia Sandu i-a mulțumit premierului român pentru angajamentul de a continua proiectele comune și i-a urat succes în mandat.
Luca Niculescu a efectuat marți prima sa vizită externă de la învestirea în funcția de prim-ministru, în urmă cu o săptămână. La Chișinău, acesta a discutat cu omologul său, Vasile Tofan, despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe conectivitatea terestră, securitatea energetică, investițiile românești și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.
Premierul s-a întâlnit și cu reprezentanții companiilor românești prezente pe piața moldovenească, cărora le-a promis sprijinul Guvernului pentru dezvoltarea investițiilor.
De asemenea, într-un interviu acordat TVR Moldova, Niculescu a afirmat că o eventuală unire a celor două state depinde de voința cetățenilor, subliniind că prioritățile actuale sunt aprofundarea relațiilor bilaterale și susținerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.





