Cancelarul german Angela Merkel îl va primi marţi pe premierul grec Antonis Samaras la Berlin, a anunţat purtătorul de cuvânt german Steffen Seibert, în cursul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.
Cei doi lideri vor avea “un schimb de opinii informal” la Cancelarie, a afirmat Seibert, precizând că întâlnirea se va desfăşura cu uşile închise.
“Este firesc să profităm de această ocazie pentru a evalua progresele înregistrate de Grecia în eforturile de reformă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului, subliniind că “premierul grec şi Cancelaria federală au, de mai multe luni, schimburi regulate şi intensive”.
Sursa: Mediafax.ro
Foto: ec.europa.eu




