Connect with us

INTERNAȚIONAL

Bogaţii Europei au avut în 2012 cel mai slab profit de la debutul crizei

Published

on

Familiile bogate din Europa au obţinut în acest an cele mai slabe randamente ale averilor din ultimii cinci ani, după ce incertitudinile economice i-au determinat să investească prea mulţi bani în active considerate sigure, dar generatoare de profit redus, se arată într-un studiu, potrivit Mediafax.ro.

Randamentele anuale au coborât chiar şi la un sfert faţă de anul trecut, arată studiul, realizat de firma Campden Wealth şi grupul elveţian UBS, potrivit CNBC.

Birourile care administrează averea unei singure familii au obţinut un randament anual mediu de 3,6%, faţă de o ţintă de 8%.

Firme mai mari, reprezentând mai multe familii, au raportat doar 2%, sub ţinta de 5%.

Datele au fost obţinute în urma unui sondaj la care au participat 60 de birouri de familie, mici firme de servicii financiare înfiinţate pentru administrarea averilor familiilor bogaţilor.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  freefoto.com

INTERNAȚIONAL

Organizația Mondială a Sănătății anunță că 17 potențiale vaccinuri împotriva COVID-19 se află în etapa de testare pe oameni

Published

on

17 potențiale vaccinuri împotriva noului coronavirus se află în prezent în etapa testelor clinice pe oameni, a precizat Organizația Mondială a Sănătății, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Vaccinul care se află în cel mai avansat stadiu este în curs de dezvoltare la Universitatea Oxford din Regatul Unit, a precizat OMS la finalul unei conferințe de cercetare cu o durată de două zile.

Organizația Mondială a Sănătății și-a arătat optimismul, chiar dacă testele curente nu sunt încununate de succes.

”Avem o reţea variată cu patru tipuri diferite de vaccinuri”, a precizat Ana Maria Henao Restrepo, conducătoarea departamentului pentru cercetare şi dezvoltare din cadrul OMS.

Peste 150 de substanțe active se află în prezent în faza de cercetare pentru dezvoltarea unui vaccin contra noului coronavirus.

Vaccinul AZD1222, creat de cercetătorii de la Oxford, este primul ajuns în cea de-a treia etapă a testelor clinice, care implică desfășurarea unor teste la scară largă pe un grup numeros de perosane în scopul stabilirii eficacității și siguranței produsului.

În cea de-a doua fază se află, de asemenea, alte cinci vaccinuri potențiale, în cadrul căreia încercările se desfășoară pe un număr mai mic de pacienți a căror stare de sănătate sugerează că substanța ar trebui să producă efecte.

În primă instanță, substanțele active sunt testate de obicei pe persoane sănătoase pentru a testa nivelul de toleranță.

Teste clinice pentru vaccinuri sunt de asemenea în desfăşurare în Germania, inclusiv la compania Biontech, cu sediul în oraşul Mainz, şi la CureVac, în Tuebingen.

De obicei, dezvoltarea unui vaccin durează între 10 şi 15 ani. Cu toate acestea, transmiterea globală a noului coronavirus a determinat numeroşi cercetători, companii farmaceutice şi autorităţi de reglementare să facă eforturi fără precedent pentru a accelera dezvoltarea unui vaccin.

În acest sens, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană privind vaccinurile prin care urmărește să dezvolte, fabrice și distribuie vaccinuri împotriva COVID-19.

Comisia își propune astfel să asigure: vaccinuri sigure, de calitate și eficiente, acces rapid la astfel de vaccinuri pentru statele membre și cetățenii acestora, fiind vârf de lance al solidarității la nivel global, acces echitabil, cât mai curând posibil, la un vaccin accesibil ca preț.

Strategia UE este fundamentată pe doi piloni: 1. asigurarea producției de vaccinuri în UE și a unor rezerve suficiente pentru statele membre prin încheierea de angajamente prealabile de achiziție cu producătorii de vaccinuri prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență. Pe lângă aceste angajamente, producătorii pot avea acces la fonduri suplimentare și la alte forme de sprijin, 2. adaptarea cadrului de reglementare al UE pentru a ține seama de situația de urgență actuală și recurgerea la mecanismele de flexibilitate normativă existente pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor, menținând în același timp standarde adecvate în materie de calitate, siguranță și eficacitate a vaccinurilor.

Pentru a sprijini companiile în dezvoltarea și producerea rapidă a unui vaccin, Comisia Europeană va încheia, în numele statelorm mebre, acorduri cu producători individuali de vaccinuri.

Astfel, pentru a-și asigura dreptul de a achiziționa un anumit număr de doze e vaccin într-un interval de timp dat, Comisia va finanța o parte din costurile inițiale pe care producătorii de vaccinuri trebuie să le asigure, sub forma unor angajamente prealabile de achiziție.

Finanțarea oferită inițial va fi considerată un acont pentru vaccinurile care vor fi cumpărate efectiv de statele membre.

O parte din fonduri va proveni din Instrumentul pentru sprijin de urgență al UE, în valoare de 2,7 miliarde de euro, urmând ca un sprijin financiar adițional să fie disponibil prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE regretă că rușii nu au avut acces la o informație ”echitabilă” privind referendumul care îi permite lui Vladimir Putin să rămână președinte până în 2036

Published

on

© Kremlin.ru

Uniunea Europeană critică reforma constituțională din Rusia care îi permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, relatează Politico.

“Ne așteptăm ca toate rapoartele și acuzațiile de nereguli, inclusiv constrângerea alegătorilor, votul multiplu, încălcarea secretului votului și acuzațiile de violență a poliției împotriva unui jurnalist care a fost prezent să fie observat, să fie investigate în mod corespunzător”, a declarat un purtător de cuvânt al UE într-un comunicat despre votul care schimbă constituția rusă pentru a-i permite lui Putin să mai funcționeze de două ori după ce actualul său mandat se încheie în 2024.

Rusia a adoptat vasta reformă constituţională ce ar urma să-l autorizeze pe Vladimir Putin să rămână la Kremlin până în 2036, un referendum denunţat de opoziţie care apreciază că este o manevră pentru a-şi menţine controlul asupra ţării, scrie AFP și Agerpres.

Ruşii au validat cu 74,1% din voturi aceste amendamente care, pe lângă problema mandatelor preşedintelui în exerciţiu, introduc, de asemenea, principiile sale conservatoare în Constituţie, potrivit rezultatelor din circa 30% din birourile de vot repartizat pe imensul teritoriu rus şi difuzate miercuri de Comisie electorală centrală.

UE ”regretă faptul că, în cadrul acestui vot, lipsa unei campanii, “ceea ce i-a privat pe alegători de acces la o informaţie echilibrată şi la o dezbatere corespunzătoare pentru aducerea unor modificări (la Constituţie) atât de importante”, a subliniat purtătorul de cuvânt european în comunicatul oficial.

Continue Reading

POLITICĂ

Ambasadorul Adrian Zuckerman: SUA rămân angajate să asigure suveranitatea şi securitatea României. Poporul român nu are un prieten mai bun decât Statele Unite

Published

on

© Administrația Prezidențială

SUA rămân angajate în îmbunătăţirea statului de drept în România, să asigure suveranitatea şi securitatea României şi să creeze oportunităţi pentru toţi românii, să prospere, a declarat, joi, ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, la recepţia de Ziua Independenţei.

“Avem un Parteneriat Strategic angajat în domeniile securităţii, democraţiei şi prosperităţii economice comune. Azi, relaţia noastră este mai puternică decât oricând. SUA rămân angajate în îmbunătăţirea statului de drept în România, să asigure suveranitatea şi securitatea României şi să creeze oportunităţi pentru toţi românii, să prospere. Acum este momentul pentru românii care au emigrat să se întoarcă acasă şi să clădească un viitor mai bun pentru toţi”, a afirmat diplomatul, la evenimentul la care au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, informează Agerpres.

El a amintit de colaborarea România-SUA în domeniile militar, energetic, dar şi recent, în combaterea pandemiei COVID-19.

“Suntem dedicaţi să susţinem redresarea economică a României şi să asigurăm securitatea economică. Ne-am unit forţele în combaterea corupţiei şi am completat eforturile pornite de patrioţii români care au răsturnat regimul comunist, acum 30 de ani. SUA sunt dedicate să îşi folosească toate resursele din domeniu, pentru a susţine statul de drept şi lupta anticorupţie şi traficul de persoane”, a punctat Zuckerman.

Totodată, diplomatul american a făcut un apel la “vigilenţă”.

“Trebuie, de asemenea, să rămânem vigilenţi la adversarii noştri care încearcă să profite de situaţia prezentă, pentru a submina libertăţile noastre (…) Eforturile de a perverti pieţele libere, societăţile democratice şi folosirea de tehnologii care nu sunt de încredere nu trebuie tolerate. Influenţele maligne ce au ca scop destabilizarea şi oprirea României din a atinge adevăratul său potenţial economic trebuie să fie refuzate”, a punctat el.

În cadrul discursului săi, Zuckerman a amintit faptul că s-a născut în România, iar părinţii săi au emigrat, în perioada comunismului.

“Eu însumi, cu modestie, sunt azi, în faţa dumneavoastră, exemplu al măreţiei Americii, o ţară în care fiul a doi emigranţi, care au avut curajul de a sacrifica totul pentru libertate, a avut ocazia de a se întoarce ca ambasador al Statelor Unite”, a spus el.

În final, ambasadorul a făcut un apel la curaj şi apărarea democraţiei.

“Vă rog pe cei ce mă ascultaţi în seara aceasta să fiţi curajoşi, să apăraţi libertatea şi democraţia, să vă asiguraţi că flacăra libertăţii străluceşte în România şi în lumea întreagă. Vă rog pe toţi să credeţi în propriile forţe şi într-o Românie mai bună, vă rog pe toţi să faceţi fapte mari. Am repetat în mai multe rânduri: poporul român nu are un prieten mai bun decât Statele Unite iar Statele Unite nu au prieten mai bun decât România”, a spus ambasadorul SUA la Bucureşti. 

Citiți și Klaus Iohannis, apel la solidaritate transatlantică: SUA vor avea mereu în România un aliat strategic. România, puternic angajată pentru o relație solidă între SUA, NATO și Europa

Citiți și Premierul Ludovic Orban, cu ocazia Zilei Independenței SUA: România este şi va continua să fie unul dintre aliaţii de nădejde ai SUA, o opţiune firească bazată pe valori, idealuri şi interese comune

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending