Ministrul apărării și omologul slovac au discutat despre colaborarea în domeniul industriei de armament și creșterea producției de muniții

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a avut vineri, 27 martie, o întrevedere cu omologul său din Slovacia, Robert Kaliňák, în contextul vizitei oficiale în România a prim-ministrului slovac, la invitația premierului român.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat cooperarea bilaterală în domeniul apărării, precum și coordonarea pozițiilor în cadrul Uniunii Europene și NATO. În acest context, ministrul apărării naționale a reiterat continuarea participării României cu forțe la Grupul de Luptă NATO din Slovacia.

Un element important al discuției a fost reprezentat de consolidarea bazei tehnologice și industriale de apărare, prin inițierea unor discuții privind colaborarea în domeniul industriei de armament și identificarea unor soluții pentru creșterea capacității de producție de muniții și vehicule militare.

„Colaborare pentru producția comună de armament în România – asta construim concret”, a scris Radu Miruța, pe Facebook.

În acest sens, a fost propusă organizarea unor întâlniri la nivel de experți. „Specialiștii noștri vor merge în Slovacia pentru a identifica echipamentele, tehnica și facilitățile de producție, iar specialiștii slovaci se vor deplasa în România, unde se vor informa despre potențialele locații de producție și cooperare tehnologică”, a spus Miruță.

În cadrul întâlnirii, ministrul Kaliňák a exprimat susținerea Slovaciei pentru continuarea programului SAFE, inclusiv pentru propunerea României de includere în mecanismele viitoare de finanțare pentru industria de apărare (un potențial SAFE 2) a unui regulament care să cuprindă maparea exactă a facilităților industriale existente în fiecare stat membru – industriale, logistice, de testare sau depozitare – corelate cu nevoile reale ale Europei, și introducerea directă a acestora în program.

De altfel, această propunere a fost prezentată de ministrul Miruță  la întrevederea cu șefa diplomației UE Kaja Kallas, care a avut loc la începutul lunii martie.

„Realitatea este că cererea pentru echipamente de apărare – atât din partea statelor membre, cât și a Ucrainei – a crescut accelerat. Nu putem răspunde rapid fără să folosim inteligent ceea ce există deja în Europa. România are un avantaj real: deținem infrastructură, platforme industriale și capabilități logistice care pot reprezenta până la 35% din activele necesare unei fabrici noi. Asta înseamnă timp câștigat, costuri reduse și producție accelerată”, a transmis Radu Miruța.

Ministrul a subliniat că, în prezent, lipsește o cartografiere clară a acestor capacități la nivel european, precum și o coordonare reală, de sus în jos, care să le coreleze între statele membre și în relația cu Ucraina, precizând că aceasta este direcția propusă.

„Europa trebuie să producă mai mult, mai rapid și mai coordonat. Iar România nu doar că este parte din acest efort, ci poate fi unul dintre pilonii lui”, a subliniat Radu Miruță. 

 La finalul întrevederii, cei doi oficiali au reafirmat importanța posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și necesitatea asigurării complementarității între măsurile luate la nivel european și cele adoptate în context aliat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare