Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, i-a prezentat omologului turc Abdulkadir Uraloğlu „oportunitățile și strategia de dezvoltare în domeniul transporturilor, pe toate cele 4 domenii: naval, aerian, rutier și feroviar”.
Oficialul român a „reiterat importanța majoră a colaborării dintre cele două țări la nivel economic, comercial și strategic”.
Printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Facebook, Ciprian Șerban a anunțat că a pus accentul pe următoarele aspecte:
- identificarea unor rute comerciale alternative de transport feroviar între Europa și Asia, care să implice România și Turcia;
- componenta de transport maritim pe ruta Constanța- Karasu, care oferă o alternativă sigură și competitivă, inclusiv pentru transportul rutier de mărfuri între Turcia și Europa Centrală și de Est;
- valorificarea calității României de stat membru Schengen de la 01 ianuarie 2025 și creșterea numărului de zboruri între București și Istanbul pentru companiile aeriene desemnate de fiecare parte.
Potrivit oficialului român, ministrul turc al Transporturilor, Abdulkadir Uraloğlu, „a propus, cu această ocazie, înființarea unui comitet de lucru bilateral pe domeniul naval”.
„În opinia sa, Portul Constanța este cel mai atractiv port de la Marea Neagră, iar facilitățile trebuie valorificate, în special în acest context geopolitic”, a dezvăluit ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Discuțiile cooperării dintre România și Turcia au continuat în prezența premierului Ilie Bolojan.
Premierul a subliniat că parteneriatul economic este unul dintre cei mai solizi piloni ai cooperării noastre, iar Turcia este cel mai important partener comercial din afara UE.
Schimburile comerciale în 2024 au depășit 10 mld de euro, Turcia fiind prima destinație pentru exporturile românești în afara UE.




