Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Mona Pivniceru: Am discutat cu cei de la Comisia Europeană, am fost felicitată pentru criteriile de transparenţă

Published

on

Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru şi premierul Victor Ponta au prezentat un pachet legislativ privind sistemul judiciar. Ministrul Justiţiei a declarat că a propus câteva măsuri care ar urma să deblocheze activitatea instanţelor, a anunţat că în ianuarie 2013 ar urma să intre în vigoare Noul Cod Penal şi Codul de Procedură Penală, potrivit Gandul.info. Pivniceru a mai declarat că a discutat cu Comisia Europeană despre procedura de numire a noului procuror general, arata sursa citată.

Declaratiile Monei Pivniceru despre numirea procurorului general şi a şefului DNA, :

Astăzi nu am discutat aici la Parlament despre numirea procurorului general şi a şefului DNA. Numirea procurorului general prevăzută în lege ca atribut exclusiv al ministrului Justiţiei am discutat-o cu oficialii de la Uniunea Europeană. Eu am stabilit criteriile care au fost ca să zic aşa agreate de secţia de procurori a CSM. Chiar am fost felicitată pentru maniera în care am găsit aceste criterii de transparenţă.

Când se va schimba ceva este o altă situaţia. Pe cadrul juridic existent este situaţia care există care eu am transparentizat-o în limitele textului de lege. Nu îmi imaginez că într-o săptămâna cinva dă o altă lege.
Domna Reding nu a fixat o întâlnire bilaterală cu ministrul Justiţiei din România. Exista şansa unei întâlniri informale de prezentare a mea ca ministru. Nu s-a statuat asupra unei întâlniri bilaterale în care să-mi prezint strategia şi proiectele. Am cerut oricum o întâlnire cu ea aştept să văd când se va putea. Doamna Reding are un calendar foarte aglomerat. Eu m-am pus la dispozitia dumneaei. Am avut aceste chestiuni urgente pe care consider că le-am realizat. De acuma înainte aştept întâlnirea.

Mai multe informaţii AICI.

Sursa: Gandul.info
Foto:  gov.ro

COMISIA EUROPEANA

Raport Comisia Europeană: 70% dintre consumatorii europeni au încredere că drepturile lor sunt respectate de comercianți, însă riscurile online persistă

Published

on

© European Union 2018

Înainte de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor de mâine, Comisia Europeană a publicat raportul privind condițiile de consum, care arată că 68% dintre consumatorii europeni se simt încrezători în siguranța produselor pe care le cumpără, iar 70% au încredere că drepturile lor de sunt respectate de comercianți, informează comunicatul oficial. 

Cu toate acestea, datele din raportul respectiv arată și că riscurile online pentru consumatori persistă, inclusiv înșelăciunile, recenziile false și practicile publicitare înșelătoare. 

Comisia Europeană ia măsuri decisive pentru a aborda provocările cu care se confruntă consumatorii din întreaga UE. Odată cu intrarea în vigoare a noii Reglementări Generale privind Siguranța Produselor, consumatorii sunt acum mai bine protejați împotriva expunerii la produse nesigure vândute atât online, cât și offline.

Pentru a aborda riscurile legate de bunurile vândute de comercianții cu amănuntul online din afara UE și de piețele care găzduiesc comercianți din afara UE, Comisia a adoptat la începutul acestui an Comunicarea privind pachetul privind comerțul electronic. De asemenea, Comisia pregătește o lege privind echitatea digitală pentru a consolida protecția consumatorilor împotriva practicilor dăunătoare online, în complementaritate cu normele digitale existente ale UE.

În urma intrării în vigoare, în 2026, a noilor norme prevăzute de Directiva privind dreptul la reparații și de Directiva privind responsabilizarea consumatorilor în vederea tranziției ecologice, consumatorii vor beneficia, de asemenea, de reparații mai ușoare, de o reutilizare sporită a produselor și de informații mai clare privind durabilitatea și reparabilitatea.

Principalele concluzii ale raportului de anul acesta:

  • 70% dintre consumatori sunt de părere că comercianții și furnizorii de servicii respectă drepturile consumatorilor, în timp ce 61% dintre consumatori au încredere în organizațiile publice pentru a proteja aceste drepturi.
  • Comerțul electronic transfrontalier este în creștere, 35% dintre consumatori cumpărând dintr-o altă țară a UE și 27% din afacerea UE în 2024.
  • Cumpărătorii online sunt cu peste 60% mai predispuși să întâmpine probleme cu achizițiile lor, comparativ cu cei care cumpără offline.
  • 93% dintre cumpărătorii online își fac griji cu privire la publicitatea online direcționată, inclusiv cu privire la colectarea datelor personale, publicitatea excesivă și personalizarea.
  • 45% dintre consumatori s-au confruntat cu înșelăciuni online, iar mulți s-au confruntat cu practici neloiale, inclusiv recenzii false și reduceri înșelătoare.
  • În ciuda unei încetiniri a ratei inflației în 2024 și a unei îmbunătățiri a sentimentului consumatorilor în comparație cu 2022, 38% dintre consumatori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea lor de a-și plăti facturile, iar 35% cu privire la posibilitatea de a-și permite alimentele preferate.
  • 74% dintre consumatori au observat cazuri în care produsele ambalate își reduc dimensiunea, în timp ce 52% au observat o scădere a calității fără o scădere corespunzătoare a prețului.
  • Considerentele de mediu în deciziile de cumpărare au scăzut cu 13% din 2022, din cauza considerentelor legate de costul produselor și serviciilor durabile și a neîncrederii în fiabilitatea declarațiilor de mediu.

Citiți și: Echitate digitală: Asociațiile comercianților din UE propun șase recomandări axate pe o aplicare mai strictă a normelor actuale și pe ajustări progresive pentru protejarea consumatorilor care fac cumpărături online

Rezultatele raportului vor fi discutate cu statele membre, asociațiile de consumatori și întreprinderile și vor contribui la pregătirea viitoarelor inițiative, cum ar fi Agenda pentru consumatori 2025-2030 și Legea privind echitatea digitală .

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen anunță extinderea sancțiunilor UE împotriva Moscovei pentru alte 2.400 de persoane și entități rusești

Published

on

© European Union, 2025

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leye, anunță că Uniunea Europeană își intensifică presiunea asupra Moscovei. Astfel, sancțiunile europene vor fi extinse pentru 2.400 de persoane și entități rusești.

Printre măsurile anunțate de președinta Executivului European se numără interdicițiile de călătorie, înghețarea activelor și interzicerea finanțării. 

„Determinarea noastră de a sprijini Ucraina este decisivă”, a scris președinta Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe platforma X.

Reamintim că Uniunea Europeană a adoptat pe 24 februarie, cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, consolidând măsurile economice și individuale menite să slăbească capacitatea regimului de la Kremlin de a continua războiul ilegal și neprovocat împotriva Ucrainei. Pachetul de sancțiuni, adoptat la marcarea a trei ani de la începutul invaziei la scară largă, vizează sectoare esențiale ale economiei ruse și include restricții asupra entităților și persoanelor implicate în susținerea agresiunii.

   Citiți și: UE adoptă al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei la 3 ani de la invazia Ucrainei, pentru a oferi Kievului „cea mai puternică poziție posibilă” în negocieri

Prin adoptarea acestui pachet de sancțiuni, Uniunea Europeană a transmis un mesaj clar: agresiunea Rusiei nu va rămâne nepedepsită, iar sprijinul pentru Ucraina va continua până la restabilirea păcii și securității internaționale.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE reacționează la tarifele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu cu un pachet de măsuri de retorsiune vizând exporturi de 26 mld. de euro

Published

on

© European Union, 2025

Uniunea Europeană reacționează rapid la noile tarife de până la 25% impuse de Statele Unite asupra importurilor de oțel, aluminiu și produse derivate, printr-un set de măsuri compensatorii menite să protejeze companiile și lucrătorii europeni afectați de aceste restricții comerciale, a transmis, miercuri, Comisia Europeană.

Măsura vine ca răspuns la ceea ce UE consideră a fi tarife nejustificate și perturbatoare impuse de Washington, care au intrat în vigoare la miezul nopții.

„Regretăm profund această măsură. Tarifele sunt taxe. Sunt rele pentru întreprinderi și chiar mai rele pentru consumatori. Aceste tarife perturbă lanțurile de aprovizionare. Ele aduc incertitudine pentru economie”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Sunt în joc locuri de muncă. Prețurile vor crește. În Europa și în Statele Unite”, a continuat ea.

Măsurile UE includ:

  • Reintroducerea taxelor compensatorii suspendate din 2018 și 2020, aplicabile începând cu 1 aprilie 2025. Acestea vor viza produse americane precum băuturi alcoolice, motociclete și ambarcațiuni.
  • Un nou pachet de măsuri suplimentare, menit să echilibreze impactul noilor tarife americane, care afectează exporturi europene în valoare de 26 miliarde de euro.

„Vom lua măsuri proporționale și rapide pentru a apăra interesele economice ale UE și ale cetățenilor săi”, a transmis Comisia Europeană.

Primul pas în acest proces este lansarea unei consultări de două săptămâni cu părțile interesate din UE. Aceste consultări vor asigura alegerea corespunzătoare a produselor care vor fi supuse noilor contramăsuri, asigurând un răspuns eficient și proporțional care să reducă la minimum perturbările pentru întreprinderile și consumatorii din UE.

  • 12 martie – lansarea consultărilor cu stakeholderii europeni privind produsele care vor face parte din noile taxe.
  • 26 martie – evaluarea propunerilor și consolidarea listelor finale.
  • jumătatea lunii aprilie – aprobarea și implementarea noului pachet de măsuri compensatorii.

Măsuri și contramăsuri impuse în mandatul precedent al administrației Trump

În 2018, administrația Trump a introdus taxe vamale de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu, afectând exporturi europene de 6,4 miliarde de euro. UE a răspuns printr-un pachet de măsuri echivalente, însă, în 2021, ambele părți au suspendat aceste sancțiuni pentru a negocia un acord pe termen lung.

Pe 12 martie 2025, SUA au anunțat revenirea la tarifele din 2018 pentru oțel și majorarea tarifelor impuse aluminiului de la 10% la 25%, dar și extinderea acestora la produse care conțin oțel și aluminiu, precum electrocasnice, echipamente sportive și mobilier. Noile taxe afectează 5% din totalul exporturilor UE către SUA, generând costuri suplimentare de 6 miliarde de euro pentru importatorii americani.

În plus, secretarul american al comerțului va stabili, până la 12 mai 2025, un sistem prin care SUA vor continua să extindă lista produselor derivate din oțel și aluminiu supuse unor taxe suplimentare de până la 25%.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.1 hour ago

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban, în timp ce premierul a promis reprimarea ”armatei din umbră” a oponenților politici

RUSIA2 hours ago

Secretarul de stat american și ministrul rus de externe au discutat telefonic despre ”pașii următori” în negocierile care vizează pacea în Ucraina

EVENIMENTE15 hours ago

“EuRo Manifest”: Peste 10.000 de români au manifestat pașnic în Piața Victoriei, formând o inimă care bate pentru Europa pe acordurile imnului UE

MAREA BRITANIE17 hours ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA17 hours ago

Donald Tusk critică susținerea predecesorului său pentru Simion, liderul unui “partid pro-rus și anti-UE”: România este un partener cheie în apărarea graniței de est UE și NATO

U.E.19 hours ago

Președintele Germaniei este îngrijorat de impactul rețelelor sociale asupra democrației: Dezbaterea se mută de la media de calitate la rețelele sociale, fapt ce schimbă profund democrația noastră

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Bolojan, după videoconferința convocată de Starmer: România este angajată să continue sprijinul pentru Ucraina și pentru o pace durabilă și justă

MAREA BRITANIE21 hours ago

Putin trebuie să pună capăt atacurilor barbare asupra Ucrainei dacă ”vrea cu adevărat pace”, subliniază Keir Starmer

ROMÂNIA22 hours ago

Cristian Diaconescu: România este în dialog cu administrația americană și nu avem semnale că SUA ar lua în calcul retragerea trupelor din țara noastră

CONSILIUL UE23 hours ago

Statele UE și-au adoptat poziția de negociere privind impunerea de tarife pentru o serie de produse agricole și îngrășăminte din Rusia și Belarus

MAREA BRITANIE17 hours ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ5 days ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 week ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

NATO1 week ago

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan, după primul său Consiliu European: Am stabilit ca prioritară întărirea flancului estic, de la Baltică la Marea Neagră. Prioritățile militare ale României vor fi stabilite în comun cu NATO

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan: România nu va trimite trupe în Ucraina, ci poate fi un hub logistic pentru alte trupe; România va participa la reuniunea șefilor apărării de la Paris

Trending