New Strategy Center și Sofia Security Forum, protocol de colaborare pentru elaborarea de analize și studii privind afacerile externe și securitatea în regiunea Mării Negre și a Balcanilor

New Strategy Center și Sofia Security Forum au încheiat luni, 7 decembrie, un protocol de colaborare pentru elaborarea de analize și studii privind afacerile externe și securitatea în regiunea Mării Negre și a Balcanilor, potrivit unui anunț pe Facebook. 

 

Sofia Security Forum este un think tank cu o vastă activitate în sfera afacerilor externe și securității, o organizație independentă nonguvernamentală, fiind o platformă importantă de dezbatere a temelor legate de securitatea națională a Bulgariei și cea internațională.

De asemenea, acordul încheiat prevede și schimburi de experți pentru conferințe și dezbateri.


New Strategy Center este un ONG care asigură un cadru de dezbateri pentru subiecte de maximă importanță pentru România, mai ales în domeniile în care țara noastră ar trebui să fie un furnizor/hub regional, precum și să substanțieze parteneriatul strategic cu SUA.

Apărarea, legătura dintre modernizarea armatei și dezvoltarea industrială, securitatea energetică, provocările legate de amenințările hibride, securitatea cibernetică, securitatea financiară, educația, diplomația publică și combaterea extremismului sunt câteva dintre domeniile asupra cărora New Strategy Center iși concentrează activitatea. 

Membrii săi sunt cetățeni implicați activ în proiecte care pot duce la schimbarea în bine a României.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare