Nicolae Ciucă: Bugetul pentru 2024 va fi un buget pentru dezvoltarea României. Pentru prima dată în istorie, bugetul educației crește cu 61%. 7,3% din PIB sunt alocați pentru investiții

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că liniile principale ale proiectului bugetului pe 2024 asigură continuarea investiţiilor pentru modernizarea României, precizând că vor fi creşteri importante ale alocărilor către ministere, iar sursa de finanţare a acestora ar reprezenta-o, potrivit ministrului de finanţe, creşterea veniturilor cu aproximativ 2% şi măsurile de reducere a evaziunii fiscale.

“În şedinţa conducerii PNL am discutat tema principală legată de bugetul pe anul 2023 şi proiectul bugetului pentru anul 2024. A fost prezent ministrul de finanţe, domnul Marcel Boloş, care a dat toate detaliile legate de măsurile luate, astfel încât să închidem anul bugetar 2023 în conformitate cu asumările luate de deficit bugetar de 5,5% şi, desigur, proiecţia de buget pentru anul 2024”, a declarat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a precizat, într-o postare pe Facebook, că pentru Partidul Național Liberal, liniile roșii sunt foarte clare: bugetul pentru anul următor va asigura investițiile necesare pentru modernizarea României, dar și sprijinul necesar pentru cetățeni – majorări de pensii și salarii. “Bugetul pentru 2024 va fi un buget pentru dezvoltarea României“, a spus Nicolae Ciucă.

“În acest sens, doresc să menţionez că liniile principale de buget asigură continuarea investiţiilor pentru modernizarea României şi în felul acesta este asigurat un procent de 7,3% din Produsul Intern Brut pentru tot ceea ce înseamnă investiţii. Este pentru prima dată în istorie când bugetul alocat pentru Educație a crescut de la 35 miliarde lei la 57 miliarde lei, o creștere de 61%, bani necesari pentru creșterile salariale promise, dar și pentru punerea în aplicare a Legilor Educației. La Ministerul Dezvoltării, ne-am asigurat că vom avea fondurile necesare pentru programele de dezvoltare locală, derulate prin Anghel Saligny sau CNI. Structurile de sănătate vor avea un buget total de aproximativ 80 de miliarde, cu o creștere pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate de peste 3 miliarde. Alocăm și fondurile necesare pentru continuarea tuturor programelor de mediu, atât de importante pentru cetățeni”, a adăugat președintele Senatului.

Liderul liberal a subliniat că PNL pledează pentru o construcție bugetară în care investițiile publice sprijină economia și veniturile la buget, iar acestea, la rândul lor, devin surse sustenabile de creștere a veniturilor și a calității vieții pentru toți românii.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare