Nicușor Dan: În 2026 este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că în 2026 este esențial ca statul român să devină „mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni”, subliniind că anul 2025 a fost „un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești”, dar și „un an al rezistenței și al maturității civice”.

În mesajul de Anul Nou transmis miercuri, șeful statului a arătat că, înainte de intrarea într-un nou an, este necesară o evaluare onestă a parcursului recent și a responsabilităților care urmează. El a arătat că 2025 a adus dificultăți reale pentru mulți români, de la presiunea creșterii costului vieții până la temeri legate de stabilitatea locurilor de muncă și de incertitudinea contextului internațional.

„Anul 2025 a fost un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești. Mulți români au resimțit presiunea creșterii costului vieții, temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă și incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile. Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate”, a afirmat președintele, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

 

În același timp, Nicușor Dan a subliniat că anul care se încheie a demonstrat capacitatea societății românești de a rămâne fidelă valorilor democratice și angajamentelor europene și euroatlantice. „2025 a fost, în același timp, un an al rezistenței și al maturității civice. Un an în care România a rămas ferm ancorată în valorile sale democratice și în angajamentele europene și euroatlantice. Un an în care societatea noastră a demonstrat că știe să se mobilizeze, să fie solidară și responsabilă atunci când este cu adevărat pusă la încercare”, a transmis șeful statului.

Referindu-se la anul 2026, președintele a arătat că acesta trebuie să fie un moment al reformei și al reconstrucției încrederii dintre stat și cetățeni.

„Privind spre 2026, este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni. Reforma, responsabilitatea și competența nu pot rămâne simple declarații de intenție, ci obligații ale statului față de fiecare român”, a spus Nicușor Dan.

El a evidențiat potențialul României și necesitatea unei viziuni comune pentru valorificarea acestuia, menționând importanța unei economii moderne și competitive, a unei administrații eficiente, a unui sistem educațional adaptat viitorului și a consolidării statului de drept. „România are un potențial uriaș. Valorificarea lui presupune o viziune comună, o economie modernă și competitivă, o administrație eficientă, un sistem educațional adaptat viitorului, un stat de drept solid, care investește în securitatea sa și în care marea corupție nu își mai găsește locul. În esență, o țară care își respectă cetățenii”, a afirmat președintele.

În încheiere, Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere și speranță, subliniind că noul an oferă oportunitatea corectării greșelilor și a construirii unei Românii mai puternice. „Anul Nou ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică. Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes. Vă doresc tuturor sănătate, liniște și puterea de a privi cu speranță spre viitor. La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla!”, a conchis președintele.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare