spot_img

Oana Țoiu va merge săptămâna viitoare la Washington pentru discuții privind securitatea, economia și acordul privind securitatea socială dintre România și SUA

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a declarat sâmbătă că va efectua săptămâna viitoare o vizită la Washington, în continuarea discuțiilor purtate la Summitul NATO și a celor bilaterale desfășurate la București. 

„Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite este sărbătorită anual pe 11 iulie, iar aceasta este o ocazie potrivită pentru a anunța că voi efectua săptămâna viitoare o vizită la Washington, în continuarea discuțiilor purtate la Summitul NATO și a celor bilaterale desfășurate la București, axate pe securitate, economie și acordul privind securitatea socială dintre România și SUA, care va intra în vigoare la 1 septembrie anul acesta”, a scris Oana Țoiu, pe X.

Oana Țoiu a amintit că Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite este sărbătorită la 11 iulie, dată aleasă pentru a marca aniversarea vizitei istorice efectuate la București de președintele american în 1997, eveniment care a pus bazele Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

„Această zi celebrează legăturile diplomatice, economice și culturale dintre cele două țări. Totodată, marchează peste două secole de relații între cetățenii celor două state și de dialog continuu”, a adăugat aceasta.

De asemenea, ministrul a arătat că aniversarea a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite oferă un nou prilej de reafirmare a importanței Parteneriatului Strategic.

„În anul în care Statele Unite sărbătoresc 250 de ani de la proclamarea independenței, această legătură capătă o semnificație și mai mare, evidențiind modul în care democrația și libertățile fundamentale susțin o viziune comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic, atât în cadrul NATO, cât și la nivel regional, pentru a asigura o securitate sporită, creștere economică și locuri de muncă de calitate – obiective esențiale pe care cele două țări le împărtășesc”, a conchis Oana Țoiu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare