Parlamentul European: Comisia pentru bugete a aprobat prioritățile propuse de Victor Negrescu, negociator-șef al bugetului UE pentru 2025

Comisia pentru bugete a Parlamentului European (BUDG) a aprobat luni seară priorităţile bugetare ale Parlamentului European propuse de negociatorul-şef al PE pentru bugetul UE pe anul 2025, eurodeputatul român Victor Negrescu.

Priorităţile bugetare ale Parlamentului European, propuse de europarlamentarul social-democrat, au fost aprobate cu o largă majoritate de BUDG de 28 voturi pentru din 32 înregistrate. Priorităţile aprobate de BUDG vor fi supuse votului în sesiunea plenară a PE din această lună.

“În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul UE de anul viitor, mă bucură faptul că am reușit în Comisia pentru Bugete să obținem aprobarea, cu o largă majoritate, a priorităților legislativului european privind bugetul Uniunii Europene”, a transmis Victor Negrescu.

El a precizat că negocierile privind bugetul UE nu sunt ușoare având în vedere că se desfășoară într-un climat electoral marcat de dispute privind bugetele statelor membre.

Europarlamentarul român a subliniat că aprobarea raportului cu o largă majoritate în Comisia pentru Bugete “arată coerența raportului, dar mai ales faptul că am reușit să transpunem în document prioritățile actuale ale cetățenilor”.

Printre elementele noi și importante incluse în propunere se regăsesc solicitarea de fonduri suplimentare pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen, accesul la tratamente medicale performante în toată Europa, sprijinirea agriculturii și a mediului rural, prevenirea efectelor calamităților naturale (secete sau inundații), facilitarea repatrierii diasporei prin înlesnirea transferului drepturilor sociale sau crearea unui fond european pentru educație.

“Un element semnificativ a fost includerea dimensiunii sociale drept criteriu pentru alocarea fondurilor, ceea ce poate conduce la creșterea alocărilor pentru România. De altfel, am ajuns la un acord privind păstrarea anvelopei bugetare alocate țării noastre, posibilitatea de a distribui sumele neutilizate către țări precum România care au un nivel ridicat de absorbție a fondurilor sau suplimentarea resurselor alocate pentru infrastructură către țările aflate în proximitatea războiului, incluzând aici atât România, cât și Republica Moldova. Săptămâna viitoare urmează votul din plenul Parlamentului European care ar urma să dea startul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului”, a mai adăugat Victor Negrescu.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare