Partidul Socialiștilor Europeni salută acordul PE pentru viitorul buget al UE: O victorie pentru Europa

Partidul socialiștilor europeni salută aprobarea de către Parlamentul European a cadrului financiar multinanual pentru următorii 7 ani care oferă garanții pentru statul de drept.

„Aceasta este o victorie pentru Europa, posibilă datorită muncii asidue a socialiștilor și a democraților din Consiliu, Parlament și președinția germană. În special, ministrul Roth, care a condus acest proces și a găsit un acord atunci când mulți au spus că ar fi imposibil”, se arată în comunicatul PES.

Social-democrații subliniază că noile instrumente juridice și fondurile stabilite în acord trebuie acum să fie puse în aplicare cât mai curând posibil, astfel încât să nu existe nicio întârziere pentru statele membre în timp ce lucrează pentru a combate pandemia Covid-19 și consecințele sale socio-economice.

„Acesta este momentul în care socialiștii au făcut presiuni. Avem un plan îndrăzneț de redresare și un CFM, care este legat de statul de drept. Au fost multe provocări pe parcurs, dar solidaritatea europeană și valorile fundamentale au predominat”, a declarat președintele PES, Serghei Stanișev.

Citiți și: Parlamentul European a aprobat bugetul UE 2021-2027 în valoare de 1.074,3 miliarde de euro: România va beneficia de peste 47 miliarde de euro din viitorul CFM

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare