Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară la Strasbourg. În perioada 5-8 mai, eurodeputații vor dezbate cu privire la măsurile comerciale ale SUA pentru UE, asigurarea unei păci juste în Ucraina și bugetul UE pe termen lung post-2027, informează un comunicat oficial al Legislativului.
Măsurile comerciale ale SUA și oportunitățile comerciale globale pentru UE
Marți, eurodeputații vor discuta cu Comisia și Consiliul un răspuns coordonat al UE la măsurile comerciale ale SUA și la oportunitățile comerciale globale pentru UE. Dezbaterea din Parlament urmează reacției globale la decizia guvernului SUA de a majora tarifele existente și de a impune altele noi. Eurodeputații vor lua în considerare contramăsurile adoptate de UE – care au fost suspendate ulterior. Sesiunea plenară va analiza și oportunitățile comerciale ale UE în alte părți ale lumii. UE a încheiat acorduri cu o serie de țări și grupări regionale și sunt în curs de desfășurare discuții cu privire la alte câteva potențiale acorduri comerciale.
PE dezbate modul în care UE poate contribui la asigurarea unei păci juste în Ucraina
Miercuri, eurodeputații vor discuta cu Consiliul și Comisia despre modul în care UE poate contribui la realizarea unui acord de pace just, durabil și cuprinzător pentru Ucraina. Se preconizează că dezbaterea se va axa pe sprijinul politic, financiar și militar al UE pentru Ucraina și pe rolul său în eforturile de asigurare a unui acord de pace care să mențină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și să se bazeze pe dreptul internațional. Se așteaptă ca eurodeputații să sublinieze importanța angajamentului pe termen lung față de Ucraina și necesitatea coordonării internaționale în construirea unei păci durabile. Dezbatere: miercuri, 7 mai.
Deputații vor stabili prioritățile pentru bugetul pe termen lung al UE post-2027
Reuniți în plen la Strasbourg, eurodeputații vor dezbate marți și vor vota miercuri asupra viziunii Parlamentului pentru următorul cadru financiar multianual (CFM). Se preconizează că deputații vor solicita un buget al UE pe termen lung semnificativ mai ambițios, care să corespundă așteptărilor cetățenilor UE într-un peisaj global din ce în ce mai complex. Este probabil ca aceștia să susțină că plafonul bugetar actual de 1% din venitul național brut al UE-27 este insuficient pentru a răspunde în mod eficace gamei tot mai mari de crize și provocări.
Textul pregătit de Comisia pentru bugete subliniază că retragerea Statelor Unite din rolul său mondial înseamnă că cheltuielile UE vor trebui să abordeze acum războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă un context economic și social extrem de dificil, un decalaj în materie de competitivitate și agravarea crizei climatice și a biodiversității. Prioritățile Parlamentului pentru următorul buget pe termen lung al UE sunt menite să contribuie la propunerea Comisiei privind următorul CFM, care urmează să fie prezentată în iulie. Coraportorii vor susține o conferință de presă miercuri, la ora locală 14.00 (15.00 ora României), în urma votului în plen. O informare tehnică pentru jurnaliști va avea loc înainte de vot, marți, la ora locală 15.30 (16.30 ora României)
Prelungirea măsurii UE de liberalizare a comerțului pentru importurile din Ucraina
Joi, eurodeputații vor vota pentru reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru anumite importuri din Ucraina, precum fierul și oțelul, ce urmează să expire. Odată cu adoptarea Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, UE a liberalizat comerțul cu Ucraina prin suspendarea măsurilor de protecție comercială pe 4 iunie 2022. De atunci, această derogare a fost reînnoită de trei ori, cea mai recentă prelungire urmând să expire pe 5 iunie. Deputații europeni vor vota prelungirea propusă a acestor măsuri de liberalizare a comerțului, axate în special pe fier și oțel, pentru a asigura venituri vitale la export pentru Ucraina. Comisia lucrează în prezent la o soluție pe termen mai lung pentru a oferi certitudine economică pentru comerțul UE-Ucraina.




