Corespondență din Strasbourg
Europa trebuie să înceapă să acționeze pentru a se proteja împotriva ingerințelor și manipulării străine, iar cazul alegerilor prezidențiale anulate din România în anul 2024 demonstrează necesitatea unei mai bune coordonări europene pentru detectarea și combaterea imixtiunilor electorale, au transmis marți, la Strasbourg, europarlamentarii Nathalie Loiseau și Thomas Tobe, într-o conferință de presă susținută după ce Parlamentul European a votat propunerile sale pentru susținerea democrației în fața acestor ingerințe.
Parlamentul a votat cu 420 de voturi pentru, 220 împotrivă și 26 abțineri un raport referitor la constatările Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democrație, document ce cuprinde recomandări practice privind modul în care Uniunea își poate apăra mai bine instituțiile democratice și poate consolida instrumentele de care dispune. Deputații europeni avertizează că ingerințele străine și amenințarea dezinformării constituie „un atac la însăși esența proiectului european”, iar cetățenii sunt principalele victime. Raportul tratează Rusia drept principală amenințare, iar printre recomandări se numără înființarea unui Centru pentru Reziliență Democratică.
Loiseau, președintă a Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democrație, Thomas Tobe, raportor pentru negocierea documentului adoptat, au fost întrebați despre cum aceste măsuri ar fi putut preveni atacul asupra democrației românești care a condus la anularea alegerilor prezidențiale. La conferința de presă a participat și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Eurodeputatul suedez Thomas Tobe (PPE) a arătat că principala nevoie este ca statele membre să își coordoneze mai bine instrumentele și expertiza existente, în timp ce europarlamentarul francez Nathalie Loiseau (Renew Europe) a cerut Comisiei Europene să împărtășească elemente din concluziile dialogului pe care le-a avut cu platforma TikTok.
Comisia a inițiat proceduri oficiale împotriva TikTok în decembrie 2024 cu privire la gestionarea de către aceasta a riscurilor legate de alegeri și de discursul civic, pentru care investigația continuă. Respectiva procedură împotriva TikTok se referă presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația TikTok de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie 2024.
„În propunerea Comisiei se spune că ar trebui să avem o mai bună coordonare între instrumentele existente pe care le avem și este o oportunitate pentru statele membre de a colabora cu Centrul”, a declarat Tobe.
Raportorul a subliniat că, deși organizarea alegerilor ține de statele membre, viitorul centru ar trebui să reunească toate statele membre și să permită acumularea de expertiză la nivel european.
„Știm deja acum și am întâlnit mulți dintre oamenii care lucrează în fiecare zi pentru a proteja Europa împotriva ingerințelor și manipulării străine a informațiilor și devenim destul de buni la detectare. Dar ceea ce trebuie să facem acum este să începem să acționăm”, a afirmat Tobe.
În acest context, el a dat ca exemplu activitatea desfășurată pe TikTok în România și existența a aproximativ 170.000 de conturi false.
„Dacă putem detecta acest lucru mai devreme cu expertiza pe care o acumulăm la nivel european, împreună, desigur, cu statele membre care ar putea avea, de asemenea, propriile lor servicii de informații și propria activitate în acest sens, atunci putem acționa”, a explicat raportorul.
Potrivit lui Tobe, acțiunea trebuie să includă și responsabilizarea marilor platforme tehnologice. „Mă refer la asigurarea faptului că unii dintre giganții tehnologici își asumă responsabilitatea și elimină aceste conturi”, a spus el, adăugând că este nevoie și de o comunicare mai clară către cetățeni atunci când aceștia sunt „inundați” de informații.
La rândul său, Nathalie Loiseau a legat în mod direct discuția despre Centrul pentru Reziliență Democratică de cazul României și de investigația Comisiei Europene privind TikTok.
Fostul lider al grupului Renew Europe a susținut că Uniunea Europeană are datoria de a sprijini democrația și de a combate ingerințele, iar țările candidate ar trebui să poată beneficia încă din timpul procesului de aderare de instrumentele europene, inclusiv de Actul european privind serviciile digitale.
„Revenind la România și la alte exemple despre ceea ce s-a putut întâmpla în trecut sau ce s-ar putea întâmpla acum sau în viitor, dacă Comisia are, și are, un dialog cu platformele, trebuie să devină public, cu rezultatele anchetelor și investigațiilor”, a declarat Loiseau.
Ea a respins ideea ca informațiile rezultate din dialogul dintre Comisie și marile platforme să rămână într-un cadru exclusiv tehnic sau instituțional.
„Nu poate fi o discuție între companii private și tehnocrați, birocrați de la Bruxelles”, a punctat eurodeputata.
Loiseau a insistat că, dacă executivul european identifică modificări ale algoritmilor sau comportamente neautentice care nu au fost contracarate de platforme, aceste informații trebuie comunicate atât publicului, cât și Parlamentului European.
„Dacă Comisia știe despre unele modificări ale algoritmului sau despre unele comportamente neautentice care nu au fost atenuate de platforme, aceasta trebuie împărtășită publicului larg și acestui parlament”, a afirmat Nathalie Loiseau.
În opinia sa, transparența este esențială pentru protejarea democrației. „Dacă ar exista un scandal privind siguranța alimentară în Europa, Comisia Europeană l-ar face public în primul minut, astfel încât oamenii să nu fie otrăviți. Democrația nu trebuie să fie otrăvită, iar Comisia Europeană trebuie să facă public ceea ce știe”, a conchis Loiseau.




