PE va lucra cu noua Comisie Europeană pentru a construi o UE mai competitivă, subliniază Siegfried Mureșan: Un buget aliniat cu prioritățile UE reprezintă unul dintre instrumente pentru a avea rezultate

Vom duce Europa mai departe cu ajutorul unui buget ”mai puțin birocratic”, ”clar aliniat în următorii ani cu prioritățile Uniunii Europene”, a subliniat eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European și negociator-șef al acestei instituții europene pentru bugetul multianual post-2027.

Acesta a avut o intervenție în plenul legislativului european reunit la Strasbourg pentru a discuta despre programul viitoarei Comisii Europene și pentru a vota componența brațului executiv al Uniunii Europene care își va începe noul mandat la 1 decembrie.

”Avem 26 de membri ai Comisiei Europene care au trecut cu succes de audierile din Parlamentul European cu majorități ample și astăzi, cu o majoritate amplă și pro-europeană și democratică, un vot de sprijin pentru Comisia aceasta. Vom lucra laolaltă, ca Parlament European, cu noii membri ai Comisiei Europene. O să ducem Europa mai departe, vom veni cu rezultate, vom construi. Am auzit ce au spus oamenii la alegerile europene. Oamenii, pe 9 iunie, au spus că vor o Europă care să îi protejeze, care să se concentreze pe securitate, pe apărare, pe protejarea frontierelor noastre. Vom construi o Europă care să fie mai competitivă, cu o economie mai puternică pentru că competitivitatea înseamnă locuri de muncă sigure, ceea ce garantează standarde sociale mai ridicate în Europa”, a subliniat Siegfried Mureșan de la pupitrul democrației europene.

El a dat asigurări că eforturile pentru o economie digitală vor continua, precum și cele către o economie verde, dar ”cu industria, nu împotriva ei, cu fermierii, nu împotriva lor”.

”Vom consolida și vecinii noștri, statele învecinate, pentru că nu putem să fim în siguranță în Europa decât dacă statele învecinate, statele candidate la UE sunt în siguranță”, a amintit eurodeputatul.

Iar unul dintre instrumentele principale pentru a avea rezultatele mai sus amintite va fi bugetul UE, a evidențiat Siegfried Mureșan.

”Vom avea un buget care va fi clar aliniat în următorii ani cu prioritățile Uniunii Europene: siguranță, securitate, competitivitate, agricultură și sprijinirea statelor învecinate. Un buget care să fie mai simplu, mai ușor, mai puțin birocratic, un buget care să fie corespunzător valorilor noastre. Cine vrea să primească fonduri europene, trebuie să respecte valorile europene, statul de drept. Un buget este un instrument esențial pentru a ajuta cetățenii în vremuri bune, dar și în vremuri de criză și vă vom sprijini cu o majoritate pro-europeană amplă”, a conchis eurodeputatul.

Parlamentul European a aprobat miercuri, în plenul de la Strasbourg, noua Comisie Europeană pentru mandatul 2024-2029, condusă de Ursula von der Leyen și în care, pentru prima dată de la aderarea la UE, România va avea un comisar european în poziții de conducere la nivelul Comisiei Europene.

Citiți și: Parlamentul European a votat noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen și care, pentru prima dată de la aderarea la UE, va avea un vicepreședinte din România

Comisia von der Leyen 2  a fost validată cu 370 de voturi, 282 împotrivă, 36 abțineri, urmând a-și începe mandatul la 1 decembrie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare