Politica externă a României este inseparabilă de apartenența la UE și NATO, transmite MAE după ce un candidat anti-occidental a câștigat primul tur al prezidențialelor

România este “ferm” angajată în susţinerea valorilor democratice, a drepturilor omului, inclusiv egalitatea de gen, combaterea antisemitismului, a xenofobiei şi a oricărei forme de discriminare, a transmis marți Ministerul Afacerilor Externe.

“Ansamblul demersurilor de politică externă ale României este inseparabil de apartenenţa României la spaţiul de libertăţi şi drepturi garantat de statutul de ţară membră a Uniunii Europene şi aliat NATO”, subliniază MAE, într-o precizare de presă vizând “îngrijorările externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Ministerul Afacerilor Externe arată că, “la 35 de ani de când România s-a întors în familia democraţiilor occidentale prin curajul celor care au murit în Revoluţia română, aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla”.

Citiți și Rezultate prezidențiale 2024: Suveranistul Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi își dispută finala pentru Cotroceni. Pentru prima dată, candidatul PSD nu intră în turul 2

Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie, relevă datele centralizate ale Autorității Electorale Permanente după numărarea a 100% din voturi. Rezultatele primului tur de scrutin în cursa pentru Cotroceni relevă o premieră, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea.

Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs duminică seară, la închiderea urnelor, când exit-poll-urile l-au plasat pe suveranistul Călin Georgescu, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe locul al treilea, pentru ca odată cu numărarea proceselor verbale acesta să obțină primul loc la votul în țară și în străinătate, o premieră absolută. Georgescu a făcut de-a lungul timpului afirmații controversate anti-NATO și anti-UE, spunând că NATO “este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”, că sistemul antirachetă aliat de la Deveselu reprezintă o “rușine diplomatică” și că fondurile europene și PNRR ar constitui “o acțiune financiară de însclavagizare”.

Ascensiunea fulminantă și surprinzătoare a lui Georgescu a determinat Consiliul Național al Audiovizualului să solicite Comisiei Europene să lanseze o investigație asupra TikTok privind campania lui Călin Georgescu, deoarece există “suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.

România a intrat duminică, 24 noiembrie, într-un maraton electoral care va continua săptămâna viitoare. Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a alege Parlamentul pentru mandatul 2024-2028, iar pe 8 decembrie sunt așteptați la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare