Președintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că Beijingul nu manifestă interes pentru organizarea unui summit cu Statele Unite și Rusia dedicat războiului din Ucraina. După o discuție cu liderul chinez Xi Jinping, Steinmeier a afirmat că nu există pregătiri pentru o asemenea reuniune și că președintele chinez consideră necesară participarea europenilor la negocieri, relatează dpa, preluat de Agerpres.
Steinmeier a abordat subiectul în timpul întrevederii de vineri cu Xi Jinping, la Beijing. El a prezentat răspunsul liderului chinez într-un interviu pentru postul public german ARD, programat pentru difuzare duminică seară.
„Din perspectiva lui, nu există absolut nicio pregătire în curs pentru un summit privind Ucraina care să implice Statele Unite, Rusia și China”, a declarat președintele german.
„El (Xi) a subliniat în mod explicit că acesta este un conflict european în care europenii ar trebui, de asemenea, să se afle la masa negocierilor”, a adăugat Steinmeier.
Președintele german a descris și reacția interlocutorului său când a adus în discuție posibilitatea unei asemenea reuniuni: „s-a putut citi surpriza de pe fața lui” Xi Jinping.
Potrivit lui Steinmeier, răspunsul primit nu indică pregătirea unor discuții trilaterale despre Ucraina, chiar dacă liderii celor trei țări ar urma să participe la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), organizat la Shenzhen, în China, la mijlocul lunii noiembrie.
Posibilitatea unei întâlniri între cei trei președinți în marja summitului APEC a făcut obiectul unor relatări recente. Vladimir Putin a propus o astfel de reuniune pentru discutarea dezarmării nucleare, iar Donald Trump s-a declarat deschis ideii, menționând că ar putea fi abordate și alte subiecte, „cum ar fi Ucraina”.
Textul interviului acordat de Steinmeier a fost pus la dispoziția agenției dpa înaintea difuzării.




