Polonia, somată de UE. Varșovia are la dispoziție 45 de zile să plătească factura pentru că nu a desființat Camera disciplinară pentru judecători

Comisia Europeană a transmis Poloniei o scrisoare cu factura pe care aceasta trebuie să  o plătească deoarece nu a renunțat la camera disciplinară pentru judecători, în pofida unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care stipulează că regimul încalcă independența sistemului judiciar, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Scrisoarea a fost trimisă”, a declarat Christian Wiegand, purtător de cuvânt al executivului UE.

Anterior, surse europene declaraseră pentru Reuters că amenzile respective se ridică la aproximativ 70 de milioane de euro şi că executivul UE îi acordă Varşoviei un termen de 45 de zile pentru a le achita.

La mijlocul lunii ianuarie, Polonia a cerut Comisiei Europene să oprească amenzile pentru subminarea independenţei justiţiei, afirmând că lucrează la desfiinţarea camerei disciplinare pentru judecători, potrivit Agerpres.

Scrisoarea transmisă de Varșovia venea după ce, în decembrie, Bruxelles-ul a decis lansarea unei proceduri de infringement împotriva Poloniei din cauza preocupărilor serioase legate de Tribunalul Constituțional polonez și de jurisprudența recentă a acestuia, fapt ce a determinat Varșovia să sesizeze propriul Tribunal Constituțional în legătură cu mecanismul de condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Amintim că Tribunalul Constituţional din Polonia a decis că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene.

În septembrie şi octombrie, justiţia europeană a condamnat Polonia la pedepse de un milion de euro pentru fiecare zi de funcţionare a controversatei camere disciplinare a Curţii Supreme şi 500.000 de euro pe zi pentru funcţionarea unei mine de lignit la graniţa polono-cehă.

Având în vedere că îngrijorările exprimate s-au pierdut într-o ureche surdă, Parlamentul European a decis să organizeze la mijlocul lunii octombrie o dezbatere privind situația statului de drept în Polonia și supremația dreptului european, la care a participat și premierul Mateusz Morawiecki, care s-a soldat cu o rezoluție prin care instituția legislativă europeană a condamnat încercarea Varșoviei de a submina supremația dreptului UE și a solicitat Comisiei să protejeze de urgență cetățenii polonezi și europeni, activând mecanismul de condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept. 

Să nu uităm că liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European, care reprezintă împreună mai mult de trei sferturi dintre eurodeputați, au cerut executivului european printr-o scrisoare comună înghețarea aprobării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Poloniei până când aceasta va respecta statul de drept și primatul dreptului european în fața celui polonez.

De altfel, Ursula von der Leyen a avertizat că va folosi toate instrumentele de care dispune pentru a proteja ”valorile noastre comune”, punctând că statul de drept este liantul care ne ține împreună

Așadar, Comisia Europeană a anunțat că există o posibilitate scăzută ca planurile de redresare ale Ungariei și Poloniei să fie adoptate în acest an, însuși Emmanuel Macron, a cărui țară asigură de la 1 ianuarie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, apreciind că ”sunt prea puține progrese pe această temă”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare