Premierul recunoaște că au fost greșeli în organizarea votului din diaspora

Victor Ponta spune că va demisiona din funcţia de premier, dacă procurorii anticorupţie vor începe urmărirea penală împotriva lui, în ancheta privind organizarea alegerilor prezidentiale în străinătate. Premierul admite că Executivul său şi el însuşi au făcut unele greşeli, dar nu din rea-voinţă, relatează Digi24.ro.ponta-guvern

Premierul a vorbit din nou despre condiţiile în care s-ar retrage. Victor Ponta spune că va demisiona de la şefia Guvernului dacă Direcţia Naţională Anticorupţie va începe urmărirea penală asupra sa sau asupra fostului ministru de Externe, Titus Corlăţean.

„Nu vreau să se spună că România are un premier urmărit penal. (…) Dacă DNA-ul va cere începerea urmăririi penale faţă de mine, de Corlăţean, cu siguranţă că voi demisiona”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

„Am organizat prost, dintr-o eroare. Noi ne-am gândit că, având aceleaşi secţii de vot ca în 2009, o să fie ca în 2009. A fost greşeala noastră, a mea, a Ministerului de Externe. (…) Dar intenţie din partea cuiva nu a existat. Dacă exista vreo intenţie, făceam 50 de secţii. Răspundere legală nu există”, a mai spus Victor Ponta într-o emisiune TV.

Premierul Victor Ponta mai spune că şi-ar da demisia şi dacă la votul pentru Cabinetul restructurat nu va avea sprijinul Parlamentului.

 

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare