Connect with us

POLITICĂ

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților: România ar fi trebuit să se folosească de reușitele din timpul președinției la Consiliul UE și să urmărească să-și atingă obiectivele și în timpul președinției germane

Published

on

România ar fi trebuit să se folosească de reușitele din timpul președinției la Consiliul Uniunii Europene și să urmărească să-și atingă obiectivele și în timpul președinției germane, a transmis deputatul Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

”Pe parcursul celor 6 luni de mandat la conducerea Consiliului UE, România și-a întărit profilul la nivel european, devenind o voce mai puternică, credibilă, relevantă, atuuri care speram că vor fi fructificate în politica europeană a actualei conduceri a țării, reprezentând argumente puternice pentru a fi mândri de performanțele obținute, care se doreau a fi îmbunătățite. Sub egida Președinției noastre a fost definitivat programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare şi inovare 2021-2027, Orizont Europa, precum şi programul Europa Digitală, care contribuie la crearea unei pieţe unice digitale. De asemenea, au fost adoptate măsuri pentru îmbunătăţirea protecţiei graniţelor externe ale Uniunii, interoperabilitatea între sistemele informatice din domeniile justiţie şi afaceri interne, măsuri de securitate mai stricte şi consolidarea cooperării în materie de contraterorism”, a precizat președintele Comisiei pentru afaceri europene.

Acesta a reamintit că ”o parte semnificativă a activității președinției române a Consiliului Uniunii Europene a fost dedicată dimensiunii parlamentare, care a întărit și a sprijinit direcțiile stabilite la nivel executiv. Evenimentele organizate de Camera Deputaților au cuprins un număr semnificativ de întâlniri și dezbateri, în diferite formate, care au avut loc la București și la Bruxelles, având ca scop o poziționare vizibilă a României în procesul decizional comunitar, astfel încât țara noastră să aibă o mai mare influență, relevanță și credibilitate în familia europeană”.

În acest context, deputatul Angel Tîlvăr și-a mainifestat dezamăgirea cu privire la faptul că guvernul Orban ”nu manifestă niciun interes și nu dă semne că ar depune vreun efort pentru a fi activ în următoarele șase luni, cu atât mai mult cu cât printre prioritățile actualei președinții se află educația și inovarea, două teme majore, aflate și pe agenda președinției noastre, iar coeziunea rămâne o prioritate absolută pentru o Românie europeană.”

”Cu un guvern competent și activ în plan european, România ar fi putut valorifica și perioada Președinției Germaniei, importantă pentru viitorul Europei, pentru a-și promova obiectivele (intrarea în Schengen sau un buget european care să reducă decalajele de dezvoltare din UE). Dar guvernul actual nu face acest lucru. Este evident pentru oricine”, a mai spus președintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României.

”La un an de la încheierea cu succes a mandatului României la Președinția Consiliului UE, constatăm cu tristețe că toate eforturile din 2019 la nivel parlamentar sau guvernamental au fost nefructificate pe măsura așteptărilor cetățenilor români. Ceea ce este mai dureros este faptul că era de așteptat să se întâmple acest lucru, ținând seama de structura guvernului, de maniera în care a fost învestit, de prioritățile sale și de disprețul pe care îl arată românilor”, a conchis deputatul Angel Tîlvăr.

Germania a preluat la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Croația. Astfel, președinția germană deschide calea unui nou trio, întregit de Portugalia (1 ianuarie – 30 iunie 2021) și Slovenia ( 1 iulie – 31 decembrie 2021).

Liderul de la Berlin se va axa în cele șase luni de mandat, preluat într-un moment istoric pentru Uniunea Europeană, pe drepturile fundamentale, coeziune, protecția climei, digitalizarea și responsabilitatea Uniunii Europene la nivel mondial.

Logo-ul președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, reprezentat printr-o bandă Möbius, figură geometrică cu lungime infitită, pe care dacă o parcurgi pornind dintr-un punct, ajungi aproape imperceptibil din interior în exterior, pentru ca mai apoi să revii din punctul în care ai plecat, traversând astfel toate laturile, este în armonie cu motto-ul ”Împreună pentru relansarea Europei”, reprezentând un mesaj că președinția germană va lucra în interesul tuturor statelor membre UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

POLITICĂ

Vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților: Guvernul oferă posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru investiții în educație

Published

on

Guvernul oferă posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru investiții în educație, începând de la creșe și grădinițe, până la instuțiile de învățământ tehnic sau profesional și superior atât din domeniul public, cât și privat. Prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență privind granturile în educație, învățământul din România se poate adapta rapid la noile cerințe apărute în urma epidemiei, este mesajul transmis într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro de către deputata PNL Antoneta Ioniță, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților.

„Educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de criza generată de noul Coronavirus, iar sistemul de educație, greu încercat în această perioadă, poate fi susținut cu ajutorul unor investiții masive în învățământul privat, în special în digitalizare, pentru a sprijini educația la distanță în situații dificile, de exemplu, din punct de vedere epidemiologic. De asemenea, pot fi puse în practică, prin investiții, proiecte de susținere apregătirii tinerilor, dar și al celor care vor să învețe alte meserii pentru viitoarele job-uri”, precizează deputata PNL. 

Proiectele includ o gamă largă de posibile investiții, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului, aplicațiile putând fi pentru „servicii de educație: creșe și grădinițe, școli”. Domeniile de activitate eligibile, potrivit deciziei Guvernului, sunt:

„Învăţământ preşcolar, învăţământ primar, învăţământ secundar general, învăţământ secundar, tehnic sau profesional, învăţământ superior non-universitar, învăţământ superior universitar, învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional, învăţământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice,etc.), școli de conducere (pilotaj), alte forme de învăţământ, activităţi de servicii suport pentru învăţământ”.

Astfel, cei care vor să investească în creșterea calității actului didactic, pot beneficia de finanțări substanțiale pentru a-și atinge obiectivele. Ordonanța de Urgență privind granturile oferă, și pentru învățământ, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru capitalul de lucru care au valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro și, de asemenea, fonduri între 50.000 și 200.000 de euro pentru capitalul de investiții.

Cei care vor să acceseze granturile pentru capitalul de lucru trebuie să știe că vor fi nevoiți să participe cu o finanțare de 15% din valoarea grantului solicitat. De asemenea, cei care doresc să acceseze granturile pentru capitalul de investiții trebuie să vină cu un aport de 15% (pentru regiunile mai slab dezvoltate) și, respectiv, 30% pentru beneficiarii din regiunea București- Ilfov.

„În curând, cei care vor avea proiectele deja schițate vor putea să și le definitiveze rapid pentru că vor avea acces la un ghid al solicitantului unde vor putea vedea exact pașii de parcurs, iar ulterior o platformă online unde vor depune proiectele. Pentru Guvernul PNL, învățământul de stat este de asemenea o prioritate, guvernul propunându-și prin programul de investiții ca în orizontul de timp 2021-2027 să majoreze gradual alocările pentru sistemul de învățământ și de cercetare, prin utilizarea tuturor resurselor financiare care pot fi angrenate în acest sens: alocări de la bugetul de stat; fonduri externe nerambursabile; fonduri rambursabile sub forma împrumuturilor de la instituții financiare internaționale; fonduri private, inclusiv sub forma parteneriatelor public- private”, mai transmite Antoneta Ioniță

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Klaus Iohannis, după exploziile din Beirut: Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiilor victimelor exploziilor care au avut loc în Beirut, capitala Libanului.

“Sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziilor îngrozitoare din Beirut. Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile”, a scris şeful statului, marţi seara, pe Twitter.

Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 2.750 au fost rănite, marţi, în puternicele explozii produse în zona portului din Beirut, potrivit unui nou bilanţ furnizat AFP de către un oficial al Ministerului Sănătăţii din Liban, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest bilanţ este însă provizoriu, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Reda Moussaoui. Anterior, ministrul Sănătăţii Hamad Hassan a anunţat că spitalele capitalei libaneze sunt supraaglomerate ca urmare a numărului mare de răniţi.

Sediul Ambasadei României din Liban are avarii minore, în urma exploziilor produse marţi la Beirut, iar personalul misiunii diplomatice române este în afara oricărui pericol, a informat și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care românii pot opta pentru noi cărți de identitate. Pentru prima dată va putea fi emis buletin și copiilor sub 14 ani

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, iar pentru prima dată, va putea fi emis buletin și copiilor sub 14 ani, informează Digi24. De altfel, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat în luna ianuarie a acestui an că actualele cărți de identitate vor fi modificate, pentru a fi în conformitate cu reglementările dispuse de Uniunea Europeană.

Cartea electronică de identitate va ține locul cardului de sănătate, iar aceasta va putea fi folosită și la autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor statului și nu numai. Actul normativ include posibilitatea eliberării actului de identitate simplu, fără cip.

Legea prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

De asemenea, se instituie o excepţie de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

Proiectul mai prevede modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât în viitorul document electronic de identitate să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, va asigura “funcţionalitatea” de card de sănătate.

Actul normativ prevede şi posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, care nu va conţine niciun CIP.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate va avea următoarele termene de valabilitate:

a) 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
b) 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
c) 10 ani după împlinirea vârstei de 18 ani;
d) nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.

De asemenea, cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

După personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

De asemenea, conform celor adoptate, cetăţenii români cu domiciliul în România aflaţi temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate: la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, cu excepţia cererii pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, precum şi la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara respectivă.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending